Recunosc din start că propunerile domnului Cernea erau de aşteptat. Din ce în ce mai multe state legalizează uniunile consensuale heterosexuale şi homosexuale dar şi căsătoriile LGBT, asta la recomandările de anul trecut ale noilor puternici ai planetei. Însă ceea ce mă dezamăgeşte este felul în care se duc dezbaterile. Reacţiile au demonstrat, încă odată, că nu mulţi lideri sunt capabili să discute principial chestiunea. Printre replici belicoase şi viscerale, s-a ratat discuţia reală ce trebuie purtată. Anume poziţionarea Statului în raport cu morala publică. Asta în numele Drepturilor Omului, despre care nimeni nu a spus că sunt infailibile.

Arhi-mediatizatele Drepturi au fost generate chiar de om, ca o încercare de a stabili ce drepturi are orice om în această viaţă. Idee nobilă şi generoasă, mai ales în situaţia în care secolul trecut a fost extrem de frământat în privinţa dictaturilor şi a dezumanizării colective. Dar aceste drepturi au şi un pericol ascuns, datorat subiectivismului uman, care începe să iasă la iveală în democraţie. Anume relativizarea moralei prin individualizarea ei. Când se întâmplă asta, obţinem exact ce vedem astăzi: fiecare individ are propria morală, funcţie de care este liber să-şi organizeze viaţa.

Aşa se explică şi apariţia teoriei secular-umaniste asupra religiei, ca fiind o chestiune privată, ceea ce are ca efect ruperea relaţiei Stat-Biserică, nu în sens politic (ceea ce ar fi benefic) ci în sens moral. Pe cale de consecinţă, urmează şi separaţia financiară. Că Europa şi-a negat rădăcinile creştine, era de aşteptat. Însă noile politici de schimbare a mentalităţilor mi se par periculoase, mai ales pentru generaţiile viitoare, care vor trăi confuzii în privinţa moralităţii. Ele riscă să intre într-o fundătură: cine mai defineşte o morală publică, dacă fiecare individ are propria morală?

Drepturile Omului au păţit acelaşi fenomen pe care Biserica l-a suportat la apariţia Protestantismului. Din dorinţa de a corecta abuzurile Bisericii catolice, Protestantismul a exagerat cu accentuarea rolului individului în faţa sistemului, astfel încât a reuşit să fărâmiţeze şi mai mult creştinismul. Acum, Drepturile Omului fac la fel. Dacă până mai ieri sistemul încorseta individul, astăzi Drepturile Omului încearcă să ofere libertate individului, în detrimentul sistemului. Riscul îl constituie apariţia libertinajului legalizat.

De aceea, cred că discuţia esenţială la propunerile domului Cernea vizează rolul Statului în societate. Ce rol mai are Statul, în raport cu individul? Evident, în trendul actual, Statul nu mai are rol de îndrumător, deoarece se doreşte descentralizarea. Poate că rolul de arbitru între indivizi ar fi mai potrivit. Însă, dacă este aşa, nu există riscul apariţiei haosului moral?

Bunăoară, parteneriatul civil între heterosexuali nu este decât o struţo-cămilă. Pentru morală, este concubinaj. Pentru Stat este doar un arbitraj administrativ. Pentru subiecţi, este un fel de concubinaj cu acte în regulă. Nu suntem căsătoriţi, dar avem drepturi. Astfel, se reuşeşte scoaterea familiei de sub tutela divinităţii şi aşezarea ei într-un relativism al libertinajului. În acest fel, nici nu se ştie bine ce mai este familia: încununare divină a dragostei sau uniune consensuală arbitrată de Stat.

Parteneriatul între homosexuali nu este şi el decât o mişcare inteligentă a domnului Cernea şi a celor pe care îi reprezintă de a aduce în discuţie, pe viitor, legalizarea căsătoriilor homosexuale. Principiul picăturii chinezeşti este perfect aplicabil societăţii româneşti, încă majoritar creştină şi refractară la libertinajul legalizat. Dar pe viitor nu se ştie. Încrederea în Biserică este în scădere şi, indiferent de cauze (interne sau externe), ea slujeşte de minune intereselor secular-umaniste.

S-ar putea întreba cineva de ce m-aş agita pe această temă,? Biserica e cu ale ei, omul e liber să aleagă Biserica sau nu, ce atâta discuţie?! Răspunsul este simplu: posibilitatea apariţiei unei noi dictaturi. Un exemplu ar fi dictatura economică, în care profitul se realizează pe căi imorale şi puternicii economiei decid asupra maselor, după bunul plac, fără ca cetăţeanul de rând să aibă vreo putere de reacţie. Actuala criză, provocată de magnaţi, ar fi subiect interesant de discuţie. Când nu mai ai o morală publică, când morala divină este scoasă din zona educaţiei şi deciziilor publice, Statul poate lua orice decizie pe care o consideră oportună unui moment, decizie pe care societatea este obligată să o respecte. Cu tot cu Drepturile Omului.

  Însuşi Hristos a fost răstignit pentru asta. Stabilind clar ce este Adevărul şi care sunt fundamentele libertăţii umane, El a deranjat interesele mai-marilor. Motiv pentru care a fost înlăturat.

Şi atunci, cine îmi garantează că Statul nu mă transformă în sclavul lui, sub iluzia libertăţii, ambalată sub formă de libertinaj?

 

PS.Recenta declaraţie a premierului Victor Ponta confirmă că presiunile internaţionale sunt mari.