Şofer de ambulanţă din Bihor, mort de coronavirus
0Un şofer de la Serviciul de Ambulanţă Bihor a murit din cauza coronavirus. Colegii săi anunţă că şi-a făcut datoria până în ultimul moment, ajutându-şi semenii. Numărul total al deceselor provocate de coronavirus în judeţul Bihor a ajuns la 346.
”Încă un coleg de-al nostru a căzut la datorie, răpus de COVID-19. Ca şofer profesionist pe ambulanţă, Florin şi-a făcut meseria până în ultimul moment, ajutându-şi semenii. Dumnezeu să îl odihnească şi condoleanţe familiei!”, au transmis, sâmbătă, reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Bihor.
La rândul lor, reprezentanţii Prefecturii au precizat că numărul total al deceselor provocate de coronavirus în judeţul Bihor a ajuns la 346.
”Până în prezent, 169 cadre medicale (47 medici, 120 asistenţi, 1 kinetoterapeut) şi 46 persoane parte din personalul auxiliar (infirmiere, brancardieri) şi un angajat din cadrul personalului suport au fost confirmate cu coronavirus. 122 persoane au fost externate”, a transmis, sâmbătă, Prefectura Bihor.
Instituţia a precizat că, printre pacienţii confirmaţi cu coronavirus, se află 5 asistenţi şi 3 ambulanţieri ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean.