Cazimir Ionescu, revoluţionar: „Puteam să fiu ofiţer acoperit“

Cazimir Ionescu, revoluţionar: „Puteam să fiu ofiţer acoperit“

După Revoluţie, Cazimir Ionescu a vânat securişti din poziţia de conducere la CNSAS

Cazimir Ionescu vorbeşte despre cum a ajuns într-unul dintre rolurile principale ale Revoluţiei din ’89 şi despre cum Securitatea a încercat să-l racoleze.

Ştiri pe aceeaşi temă

Când a intrat în vâltoarea Revoluţiei din 1989, Cazimir Ionescu era un simplu inginer angajat la Institutul Naţional de Cercetări Economice. La ieşire s-a trezit vicepreşedinte CPUN, pentru scurt timp ministru al Mediului, iar apoi deputat şi senator, pentru ca din 2006 să fie membru în colegiul de conducere al CNSAS. Cazimir Ionescu recunoaşte că în toamna lui '89 a făcut o vizită în Polonia şi acolo a primit câteva sfaturi preţioase. Urmând aceste sfaturi a ajuns să fie printre primele persoane care au pătruns în Televiziune la 22 decembrie 1989. A alimentat isteria teroristă răcnind în faţa camerelor că Piteştiul va fi şters de pe harta ţării, a vorbit din balconul CC şi a participat la toate deciziile importante ale noii puteri. El recunoaşte că înainte de 1989 Securitatea a încercat să îl racoleze.


Domnule Ionescu, cum aţi ajuns să vă număraţi printre cei care au preluat puterea în zilele Revoluţiei?

Înainte de asta trebuie să vă dau câteva repere, ca să înţelegeţi. Stere Gulea a făcut un film despre Revoluţie şi m-a întrebat şi pe mine. Şi eu am zis aşa: lucrurile s-au întâmplat ca pe o masă de biliard în jurul căreia stau 10-12 mari jucători, cei mai mari din lume. Fiecare ştie să dea, cu o lovitură de tac, impactul pentru o serie de bile, dintre care ultima este pregătită să nimerească în gaura de un milion de puncte. Nu e un joc fair‑play, semnalul vine aproape simultan. Fiecare jucător dă lovitura în fiecare bilă care porneşte să îndeplinească scenariul. Şi bilele din 12 scenarii diferite se întâlnesc şi se lovesc între ele şi iese o brambureală care a fost revoluţia.

 Cei 10-12 jucători sunt serviciile secrete ale marilor puteri?

 Nu zic că au fost 12 jucători, e doar un exemplu, nu ştiu eu câţi au fost pentru că nu controlez serviciile speciale din întreaga lume. Niciun serviciu de informaţii care se respectă nu are voie să nu fie într-un moment ca ăsta oriunde în lume. Pentru că altfel se declasifică. Măcar că asistă, măcar că învaţă, dacă nu au ceva de făcut. Dar ei sunt acolo. Şi dacă li se oferă ocazia să influenţeze lucrurile cu ceva ştiu ce au de făcut. Aşa funcţionează toată lumea.

Deci mersul lucrurilor a fost influenţat, n-a evoluat tocmai spontan.

Revoluţia a fost ceva spontan, dar toţi aveau în minte câte ceva. În ţară exista o speranţă adusă până la disperare că trebuie să se întâmple şi în România. Unii am trăit cu această speranţă de când ne‑am născut. Eu am fost crescut de bunicul meu, căruia comuniştii i-au luat tot. Şi care mi-a explicat cum e cu statul de drept, cu economia de piaţă. Îmi spunea: „Acum suntem ca un hopa-mitică cu fundul în sus, care la un moment dat se va întoarce în poziţia normală. Şi tu ai să trăieşti ziua asta". Şi pe patul de moarte mi-a cerut să nu plec din ţară şi ăsta e şi unul dintre motivele pentru care eu trebuia să fiu la Revoluţie.

Eraţi pregătit pentru asta, vă făceaţi anumite planuri?

Când am văzut că a căzut Zidul Berlinului am înţeles că perspectiva e aproape. Nu prea înţelegeam cum. Credeam că se va întâmpla de Crăciun, că vom ieşi, vom cânta colinde, vom avea posibilitatea să ne adunăm. Şi dacă nu va fi de Crăciun, va fi de Paşte. A fost să fie mai devreme pentru că Ceauşescu ne-a adunat el. Ceauşescu a avut un rol foarte important, dacă nu în declanşarea, în reuşita Revoluţiei, prin comandarea mitingului din 21 decembrie.

Cum aţi ajuns la Televiziune în ziua de 22 decembrie?

Eu făcusem o vizită în Polonia cu puţin timp în urmă. Aveam prieteni polonezi din studenţie, membri în mişcarea de solidaritate. Ei mi-au spus că în România cel mai greu va fi să răspândim zvonul că s-a aprins scânteia, iar asta nu se poate face decât prin Televiziune. Asta a fost experienţa mea în Polonia şi de asta m-am întors eu cu tele­viziunea în cap. Primisem această informaţie importantă şi aveam ceva de făcut.

De ce n-aţi mers la Televiziune pe 21 decembrie, de ce toată lumea s-a dus pe 22?

Eu am fost şi pe 21, dar nu se putea face nimic. Umblam pe acolo, erau toţi ăia cu puşcoacele, n-aveai cum să intri. Pe 22 dimineaţa, imediat după ce a fugit Ceauşescu, am pătruns în curtea Televiziunii. După aceea am plecat repede la Piaţa Romană, să-mi chem colegii şi tocmai venea o coloană de tancuri. I-am zis unuia de pe tanc: „Dacă vrei să faci ceva pentru ţara asta, mergi pe Dorobanţi şi opreşte măcar câteva minute în faţa Televiziunii. Am luat repede maşina şi am plecat la Televiziune. Acolo i-am zis celui care păzea intrarea: „Dă‑ne drumul să intrăm că vin colegii noştri cu tancurile şi dărâmăm tot". Ăsta râdea, dar când a văzut că apar tancurile s-a făcut alb, l-a apucat tremuratul şi a zis să facem o listă şi să intrăm.

E puţin ciudat. După ce aţi intrat în curtea Televiziunii, v-aţi mai întors la Piaţa Romană. Tocmai atunci treceau şi militarii cu tancurile şi i-aţi convins să-şi schimbe traseul. Nu pare credibil.

A fost o nebunie, acum realizez, dar asta am trăit. Am intrat în Televiziune şi au venit vreo doi directori care au zis că nu pot da drumul imediat la aparate, au amânat cât mai mult transmisia. Am devenit suspicioşi şi i-am rugat pe cei din curte să se ducă în vilele de vizavi şi să urmărească pe televizoarele de acolo dacă se transmite cu adevărat. Când s-a dat drumul la emisie, am fost acolo, dar nu m-am băgat. Era Mircea Dinescu, care era un nume, erau şi alţii.

"Am spus, la TVR,  că România trebuie să revină la statul de drept şi la economia de tip capitalist."

„Acum mă acuz pentru ce am făcut la Revoluţie"

Cazimir Ionescu (centru) s-a agitat cu folos la Revoluţie  Foto: captură TVR



Aţi citit şi câteva bileţele care lansau tot felul de zvonuri înfricoşătoare.

În nebunia aia ştiai ce citeşti? Toată lumea citea tot ce primea. Oricine primea un mesaj îl citea, că erai acolo pe scăunel, la Televiziune.

Dacă vă puneau o tâmpenie în mână, nu trebuia să o citiţi.

E foarte uşor de gândit aşa cu mintea de acum, dar noi, care nu fuseserăm în viaţa noastră la Televiziune, eram convinşi că trebuie să anunţăm, să apărăm. Că oamenii, dacă primesc informaţia, or să facă ceva. Eu acum mă acuz pentru tot ce am făcut la Revoluţie. N-a fost un comportament normal. Am fost prins de flamă. Petre Roman a povestit ani de zile: „Dom'le, Cazimir urla ca un nebun".

De unde veneau acele bileţele?

Erau oameni din Televiziune care le aduceau. Veneau de la marii jucători de biliard de care v-am spus, din grupurile care aveau scenarii. Au fost multe scenarii care s-au suprapus.

Se spune că la etajul 11 erau concepute bileţelele, unde se aflau Silviu Brucan şi Dan Marţian.

E interesant de aflat. Eu aveam un respect deosebit pentru Brucan, de la care aflasem în aula Academiei în 1985 că venirea lui Gorbaciov la putere va aduce schimbări de nebănuit în Europa de Răsărit. De acolo îl ştiam, eu eram în băncuţă, ascultam, şi el era mare sculă, vorbea în aula Academiei. Când l-am văzut pe Brucan la Televiziune, am zis că „ăştia sunt oamenii care ştiu".

Apropo de bileţele, aţi citit atunci că Piteştiul va fi ras de pe faţa pământului.

Nu ştiu, ce mi-au dat aia am citit. Lucrurile astea puteau să amplifice panica, dar să şi ajute. Din punctul meu de vedere, eu, în momentul ăla, dădeam un anunţ pentru colegii mei de Revoluţie din Piteşti, „băi, vedeţi că e un sabotaj la Piteşti".

Dar în realitate nu era.

Păi, eu de unde să ştiu? De unde să ştiu că oamenii de lângă mine nu veniseră acolo cum am venit eu, cu sufletul bun şi cu dorinţa de a face ceva? De unde să-mi imaginez că între noi au început să lucreze trădarea şi imixtiunea?

Ştiaţi de la prietenii polonezi că Televiziunea are o mare forţă în asemenea momente, că nu poţi spune orice tâmpenie.

Dragii mei, aveţi perfectă dreptate. Mă fac vinovat că n‑am fost atent! Şi recunosc că nu m-am gândit. Aveţi dreptate. Dar nu e singurul moment în care am acţionat fără să gândesc.

Voluntar sau nu, aţi participat la manipularea făcută prin Televiziune.

Televiziunea trebuia să-şi vadă de treabă după ce a făcut primul anunţ. Eu am plecat după o oră, m-am dus la CC, pentru că acolo era bastionul puterii. Televiziunea putea să şi cadă. Ce nevoie aveam? Făceam alta. 

Ce aţi făcut la CC?

Eu când m-am dus acolo i‑am văzut pe unii cum cărau lucruri ciordite din CC şi împachetate într-un covor persan. Şi am zis atunci: „Închideţi porţile şi peste tot patrulă. Patru civili, patru militari". Eu am făcut ceva organizare şi am zis: „Nu se mai intră!".

Cu ce autoritate?

Nu ştiu, cu autoritatea omului care încearcă să facă ceva. Şi m-au ascultat, ăştia, cu Dan Iosif, cu cine mai era. Am zis că revoluţionarii trebuie să apere bastionul puterii şi să împiedice foştii comunişti să-şi facă din balconul ăla o tribună de la care să vorbească despre perestroika. Am ajuns acolo şi era exact ce bănuiam: foştii lideri se băteau pe microfon. Iar în CC erau nişte jocuri foarte ciudate.

La ce vă referiţi?

Ei tot încercau să facă un comandament militar separat, iar eu aveam o suspiciune. Nu i-am lăsat, era Ştefan Guşă, era Iulian Vlad cu adjunctul lui. Le-am zis: „Aici staţi, să vă vedem noi. Că noi am făcut Revoluţia şi voi trebuie să fiţi la dispoziţia noastră". Era o nebunie, eram răguşiţi, vorbeam ca măgarii, mi se rupseseră pantalonii. Guşă era foarte deranjat, dacă ar fi putut, m‑ar fi lichidat. De altfel, la un moment dat a venit la mine colonelul degradat Iordan Rădulescu, care mi-a zis: „Fereşte-te, că s-ar putea să nu mai pleci de aici". Şi m-a ascuns într-un closet.

Vi s-a părut că Iulian Vlad şi Ştefan Guşă încercau să ia puterea?

Mi s-a părut ceva suspect. Iar după ce s-au liniştit apele, au început suspiciunile noastre împotriva Securităţii. Şi eu eram pornit împotriva lor. Acum, că ştiu ce înseamnă serviciile, că securitatea statului e una şi securiştii ca şi camarilă sunt altceva, am altă părere. Iulian Vlad şi oamenii ceilalţi de lângă noi erau nişte oameni de o anumită calitate. Eu puteam să-i fiu martor lui Iulian Vlad în proces. Pentru că nu puteam să declar decât cum l-am auzit de sute de ori spunând: „Nu funcţionaţi decât pe serviciul informativ-operativ! Cine va fi găsit cu o armă moare de mâna mea". A dat ordin să se sigileze toate armele şi aveau voie doar să fotografieze, să înregistreze, să adune informaţii. Doar atât aveau voie.

Gabriel Andreescu (n.r. - opozant al dictaturii ceauşiste, membru CFSN) a scris un text în care a povestit că la o şedinţă CFSN i-aţi spus: „De ce eşti, domnule, aşa pornit împotriva Securităţii, că a apărat interesele ţării?".

Da, e adevărat. În ianuarie '90, când se zicea să băgăm toţi securiştii în mine, eu am zis „nu aşa". Repetăm greşeala comuniştilor din '46, judecata la grămadă. Poziţia mea a fost că Securitatea va trebui judecată om cu om. Să fie aleşi profesioniştii şi cu ei să fie construită noua Securitate, nu putem lăsa statul în curul gol, fără sistem de informaţii.

Aţi avut relaţii cu Securitatea înainte de 1989? 

În 1975 m-am trezit brusc anchetat pentru fel şi fel de motive. Aveam o colecţie de monede şi cu asta m-au agăţat la început. Eram în Braşov atunci şi am plecat din judeţ ca să scap de ei. Când mă anchetau îmi băgau şi ăla să semnez. Au încercat să mă facă informator. La un moment dat, în cursul anchetelor, a apărut un tânăr atât de plin de el încât n-am mai putut să-l suport şi i-am zis: „Tovarăşu', transmiteţi superiorilor că eu consider că nu aveţi pregătirea necesară să staţi de vorbă cu mine".

Şi a transmis?

După nici două luni am fost chemat din nou. De un tip cum n-aţi văzut voi decât în filme. Unul din ăla care primeşte ordin şi în două ore e ziarist la Londra, născut acolo şi cu al şaptelea paşaport în buzunar. Adică îmi trimiseseră unul cu adevărat pregătit. Timp de o oră ne-am plimbat şi prin literatură, şi prin filosofie.Vreau să vă spun cu toată sinceritatea că, dacă nu aveam educaţia din familie împotriva sistemului, omul ăla m-ar fi convins şi poate că astăzi eram unul dintre ofiţerii acoperiţi din această ţară. Puteam să fiu ofiţer acoperit.

Anti-Perestroika

Cazimir Ionescu pretinde că s-a opus cursului pe care „emanaţii" căutau să-l imprime Revoluţiei: „Am ascultat timp de o oră în care nu s-a vorbit decât despre posibilitatea de a face un socialism cu faţă umană. Cu un gest nebunesc - eram făcut pe mine de frică - am zis: «România trebuie să-şi reînnoade firul istoriei de unde a fost rupt de tancurile sovietice»".

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: