FOTO Violeta Alexandru face de ruşine Casa de Pensii Covasna. Cum a fost primită cu dosare lăsate pe jos. Mesajul pentru bugetarii din subordine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Violeta Alexandru. FOTO gov.ro
Violeta Alexandru. FOTO gov.ro

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, bate obrazul Casei de Pensii Covasna, instituţie unde a fost întâmpinată cu sute de dosare pe jos. Mai mult, demnitarul a avut un mesaj la adresa celor care îi numără zilele în fruntea ministerului.

„Preferaţi să vă spun că lucrurile merg bine în administraţie peste tot? Nu merg dacă unii tragem şi alţii numără zilele până “scapă” de ministrul liberal care le cere efort, seriozitate. Dacă lucrurile erau puse la punct în urmă cu mulţi ani, nu ar fi fost cazul să se facă anul acesta un efort mai mare, neplăcut pentru cei care nu sunt obişnuiţi, în general, să muncească. Avem nevoie de manageri în administraţie, în poziţiile de conducere. De oameni sub a căror coordonare lucrurile să fie puse la punct.  Cum este posibil să ştii că ai un ministru care obişnuieşte să vină în teritoriu, în vizite neanunţate, şi să continui să laşi actele oamenilor pe jos. Când întrebi, răspunsul este: nu ne mai trebuie aceste documente. Nu am avut timp să le verific pe toate dar nu păreau toate documentele “pasive”. Ce o fi aşa greu să îţi pese, să pui documentele în ordine, să nu le laşi căzute pe jos, în praf şi mizerie?”, a scris pe pagina sa de Facebook Violeta Alexandru. 

Dosare Casa de Pensii Covasna FOTo Fb Violeta Alexandru

Sursă foto: Facebook Violeta Alexandru

Ministrul Muncii, destul de contestat în mijlocul partidului, a atras atenţia asupra faptului că e necesară schimbarea mentalităţii la nivel instituţional. „Este mult de muncă. Rezolv un lucru şi apar alte zeci. Este mult de muncă, mai ales, cu rezistenţa oamenilor din sistem la schimbare. O schimbare în bine pentru ţara aceasta în care trăiesc şi ei. Directorilor caselor de pensii care cred că am ceva cu ei (nu am, vreau să văd grijă, eficienţă, curaj să admită că unele lucruri nu merg şi să vrea să le schimbe) le spun un lucru: vor fi şi ei, la un moment dat, pensionari. Şi va fi atât de dureros să îşi vadă documentele care vorbesc despre toţi anii lor de muncă într-o groaznică dezordine. Covasna. M-a întristat enorm. Sunt luni bune de când trag tare pentru schimbare. Mai aveam câteva restanţe şi am vrut să le văd. Nici nu mă gândesc să nu se poată. Cu orice preţ”, a completat Violeta Alexandru. 

Dosare Casa de Pensii Covasna FOTo Fb Violeta Alexandru
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite