Victor Costache: Transfuzia sanguină reprezintă o prioritate strategică de siguranţă naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Sebastian Costache Inquam Photos / Octav Ganea
Victor Sebastian Costache Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Sănătăţii Victor Costache a prezidat miercuri o dezbatere organizată la Parlament pe tema reorganizării sistemului naţional de transfuzie sanguină. Acesta dat asigurări că se va demara „rapid” modernizarea centrelor de transfuzii sanguine şi că în planul de investiţii pentru anul acesta „sunt prevăzute deja 30 de milioane de lei” în acest sens.

Miercuri dimineaţă a avut loc o dezbatere organizată la Palatul Parlamentului de către Ministerul Sănătăţii în parteneriat cu Compania Unifarm SA şi Comisia de Sănătate din Senat, cu tema „Reorganizarea sisteului naţional de transfuzie sanguină: Realităţi naţionale şi standarde europene”.

La întâlnirea prezidată de ministrul Victor Costache au fost prezenţi experţi români şi străini din domeniul medical transfuzional, reprezentanţi din sistemul naţional de transfuzii, reprezentanţi ai pacienţilor, dar şi din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului României, Ministerului Sănătăţii şi Parlamentului, care au discutat despre situaţia sistemului naţional de transfuzie sanguine, despre îmbunătăţirea şi eficientizarea activităţii de transfuzie, dar şi despre  necesitatea schimbării legislative urgente în domeniu.

Ministrul Sănătăţii a atras atenţia că transfuzia sanguină reprezintă o „prioritate strategică de siguranţă naţională”, şi a precizat că în planul de investiţii au fost prevăzute deja 30 de milioane de lei pentru modernizarea centrelor de transfuzie.

„Transfuzia sanguină reprezintă o prioritate strategică de siguranţă naţională, iar sistemul va primi atenţia cuvenită. Am organizat această dezbatere pentru a consemna toate punctele de vedere – din partea pacienţilor, experţilor, profesioniştilor din domeniul sănătăţii, marii consumatori de sânge şi furnizorii de produse din sânge. Pentru îmbunătăţirea activităţii avem în vedere măsuri pe termen scurt, dar şi măsuri pe termen mediu şi lung.  Se va demara rapid modernizarea centrelor de transfuzii sanguine, deoarece interesul pacienţilor din România primează şi nu putem asista la dezbateri fără să luăm nicio decizie între timp. În planul de investiţii pot să vă anunţ că sunt prevăzute deja 30 de milioane de lei numai pentru modernizarea centrelor de transfuzie în 2020. Trebuie făcute angajări, trebuie plătite orele suplimentare, există resursele bugetare, trebuie deschise sâmbătă şi duminică. Vom vedea planul de soluţii al experţilor din domeniu. Ne dorim schimbarea legislaţiei în domeniu în beneficiul pacienţilor noştri”,  a declarat Victor Costache.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite