Adevăruri de altădată
0Eugen Lovinescu, dezvăluiri.
Mihail Şerban a publicat un interviu cu scriitorul şi criticul Eugen Lovinescu, în “Adevărul literar şi artistic” din 14 februarie 1937.
Mihail Şerban: Editura „Adevărul” anunţă apariţia volumului al treilea de „Memorii”. Spuneţi-ne ceva despre acesta...
Eugen Lovinescu: Ca şi celelalte două volume precedente, cel care apare acum nu e un volum de memorii propriu-zise, adică un jurnal ţinut, mai mult sau mai puţin regulat, cum sunt memoriile regelui Carol, ale lui Al. Marghiloman, ale d-lui N. Iorga şi, acum în urmă, admirabilele „Însemnări zilnice” ale lui Titu Maiorescu.
- De ce nu vă credeţi în măsură de a ţine un asemenea jurnal?
- Toţi aceşti bărbaţi, pe care i-am enumerat mai sus, - un rege şi trei foşti prim miniştri, au jucat roluri importante în politica şi în destinele ţării, aşa că, oricât de schematice ar fi, notele lor zilnice sunt contribuţii însemnate, nu numai pentru psihologia lor individuală, ci şi pentru istoria noastră.
Nu aceasta e situaţia şi nu acestea sunt posibilităţile mele. Neamestecat cu nimic în evenimentele publice, contribuţia mea documentară e cu desăvârşire nulă şi nu ar interesa pe nimeni.
- Sentimentul intim al unei insuficienţe sociale ar fi, aşadar, cauza?
- Poate că şi sentimentul intim al acestei insuficienţe sociale, după cum spui dumneata, dar, mai sigur, o dispoziţie temperamentală m-au împiedicat de la ţinerea unui astfel de jurnal – căci, în definitiv, şi fraţii Goncourt şi Jules Renard şi-au publicat jurnalul de ordin strict literar, partea cea mai consistentă a operei lor, cu deosebire, în ceea ce-l priveşte pe Jules Renard. Soluţia problemei rămâne tot pe tema temperamentului.
Se încarcă comentariile...
