Al patrulea transplant de inimă din acest an a avut loc la Târgu Mureş. Transplanul de organe, ucis de dezinteresul autorităţilor

Al patrulea transplant de inimă din acest an a avut loc la Târgu Mureş. Transplanul de organe, ucis de dezinteresul autorităţilor

Un transplant de inimă a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă FOTO Adevărul

O femeie de 45 de ani din Botoşani, mamă a doi copii, a primit zilele acestea o nouă şansă la viaţă. Ajutorul a venit din partea medicilor din Târgu-Mureş care i-au pus în piept o inimă nouă. Suferindă de multă vreme de cardiomiopatie dilatalivă şi insuficienţă cardiacă aceasta a primit un cord sănătos de la o pacientă de 37 de ani a intrat în moarte cerebrală. Transplantul a durat cinci ore.

Ştiri pe aceeaşi temă

„A fost o reuşită. Problema este însă că avem 100 de români pe lista de aşteptare, iar numărul inimilor care se recoltează e insuficient”, a arătat profesorul Radu Deac, chirurg cardiovascular şi director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT). 
 
Dar acesta nu este singurul motiv pentru care tânăra de 37 de ani a fost unul dintre puţinii donatori de organe pe care i-a avut România în 2015. Experţii din sistem spun că medicii care se ocupă de această activitate au obosit să facă voluntariat. Mai exact, autorităţile au uitat să-i mai plătească atât pe coordonatorii de transplant cât şi pe anesteziştii care ar fi trebuit să-i identifice pe pacienţii aflaţi în moarte cerebrală. Şi în acest timp, lista românilor care au nevoie de un organ, fie că vorbim de rinichi, ficat sau inimă, este în continuă creştere. 
 
„Sperăm ca situaţia să se deblocheze până la sfârşitul acestui an, mai ales că rectificarea pentru transplant a fost una pozitivă. Problemele cele mai mari sunt în Bucureşti şi în Moldova”, a declarat doctorul Victor Zota, coordonatorul naţional de transplant. 
 
Ardealul, „furnizorul” de organe pentru transplant 
 
În vestul ţării, situaţia este puţin diferită. Aici 60% dintre coordonatorii locali şi anesteziştii implicaţi în procesul de identificare al donatorilor şi-au primit, aproape lună de lună, leafa. De aceea, Oradea s-a menţinut şi în primele nouă luni din an în top, reuşind să identifice 14 donatori de organe. Specialiştii de aici au fost urmaţi, îndeaproape, de cei din Baia Mare, care au identificat 10 donatori şi de cei din Târgu Mureş şi Cluj. 
 
De exemplu, Timişoara anul acesta a identificat trei donatori de organe, în condiţiile în care anul trecut, pe vremea aceasta, reuşise să identifice 14 cazuri. „Pot fi şi reticenţe din partea anesteziştilor. Însă îţi este greu, ca medic, să cedezi la viaţa unui om şi speri că îl poţi salva până în ultima clipă”, a explicat, pentru „Adevărul”, Dan Ilincariu, coordonatorul pe transplant din Timişoara. 
 
Cât priveşte banii pentru activitatea medicilor care se ocupă de transplanturile de organe, Ilincariu spune că „au fost fluctuaţii, încă mai sunt zone în care banii nu s-au primit deloc. Reşiţa şi Deva sunt în această situaţie”.
 
Şi Capitala, care dispune de cele mai mari spitale şi de cei mai mulţi bolnavi redirecţionaţi din alte centre din ţară stă prost la identificarea de donatori. Doar Spitalele Bagdasar şi Floreasca mai identifică uneori câte un donator, afirmă medicii implicaţi în transplant. 
 
Făcând o comparaţie, aceştia au arătat că anul trecut în Bucureşti au fost identificaţi 70 de donatori până în luna iunie, iar anul acesta numărul a scăzut la 60. „Atunci, Bucureştiul era înaintea Ardealului, acum procentul este inversat, sunt mai mulţi donatori din Ardeal decât din Capitală”, susţin oficiali din Agenţia Naţională de Transplant (ANT). 
 
10 spitale din cele peste 40 din program îşi fac datoria 
 
Entuziasmul din 2013, când în reţeaua de identificare au fost incluse nu mai puţin de 40 de spitale din întreaga ţară, a dispărut atrag atenţia oficialii. În urmă cu doi ani bugetul programului de transplant cuprindea şi bani pentru coordonatori, puţini, spun specialiştii, dar suficienţi cât să îi motiveze. 
 
„De ce nu sunt plătiţi cei din echipele care fac transplant de organe este un mister. Pe de altă parte, întrebarea care se pune este: cu cât poţi plăti pe cineva care se încarcă cu durerea atâtor familii?”, a completat coordonatorul de transplant din Bihor, doctorul Carmen Pantiş. 
 
Pacienţii dau vina pe anestezişti 
 
Însă cei care au de suferit sunt pacienţii. Gheorghe Tache, preşedintele Asociaţiei Transplantaţilor din România (APTR), spune că cei care nu îşi fac datoria sunt medicii anestezişti de pe secţiile acreditate şi incluse în programul naţional de transplant. 
 
„Nu mai identificăm suficient de bine, asta deşi accidente şi pacienţi în moarte cerebrală sunt la fel ca anul trecut. Degeaba ai 40 de spitale acreditate, dacă doar cinci sau şase dau donatori. Din păcate, suferă oameni nevinovaţi, care stau pe listele de aşteptare până când se sting sau până ce nu mai sunt eligibili pentru procedură”, a comentat Gheorghe Tache. 
 
Problemele pacienţilor nu se opresc aici. Cei care au deja un organ transplantat se confruntă cu lipsa tratamentului imunosupresor, care este vital pentru ei. Au ajuns să facă chetă şi să îşi dea medicamentele unul celuilalt până ce reuşesc să intre în posesia medicaţiei. 
 
„Uneori trec şi 21 de zile din momentul în care depunem reţeta până primim imunosupresoarele. Unele din ele nu se mai găsesc în farmacii, sunt şi bolnavi şi farmacişti care ne-au confirmat acest lucru. Mai facem schimb între noi, am apelat la autorităţi dar nu ştiu ce putem rezolva”, a completat Tache. 
 
Cum se pot dona organe 
 
Potrivit legislaţiei, donatorul viu trebuie să îşi dea consimţământul în forma scrisă după ce a fost informat, în prealabil, de un medic sau asistent social cu privire la posibilele riscuri şi consecinţe rezultate din actul prelevării. Prin acest document legalizat, donatorul declară că gestul său este un act umanitar, în scop altruist şi nu constituie obiectul unor acte şi fapte de recompensare. 
 
Donatorul poate reveni asupra consimţământului până în momentul prelevării organului. Potenţialul donator va fi supus unui set complex de analize care stabilesc gradul de compatibilitate cu primitorul după care se va întâlni cu un medic pentru a obţine mai multe informaţii. Documentele vor fi trimise apoi către centrul de transplant, unde vor fi analizate şi discutate în vederea unei decizii finale, echipa fiind cea care decide dacă transplantul va fi efectuat sau nu.
 
În cazul donatorilor voluntari post-mortem, aceştia, după ce dau o declaraţie la notar, trebuie să informeze familia cu privire la dorinţa de a-i fi prelevate organele pentru deces. Dacă aparţinătorii refuză însă prelevarea de organe, medicii vor respecta dorinţa acestora, chiar dacă donatorul a făcut actele de donare în timpul vieţii. Cei care doresc să doneze organe pot menţiona acest lucru pe cardul de sănătate, însă este nevoie şi de o declaraţie de la notar. Şi în acest caz, familia este cea care are ultimul cuvânt, potrivit legislaţiei.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: