Dr. Marius Geantă: „Diagnosticarea la timp a cancerului ar aduce economii de 50 de milioane de euro pe an”

Dr. Marius Geantă, preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină Foto: Arhivă

Pacienţii români au acces întârziat la tratamente moderne pentru cancer cu până la 3 ani în comparaţie cu pacienţii din alte state, atrage atenţia într-un interviu pentru „Adevărul” dr. Marius Geantă, preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină. Problema este capacitatea redusă de diagnostic rapid, ceea ce face ca pacienţii să piardă chiar şi un an, până pot începe tratamentul, în condiţiile în care în alte ţări durează 30 de zile.

Dacă, de exemplu, pentru cancerul pulmonar, diagnosticul s-ar realiza într-o lună jumătate, beneficiul economic indirect, provenind din evitarea unor costuri socio-economice, ar fi de aproximativ 50 de milioane de euro pe an.

România a lansat în iarnă un plan naţional anticancer, parte a unei iniţiative UE. Dr. Marius Geantă, preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină, membru al European Cancer Organisation şi parte a grupului de lucru pentru Planul Naţional pentru Controlul Cancerului, explică într-un interviu pentru ”Adevărul” implicaţiile acestui fapt pentru bolnavii oncologici din România.

Adevărul: De ce este important acest plan pentru pacienţii din România, ştiut fiind că românii sunt campioni în a face planuri pe care nimeni nu le urmează? 

Dr. Marius Geantă: De data aceasta lucrurile sunt diferite, din câteva motive. În primul rând, avem contextul european: Comisia Europeană a promovat Planul European de Luptă împotriva Cancerului şi Misiunea de Cercetare începând cu luna februarie 2020, iar una dintre cerinţe este ca Planurile Naţionale de Cancer sa fie aliniate cu Planul European şi Misiunea. Apoi, avem parte de o premieră în plan intern: implicarea preşedintelui României, care şi-a asumat personal realizarea planului şi lansarea lui, în ianuarie 2022, reprezintă o premieră şi o garanţie. În al treilea rând, de data aceasta avem parte şi de voinţa politică de a trece prin Parlament, ca lege, Planul Naţional pentru Combaterea Cancerului - aceasta este o altă premieră. Desigur, în privinţa implementării putem discuta, la acest moment, poate cu mai multă reţinere, dar şi din acest punct de vedere avem avantajul că putem implementa la nivel naţional, prin accesarea fondurilor europene, părţi din Planul European care sunt şi parte componentă a celui naţional. Este un exerciţiu nou pentru toţi actorii relevanţi, de aceea trebuie să ne creştem rapid capacitatea de a participa la proiecte ambiţioase în domeniul cancerului, pentru a putea spera la recuperarea decalajelor. Foarte important de reţinut: fondurile europene nu aduc doar mai mulţi bani pentru lupta împotriva cancerului, ci şi o serie de reforme bazate pe inovaţii care trebuie inevitabil implementate. Altfel, vom avea o problemă în accesarea fondurilor europene. 

Care sunt cele mai importante direcţii de acţiune ale planului european şi unde stă România cel mai prost? 

Planul Naţional este construit pe pilonii Planului European: prevenţia, screening-ul, diagnosticul şi tratamentul, alături de calitatea vieţii supravieţuitorilor cancerului. În plus, câteva teme  transversale, precum medicina personalizată, se regăsesc în Plan, cu obiective şi măsuri concrete de acţiune. Din păcate, la acest moment, România este într-o situaţie inconfortabil din majoritatea punctelor de analiză: programele de prevenţie (cum ar fi campania de vaccinare anti-HPV sau lupta anti-fumat sau initiativele de reducere a consumului de alcool) nu au dat rezultate, programele de screening pentru cancerul de col uterin (mai vechi) sau cancer de sân şi colorectal (mai noi, cu finanţare europeană) sunt departe de ţintele propuse, fie ele şi adaptate la condiţiile din România. Din alt punct de vedere, în ciuda accesului crescut la terapii moderne din ultimii ani, nu avem încă un program naţional care să faciliteze diagnosticul precis şi rapid, care să pună în valoare cu adevarat terapiile inovatoare. 

Ce înseamnă diagnostic şi tratament al cancerului în România, comparativ cu alte ţări al UE?

Cum spuneam, din punct de vedere al accesului la tratamente moderne (terapii ţintite, imunoterapii, terapii celulare CAR-T) lucrurile s-au îmbunătăţit în ultimii 5-6 ani, comparativ cu perioada anterioară, dar şi aşa pacienţii români au un acces întârziat cu până la 3 ani în comparaţie cu pacienţii din alte state europene, conform indicatorului WAIT. Problema este capacitatea redusă de diagnostic precis şi rapid, ceea ce face ca pacienţii să piardă luni de zile până au un diagnostic precis şi pot începe tratamentul. Pentru cancerul pulmonar nonmicrocelular, un subtip al cancerului la plămâni pentru care în ultimii ani s-au dezvoltat multe soluţii de diagnostic de precizie şi tratament, diagnosticarea şi iniţierea tratamentului potrivit pot dura chiar şi o jumătate de an, în condiţiile în care în alte ţări acest proces durează 30-45 de zile. Dacă, pentru acest tip de cancer, diagnosticul s-ar realiza în timpul prevăzut în alte ţări, beneficiul economic indirect, provenind din evitarea unor costuri socio-economice, ar fi de aproximativ 50 de milioane de euro pe an, conform unui studiu realizat de echipa noastră împreună cu o echipă de cercetare de la ASE. Partea bună este că Planul Naţional pentru Combaterea Cancerului fixează aceste intervale maximale de timp acceptabile pentru formularea diagnosticului complet şi precis, precum şi pentru începerea tratamentului, iar aceste intervale sunt aliniate cu cele mai bune practici din Europa. 

Ce surse de finanţare există pentru punerea în practică a planului?

Tema finanţării a fost cea mai fierbinte de câte ori s-a pus problema realizării unui Plan Naţional pentru Combaterea Cancerului, dar de data aceasta cred că banii nu reprezintă principala problemă. Pe lângă fondurile (în creştere de la an la an) din FNUASS alocate cancerului, avem deja finanţări europene pentru screening, fonduri prevăzute în PNRR care pot ajuta lupta împotriva cancerului, este în fază avansată de negociere cu Comisia primul Program Operaţional Sănătate (care prevede sume consistente pentru prevenţia, screeningul, diagnosticul, tratamentul şi paliaţia în oncologie), iar la toate acestea se adauga oportunitatile de finanţare directă de la Bruxelles prin programele EU4Health şi Horizon Europe (acestea din urmă reprezintă modalităţile concrete prin care Planul European şi Misiunea de Cercetare vor fi implementate în Statele Membre). Însă va trebui să ne creştem capacitatea de a accesa aceşti bani, care înseamnă nu doar un plus bugetar, ci şi indirect o reformă şi o transformare a sistemului de management al cancerului. 

Cum se face prevenţie în alte ţări europene? Există vreo ţară-etalon să spunem unde poţi să ai siguranţa că din momentul depistarii vei beneficia ca pacient de terapii noi şi eficiente de tratament? 

Prevenţia cancerului trebuie să devină prioritatea politicilor în domeniu, alături de screening şi depistarea precoce, doar că este o provocare nu doar pentru România. Desigur că, pornind în 2008 din acelaşi punct, Australia este în graficul de eliminare a cancerului de col uterin prin screening şi vaccinare până în anul 2030, în timp ce cifrele României sunt net inferioare, iar obiectivul eliminării cancerului de col uterin în ţara noastră a fost menţionat în premieră de Planul Naţional pentru Controlul Cancerului care urmează a fi adoptat de Parlament. Într-un cadru mai larg, sunt multe necunoscute încă în privinţa cauzelor cancerului, dar sunt si multe oportunităţi ratate până acum de majoritatea ţărilor (de exemplu, nu există programe de prevenţie, depistare precoce şi screening bazate pe analiza Big Data a tuturor determinanţilor stării de sănătate). În viitorul nu foarte îndepărtat, vom putea discuta despre prevenţie personalizată (pentru fiecare persoană în parte) şi de programe de screening personalizate, pe măsura ce datele genomice, cele clinice, datele de mediu, datele socio-economice şi cele referitoare la comportamentul individual vor fi analizate cu ajutorul inteligenţei artificiale şi această analiză va duce la dezvoltarea de algoritmi capabili să indice gradul de risc al unei persoane de a face cancer  - nu doar cele 3 tipuri pentru care se face screening în prezent - sân, col uterin şi colorectal. 

În câţi ani poate spera un pacient oncologic din România că va fi tratat similar cu unul dintr-o ţară vestică?

Deşi în general nu mă feresc să realizez predicţii, mai ales că majoritatea se şi îndeplinesc, de această data voi păstra o rezervă în a formula un orizont de timp. Aş spune doar că putem recupera relativ repede decalajele şi vom reduce inegalităţile faţă de statele din Vest dacă ne vom adapta rapid la schimbare şi vom adopta un mindset nou, care să ducă la implementarea inovaţiilor în tot sistemul de sănătate. Sunt sigur că este un proces care consumă timp, energie, poate crea nemulţumiri prin părăsirea zonei de confort, dar cred că este nu doar o datorie, ci o obligaţie morală pe care o avem faţă de societate.