Beatrice Mahler: Rata de incidenţă a tuberculozei este în scădere în România
0Rata de incidenţă a tuberculozei în România este în scădere, a anunţat joi, managerul Institutului "Marius Nasta", Beatrice Mahler. Totodată, potrivit medicului, numărul persoanelor fără adăpost care fac această boală este de 12 ori mai mare decât în cazul populaţiei generale.
"La persoanele fără adăpost incidenţa depistată a fost de 494,43 de cazuri la 100.000 de locuitori. Suntem puţin sub 40 la incidenţa naţională în anul 2021. De 12 ori mai mare incidenţa la persoanele fără adăpost. (...) La persoanele din penitenciare, incidenţa este similară cu cea depistată de programul naţional în anul 2021. (...) Sper ca acest program de screening să continue până în anul 2030. Sunt fonduri destinate pentru a continua acest proiect, iar rezultatele pe care le avem susţin cu tărie această direcţie. (...) România a mai făcut un pas în anul 2021, pentru că am ajuns cu o rată de incidenţă care este în scădere", a precizat Mahler, conform Agerpres.
Potrivit acesteia, anul trecut, în cadrul programului de screening pentru tuberculoză derulat de Institutul "Marius Nasta", au fost testate 42.000 de persoane.
"Avem 42.000 de persoane pentru care s-a făcut screening în anul 2021, dintr-un total pe care ni l-am propus de 75.000. Suntem la jumătatea proiectului şi rezultatele sunt uimitoare. Sunt uimitoare pentru că, faţă de ceea ce a adus anul 2021 la nivel de program, incidenţa tuberculozei la populaţia rurală care a fost screenată este de cinci ori mai mare. Acolo unde Institutul 'Marius Nasta' prin caravanele de screening a ajuns în comunităţi din care ştiam din anii anteriori că există o incidenţă crescută a tuberculozei incidenţa a ajuns la 251,97 de cazuri la 100.000 de locuitori. Este îngrijorător", a arătat medicul.
Beatrice Mahler a afirmat că aproape 20% dintre persoanele care au efectuat radiografii la caravane au avut probleme care au necesitat un consult.
Ea a mai informat că, prin reţeaua naţională, a început să se facă diagnosticul tuberculozei latente prin dozarea quantiferonului.