Boc: Se lucrează la un act normativ menit să elimine derapajele privind salarizarea din sistemul bugetar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Emil Boc
Premierul Emil Boc

Primul ministru Emil Boc a declarat după întâlnirea cu sindicatele de astăzi de la Ministerul Muncii că se lucrează la un act normativprin care sistemul de salarizare în sectorul bugetar să fie aplicat unitar pentru toate categoriile de personal, în interiorul unei mase salariale a cărei valoare să fie menţinută la nivelul celei din 2009.

Şeful Executivului a precizat că "masa salarială, ca valoare, nu este mai mică decât în 2009. Dacă în unele părţi au apărut scăderi de venituri este pentru că în altă parte s-a dat mai mult".

Emil Boc a dat exemplul unor senţinţe judecătoreşti care recunosc majorarea de 50% acordată la finalul lui 2008 profesorilor şi anulată ulterior, în timp ce alţi magistraţi nu le-au dat câştig de cauză dascălilor care au solicitat aceeaşi majorare a salariului.

Premierul a precizat că este nevoie de o intervenţie pentru a avea o aplicare unitară a legii.

Un alt exemplu este cel al contractelor colective. Unele dintre ele conţin sporuri care au fost declarate ilegale de actele normative în vigoare, sporuri care se plătesc în continuare. "Unele sentinţe (judecătoreşti, n.r) păstrează acele drepturi prevăzute în contractele colective de muncă, altele nu", a adăugat primul ministru.

Potrivit şefului Guvernului actul normativ, care ar trebui să ajungă pe masa sindicatelor marţi, îşi doreşte păstrarea echilibrului în sistem şi ţinerea sub control a cheltuielilor bugetare.

"Dorinţa noastră este ca toţi bugetarii să aibă o raportare unitară la lege. Dacă păstrăm această raportare diferenţiată statul nu poate ţine sub control cheltuielile", a adăugat Boc.

Sindicaliştii au declarat la ieşirea de la negocieri că nu vor renunţa la calendarul protestelor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite