Cum scapam de condens

Condensul pe peretii locuintei este cosmarul oricarui locatar. Toti cei care au aceasta problema trateaza de obicei efectele, si nu cauza fenomenului. Un cititor al rubricii "Pentru casa ta" ofera

Condensul pe peretii locuintei este cosmarul oricarui locatar. Toti cei care au aceasta problema trateaza de obicei efectele, si nu cauza fenomenului. Un cititor al rubricii "Pentru casa ta" ofera solutii de preventie si remediere a cauzei aparitiei umezelii si mucegaiului. Daca suprafetele care deliminteaza o incapere au in sezonul friguros o temperatura scazuta, mai mica decat temperatura punctului de roua (14 grade Celsius), atunci pe aceste suprafete sunt intrunite conditii de transformare a vaporilor de apa existenti in atmosfera interioara in picaturi, ceea ce inseamna mucegai, pete dizgratioase pe zugraveala, mirosuri neplacute, conditii insalubre de locuit. Se poate intalni condens in urmatoarele situatii: 1. Pe partea interioara a usilor de la intrarea in apartamentele situate la parter, care au suprimat caloriferele de pe casa scarii, usile de la intrarea in bloc fiind fara geamuri sau ramanand deschise un timp indelungat. Pe interiorul usii se formeaza mucegai, iar usa se curbeaza in timp. Remediul este inlocuirea usii cu alta noua si izolarea termica pe interior cu polistiren expandat gros de 2,4 cm. Polistirenul se lipeste cu aracet, iar izolatia se acopera cu un panou de placaj gros de 3 mm pe o rama din sipci de brad, de grosime corespunzatoare cu izolatia. 2. Pe partea interioara a peretilor care dau spre exterior, izolati necorespunzator din punct de vedere termic. Singurul remediu pentru inlaturarea definitiva a cauzei care produce condensul este izolarea termica a peretelui cu polistiren expandat gros de 2,4 cm sau chiar mai gros, astfel micsorandu-se si pierderile de caldura prin perete (ceea ce duce la cresterea temperaturii din incapere). Izolarea termica se realizeaza in felul urmator: mai intai, se elibereaza de mobilier peretele cu condens si mucegai, se smirgheluieste suprafata respectiva, se aplica cu pensula un strat de aracet diluat si amestecat cu un pic de ciment alb pentru a se forma o pojghita ca oja de unghii. Se lasa 24 de ore la uscat. Se taie polistirenul sub forma de caramizi de aceleasi dimensiuni, pentru ca acestea sa poata avea un contact mai bun cu peretele (care in mod sigur are abateri de planeitate). Se fixeaza aceste caramizi pe perete, dupa ce, in prealabil, s-a aplicat strat de aracet atat pe caramida, cat si pe suprafata pe care ea va fi asezata. Se pozitioneaza caramida langa caramida, ca la placarea cu faianta. Se chituiesc rosturile (interstitiile) dintre caramizi si dupa uscare se aplica peste izolatie un glet de var cu ipsos. Apoi se zugraveste peretele izolat termic. Nu este recomandat ca langa un perete care da spre exterior sa se pozitioneze patul in care dormim - mai bine un sifonier, masa cu televizorul, un birou etc. 3. Pe peretii faiantati si pe geamuri, in bucatarii - caz in care poate fi de folos o instalatie de ventilare a incaperii. 4. Pe parchetul sau pe linoleumul asezat pe un planseu de beton armat - caz complex, care va fi tratat separat, intr-un alt articol al rubricii "Pentru casa ta". Ing. Mihail Oprescu, Craiova

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: