18 milioane de români, obligaţi să-şi cumpere dreptul la semnătură - Revista presei interne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa internă scrie despre programul "umbra electronică", rechinii imobiliari şi cum a dat cu piciorul România operei lui Brâncuşi. Printre alte subiecte, în 1991 avionul lui Iliescu era să se prăbuşească , iar peste 200 de milioane de euro au fost oferite fără licitaţie.

Guvernul dă 500 mil. euro pentru programul „umbra electronică“

Românilor li se pregăteşte ceva cu ajutorul faimosului serviciu eRomania: autorităţile vor ca, până la sfârşitul anului 2011, toţi cetăţenii să aibă o "umbră electronică", scrie Gândul. Aşa numita semnătură electronică se va obţine, contra cost, benevol anul acesta şi obligatoriu la anul, prin completarea datelor din buletin. Ea va avea o dublă menire: 1. oficial va ajuta cetăţenii şi companiile să-şi plătească uşor dările către stat; 2. va ajuta statul să-şi monitorizeze cetăţenii - practic, orice demers personal, care va presupune interacţiunea directă sau indirectă cu orice oficialitate sau chiar şi cu alte persoane fizice ori juridice va fi consemnat electronic şi va putea fi consultat de cei abilitaţi.

De ce continuă România să-l ignore pe Brâncuşi?

România Liberă a început o campanie pentru reconsiderarea atitudinii faţă unul dintre cei mai mari artişti ai lumii moderne, sculptorul român Constantin Bâncuşi. Iniţiativa încearcă să identifice cauzele care au dus la o situaţie paradoxală: Bâncuşi nu are un muzeu dedicat în ţara natală.

Chiliman lasă rechinii imobiliari să înoate prin Herăstrău

Primarul Andrei Chiliman l-a lăsat pe fiul lui Adrian Năstase să-şi ridice o terasă de fiţe pe malul lacului din nordul Capitalei, potrivit EVZ. Pe Şoseaua Nordului, la numărul 1, exact în Parcul Herăstrău, se ridică de o lună încoace o clădire cu etaj. Cel puţin aşa rezultă la prima vedere, după stâlpii din fier forjat şi plăcile de beton turnate direct pe spaţiul verde. Până şi locul de joacă pentru copii a fost flancat de două ziduri imense, înalte de peste 3 metri.

230 de milioane de euro alocate fără licitaţie

Radu Berceanu, ministrul Transporturilor, a pus la cale anul trecut o adevărată inginerie financiară cu bani publici. Peste 200 de milioane de euro au fost oferite fără licitaţie firmei Romairport pentru una dintre etapele programului de dezvoltare a Aeroportului Internaţional Henri Coandă - Bucureşti, potrivit Jurnalul Naţional.

În 1991 avionul lui Iliescu era să se prăbuşească

Dacă aeronava preşedintelui Poloniei avea doar 16 ani de serviciu, cea preşedintelui României are o vârstă dublă: peste 36 de ani. Traian Băsescu şi serviciul prezidenţial de protocol nu au presat vreodată echipajul aeronavei oficiale ROMAVIA să aterizeze în vreun loc, în care condiţiiile meteorologice erau chiar şi la limită, deşi asta a însemnat anularea sau amânarea participării şefului staului român la evenimente importante.Avioanele cu statut de aeronavă oficială a României au avut parte de tot felul de peripeţii dar şi de incidente, scrie Cotidianul.



Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite