Cea mai veche fotografie din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Paris a fost scoasa la licitatie cea mai veche fotografie din lume. De fapt, este vorba de imaginea fotografica a unei gravuri reprezentand un om care duce de capastru un cal si ea a fost realizata

La Paris a fost scoasa la licitatie cea mai veche fotografie din lume. De fapt, este vorba de imaginea fotografica a unei gravuri reprezentand un om care duce de capastru un cal si ea a fost realizata in 1825 de Nicephore Niepce (1765-1833), inventatorul tehnicii botezate heliogravura. Acesta a descoperit ca, acoperind cu un strat de bitum sensibil la lumina o placa de cupru, poate obtine negativul unei imagini si a folosit noua tehnica pentru a realiza prima fotografie din istorie. El a recurs la noua metoda pentru a face o copie a unei gravuri flamande din secolul 17, asa cum reiese dintr-o scrisoare adresata fiului sau Isidore. Aceasta fotografie unicat a fost declarata "tezaur national" de catre Ministerul francez al Culturii, fiind interzisa ca atare iesirea ei din tara. In baza acestei interdictii, marii colectionari americani nu au avut dreptul sa participe la licitatie, fotografia fiind achizitionata la pretul de 500.750 euro (inclusiv partea de cheltuieli legate de organizarea licitatiei) de catre Biblioteca Nationala a Frantei, care s-a prevalat de dreptul ei de preemptiune, adica achizitionarea cu prioritate la prima oferta. Prima fotografie din lume va imbogati, astfel, colectiile publice ale Frantei. Cata deosebire fata de neglijenta condamnabila a fostei conduceri a Ministerului roman al Culturii, care a permis iesirea din tara a faimoasei sculpturi a lui Brancusi, Domnisoara Pogany! Balbaielile si explicatiile penibile in aceasta privinta nu pot ajuta cu nimic... Primul document fotografic din istorie, parte integranta a patrimoniului national al Frantei, apartinea colectiei patronului unei librarii din Paris, Andre Jammes, un pasionat de carte si fotografie veche, renumit in intreaga lume. Scoasa in vanzare, colectia, care cuprinde aproape 600 fotografii, majoritatea din secolul XIX, s-a soldat inca din prima zi de licitatie cu achizitii in valoare de 3,8 milioane euro.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite