S-a dovedit că, de fapt, votul poate fi impulsul propriei voinţe şi al unor idei morale puternic sedimentate în inima naţiunii, idei care s-au arătat a fi mai presus decât o sticlă de ulei sau un kilogram de făină. S-a votat cu inima deschisă, nu cu ochii închişi. Probabil că, în momentul de faţă, chiar dacă nu s-a atins cvorumul aşteptat, faptul că votul s-a manifestat pe baza propriilor convingeri este cel mai important.

Este un prilej de a închega opiniile unor români cu idei aparent minoritare... Doar aparent minoritare, deoarece nu putem ignora persoanele care împărtăşesc viziunea asupra căsătoriei instituite între un bărbat şi o femeie, dar care au refuzat să voteze invocând neclaritatea întrebării sau dorinţa de a nu se amesteca în manipulări de ordin politic. Sunt motive lesne de înţeles, având în vedere că opoziţia politică nu are o poziţie tocmai constantă şi de încredere faţă de problema căsătoriei... şi nici faţă de guvernare, în general. Înainte de referendum unele voci politice susţineau cu tărie să spunem DA redefinirii căsătoriei în Constituţie. Aceleaşi voci încearcă acum să se sustragă şi vin cu propuneri de proiecte pentru legalizarea parteneriatelor civile între persoanele de acelaşi sex şi acceptarea adopţiilor de către parteneri de acelaşi sex.

Concluzia? Să pornim de la punctul comun: idealul de a păstra nepătată imaginea căsătoriei, de a o lăsa, până la urmă, să reflecte o realitate biologică: aceea că prin structura lor psihică şi fizică, bărbatul şi femeia au fost făcuţi să se completeze reciproc din momentul apariţiei rase umane. Acest ideal trece de convingerile politice sau religioase şi trebuie să se afirme prin puterea a milioane de români care încă mai cred în valorile, specificul nostru românesc... acceptăm modernitatea, ne adaptăm obiceiurile, dar nu le vom distruge odată cu identitatea naţională de dragul neo-marxismului culturalo-politic.