Obişnuinţa de a înnădi Rapoarte terapeutice pe domenii e fiica mai mică şi mai perversă a năravului care ne face să secretăm periodic Proiecte de Ţară. Amîndouă spun că am învăţat să privim catastrofa din vîrful unui munte de moloz verbal. Între feluritele laşităţi care compun viaţa noastră politică moartă şi agitată, nu există simulacru mai gros pălăvăgeala delegată la căpătîiul educaţiei naţionale. Sîntem proşti şi vom fi tot mai proşti. Oare de ce?

Pentru că am irosit sau distrus tot: limbă, gîndire, bun simţ şi pricepere. Am avut, potrivit, din toate, dar le-am abandonat sau căsăpit, cu o consecvenţă care pune întrebări sinistre: oare sîntem una din acele naţii trecătoare care îşi caută insistent pieirea? Ce nu înţeleg marii impostori care conduc şi formează o naţiune în curînd subcerebrală e că prostia românească e rezultatul unei crime colective fără recurs: ne-am pierdut cultura. Iar o ţară dezlipită de propria cultură poate supravieţui prin drapel, ambasade şi şezători, dar nu mai poate fi educată.

Povestea prostiei româneşti se pierde în negura nescrisă a vremurilor, dar căderea a venit după 1945, masiv, ca o rafală declanşată de toţi mesenii la o nuntă de orbi. Comunismul a făcut exact ce ar trebui să facem noi astăzi, numai că pe dos. O revoluţie anti-culturală totală a exterminat fizic purtătorii de minte şi a linşat public ştiinţa de carte. Se crede că revoluţia comunistă a adus incultura. Fals. Revoluţia comunistă a impus complet şi devastator anti-cultura. Evident, ea nu putea reuşi într-atît fără rezerva de tîmpenie pe care naţia o păstra ascunsă, ca pe un odor blestemat. Dar comunismul a forţat o imbecilizare gigantică şi a declasat sistematic tot ce era sau putea fi normal şi omenesc printre români.

Am ieşit din comunism, nu şi din consecinţele lui. Am pus capăt comunismului politic, fără să ieşim din civilizaţia lui.

Probabil e plictisitor pentru românul care le ştie pe toate, dar cauza morţii noastre culturale trebuie relatată în detaliu. Mai întîi, partidul comuniştilor a avut grijă să impună o regulă fără excepţii: numai idioţi activi în activ. Aşa s-a putut ca administraţia, liderii politici, directoratul economic şi elita universitară să devină rapid o colecţie înfiorătoare de proşti, ticăloşi şi incompetenţi. Mai departe, autopromovarea prostiei a asigurat, din generaţie în generaţie, o majoritate managerială şi intelectuală sub limita idioţiei. La sîrşitul acestei demonstraţii de lobotomie în masă, două lucruri erau clare: nu am rezistat pentru că nu am avut niciodată o cultură comună, dar vom ajuta să reziste, probabil pentru totdeauna, o anti-cultură comună.

Naţiunile Estului au răspuns diferit comunismului şi asta pentru că nu toată lumea s-a prezentat despuiată în faţa tartorului. Acolo unde a existat o cultură spirituală puternică, adică valori coagulate într-un creştinism viu sau într-un patriotism existenţial, comunismul a condus în calitate de colocatar. Acesta e motivul pentru care Polonia, Ungaria şi Cehia au ieşit murdărite, dar nu mutilate din comunism. România n-a avut o credinţă largă în valorile care fac o cultură şi, în consecinţă, a fost profund redefinită de comunism. La ieşire, naţiunea a apărut dusă de mînă de prostia şi deruta care au umplut, timp de aproape 50 de ani, un rezervor naţional gol. Cu alte cuvinte şi cu o soartă aparte, am ieşit din comunism, nu şi din consecinţele lui. Am pus capăt comunismului politic, fără să ieşim din civilizaţia lui.

În 1989, Partidul Comunsit Român era tot fără să ştie cine e. Comuniştii deţineau lumea, cu excepţia conştiinţei de sine. Cel mai înapoiat grup comunist al lumii nu dezvoltase nici măcar o şcoală de cugetători marxişti. Partidul stătea pe imbecilitatea vastă, de inspiraţie geto-dacică, a lui Nicolae Ceuaşescu şi îşi făcea cruci ateiste de încînare. România a încheiat comunismul condusă de un partid de proşti care şi-au pus la dispoziţie 10 mandate consecutive, fără opoziţie, presă sau şoaptă critică şi a reuşit să livreze o ţară în buza peşterii, cu oţelării cu tot. În această lume, marxişti slab instruiţi ca Brucan şi Iliescu făceau figură de astre iluminate, indirect, de iradierea lui Gorbaciov. Cu ei am ponit mai departe. Şi aşa am adîncit catastrofa.

Sistemul şcolar s-a prăbuşit ca o cazemată de celofan.

Dispariţia culturii s-a lăbărţat tentacular abia în condiţii de libertate. Lăsat să se dezvolte şi apmlifice liber, vidul comunist a devenit norma comodă a ultimilor 30 de ani. Limba a căzut prima. O majoritate enormă nu mai ştie să vorbească şi să scrie corect sau inteligibil româneşte. O vulgaritate stabilă şi trupeşă dă conturul enunţurilor de fiecare zi. Mintea însăşi a învăţat să se arate gătită de dezmăţ la orice dezbatere, contrazicere sau altercaţie. Murdăria greţoasă a devenit obligaţie cool. Promotorii lozincii M...e PSD! au umorul nătărăului care caută site-uri porno pe mobil, la înmormîntarea propriei familii.

Sistemul şcolar s-a prăbuşit ca o cazemată de celofan. Şi aici, superstiţia comunistă ne-a lăsat orbi şi rău pregătiţi. Am continuat să periem galeş aşa numiţii „dascăli”. Vedeţi, noi nu avem profesori şi învăţători. Avem „dascăli”. Ne place tonul nazal-ţîrcovnicesc al acestei vorbe care scuteşte, cu bonomie slavonă, de exigenţă şi ţinută. Asta ne ajută să nu observăm că aşa zişii noştri „dascăli” sînt, de cele mai multe ori, deşeuri cu competenţe culese din integrame. Rezultatul e un enorm combinat de falsificat minţi şi diplome de tot felul. La 20 de ani, tot românul absolvent de Academii, Institute şi Şcoli Superioare e titrat şi deştept, dar n-a aflat niciodată unde e Caucazul, ce e fiscalitatea, de ce Notre Dame nu e numai la Paris şi din ce ne-am luat cu otomanii care n-au venit la noi pentru a da atributele ciobanului răpus în Mioriţa.

Să nu rătăcim în trecut. Prezentul ţine în scenă, zi şi noapte, superstarul prostiei româneşti: PSD. PNL e ceva mai în spate, dar nu chiar la un tur de stadion. USR e vegan, Partidul Cioloş e macronian, amîndouă sînt europene şi, deci, scutite din oficiu.

Putem comanda un Raport scris de însuşi Dumnezeu, odihnit şi volubil în Maybach-ul Patriarhului. Degeaba.

Cea mai recentă producţie PSD e reacţia la apariţia Alianţei Vestului, formată de primarii de Arad, Timişoara, Cluj şi Oradea. Ce are de spus PSD, îngînat de prea mulţi analişti reputaţi ai presei şi universităţilor? Şah la statul naţional! Preaviz de trădare de neam! Rezultă că Iudele transilvane au fost cumpărate cu fonduri europene la care administratorii PSD nu au avut acces. Dezvoltarea Clujului e o insultă pentru un Teleorman care a trebuit să se descurce, aşa cum i-a fost scris neamului ăsta, din obida lui doinită, în dispreţul străinilor haini.

Să anticipăm, de dragul angoaselor PSD. Ce poate face Transilvania sub jugul Alianţei Vestice? Trei lucruri. Rămîne în ţară şi cere statut de observator pe lîngă Alianţa Proştilor din Sud şi Est, imediat ce aceasta va fi lansată de PSD. Se pune la dispoziţia Ungariei. Sau se declară independentă. În aceste condiţii, PSD va fi noul nostru vifor naţionalist şi va cîştiga alegerile pînă la încetarea emisiilor de carbon şi, chiar mai tîrziu, pînă epuizarea zăcămintelor de prostie românească. Nu e rău.

Din aşa zisa civilizaţie comunistă şi din prelungirea ei pesedistă nu putea rezulta nimeni şi nimic de valoare. În 30 de ani, am dat, probabil, un singur om de calibru universal: Ioan Petru Culianu. Dispariţia sinistră şi neelucidată a acestui om mare a fost un semn rău ursitor, la intrarea în lumea vidă care urmat comunismului şi l-a mai vidat o dată.

Putem comanda un Raport scris de însuşi Dumnezeu, odihnit şi volubil în Maybach-ul Patriarhului. Degeaba.

Cine întreabă care e, totuşi, soluţia trebuie să înţeleagă că recuperarea nu e obligatorie. Naţiunile intrate în moarte cerebrală nu obişnuiesc să mai pună mîna pe carte. Viitorul prostiei româneşti e asigurat.