Un regim politic numit „mediocrotocraţie”

Să zicem că un „băiat deştept” ajunge bogat . El va lua legătura cu alţi „băieţi deştepţi”, pe baza unor interese reciproce, care pe vremea comuniştilor părerau limitate doar la „schimburi de servicii”

Ca urmaşi ai romanilor, noi, românii, nu ne prea putem mândri cu dictonul „Aureea mediocritatis”, adică, pe româneşte, „Mediocritatea este de aur”. De la daci nu avem urma verbală a vreunui dicton sau aforism, şi nici speranţa, nutrită de unii, că am putea să o descoperim cândva. De fapt, acest dicton pleacă de la concepţia lui Aristotel despre Măsură.

Să ne reprezentăm o linie orizontală finită, limitată la extreme de A şi B. La mijloc, adică între A şi B, se găseşte o virtute, să zicem generozitatea, în cazul vieţii morale.Această virtute este însoţită, la cele două extreme, de două vicii. Primul viciu, cel din stânga, adică A, este viciul prin absenţă, sau prea puţin, şi el se numeşte zgârcenie. Al doilea viciu, adică B, este viciul prin exces, sau prea mult, şi el se numeşte risipă, de unde vin şi Risipitorii lui Marin Preda. Or, străbunii noştrii romani au rămas la linia orizontală, încât virtutea, simbolizată prin X, se află undeva la mijloc, între A şi B. Împotriva interpretării latine, un etician, Nicolai Hartman, ne spune că între A şi B, pe verticală şi în sus, trebuie să trasăm o curbă, iar generozitatea X se află în vârful sau în piscul curbei. Acum, dacă la fiecare virtute sunt două vicii posibile, înseamnă că numărul viciilor umane este cel puţin dublu faţă de acela al virtuţilor, ceea ce Dicţionarul ne şi confirmă. Văzută doar pe orizontală, măsura aristotelică devine medie aritmetică, apoi se degradează în mediocritate, care ar fi „de aur” Străvechiul înţeles elin este cuprins mai degrabă în zicătorile româneşti, de genul „Ce-i prea mult nu-i sănătos” Aici nu este cuprins şi „prea puţinul”, de care se pare că noi, românii, nu am dus lipsă niciodată. Genialul nostru Bulă intervine şi aici, interpretând nobila măsură în sceptica, dar  şi ironica expresie „Nici prea, prea, nici foarte, foarte”.

Cuvântul „medie” are un înţeles superior atunci când este vorba de „media statistică”, iar gândirea modernă este una prin excelenţă statistică, ceea ce susţine şi Mircea Maliţa, ca autor al cărţii Aurul cenuşiu. Onorant este acelaşi cuvânt şi în expresia „mass-media”, câinele nostru cel de pază. Dacă folosim „media” în sistemul şcolar de notare, acest înţeles pozitiv se păstrează, întrucât media la o disciplină, să zicem Matematica, poate fi şi 10, dar şi 1, 50. Abia când trecem de la medie la mediocru, cuvântul are un înţeles degradat şi degradant. Astfel încât, pe o scală docimologică, adică de examinare, corigenţii şi repetenţii au note între 1 şi 4, întrucât 0 (zero) nu este o notă. Mediocrii se înscriu între 5 şi 6, cei buni iau între 7 şi 8, iar cei foarte buni merg pe intervalul 9-10. În acest sens, într-un text anterior, afirmam că îmbogăţiţii de azi, făcuţi peste noapte, au două surse-resurse umane, „băieţii deştepţi” şi indivizii care au complexe de inferioritate, la şcoală fiind mediocrii. Ar fi foarte instructiv să vedem ce note au luat ei la Şcoala generală,sau la Liceu, mai ales la Limba română şi la Matematică. Pentru ei, dictonul „Mediocritatea este de aur” se potriveşte, după modelul cu sacul şi petecul. Altfel, oamenii refuză ceea ce este mediocru, adică ceea ce nu este, cum zice tot Bulă, „Nici în car, nici în căruţă” În car este ţăranul care trudeşte, în căruţă, adică în caleaşcă, este domnul care „se căruţă”, adică se plimbă. Dar, a nu fi nici în car, nici în căruţă, înseamnă a fi pe undeva, spre exemplu în tranziţie, de la o stare socială la alta, de la un statut la altul. Vorbim despre nobilul principiu al concurenţei, care înlocuieşte „colaborarea tovărăşească”, dar uităm de un principiu însoţitor, care este nu acela al selecţiei biologice (Darwin), ci al autoselecţiei. Avem şi zicătoarea „Cine se aseamănă se adună”, încât nu este de mirare că se ajunge la grupuri elitare închise, fie ele cluburi masone, sau găşti de infractori, ca să nu mai vorbim de sectele religioase. În acest proces de autoselecţie intră şi mediocrii, generând sporul de mediocritate din lumea în care trăim. Sporul de mediocritate se poate petrece pe cel puţin două căi.

Mai întâi, să zicem că un „băiat deştept” ajunge bogat . El va lua legătura cu alţi „băieţi deştepţi”, pe baza unor interese reciproce, care pe vremea comuniştilor părerau limitate doar la „schimburi  de servicii”. Dar, cei mai mulţi dintre „băieţii deştepţi”, sau „fetiţele isteţe”, au rude de diverse grade, până la nepoţi, chiar strănepoţi, de unde şi „nepotismul”, sau până la cumetrii, de unde şi „capitalismul de cumetrie”, cum îl numeşte Ion Iliescu, dar uitând de Adrian Năstase. Mai vin şi prietenii, vecinii, sau alte surse de recomandări, care sporesc cercul de mediocrii din jurul „băieţilor deştepţi”, respectiv a „fetiţelor isteţe”. De multe ori, cercul de infractori este fisurat de neatenţia sau proasta inspiraţie a unuia dintre mediocrii, dar situaţiile sunt aici multe şi variate. Începând cu prima fisură, gaşca este destrămată treptat, mediocrii fiind primii care îi ajută pe Procurori să măsoare aria cercului De regulă, destructurarea cercului cere cam tot atâta timp cât a cerut structurarea lui, cu excepţiile care întăresc regula.

O a doua situaţie este aceea în care, în punctul de plecare nu se află un „băiat deştept”, ci un tip de valoare medie, bătând către mediocru, cum este Victor Ponta. În relaţia cu Adrian Năstase s-a mers pe dictonul latin „Simili similis gaudet”= „Cei asemănători se bucură unii de alţii”, deşi, prin coeficientul de inteligenţă, fostul premier este şi dânsul un „băiat deştept”, încât îl bate de la distanţă pe actualul premier  Cel ce urma să ajungă Preşedinte-mediator, a rămas doar median şi mediocru. Iar potrivit principiului menţionat, al autoselecţiei, a adus în jurul lui doar colegi şi prieteni „Eiusdem farinae”=”Din acelaşi aluat” Aşa ne trezim cu Titus Corlăţean pe postul de Ministru al Afacerilor Externe, sau cu Dan Şova , pe postul de ministru al „Marilor Proiecte”, încât râd şi curcile, iar pe noi ne încearcă râsu-plânsu, cum ar spune şi Nichita Stănescu. Cum să îl selecteze Victor Ponta pe un om cum este Klaus Iohannis!? I-ar fi tulburat întreg imperiul baronilor, Baroniada, care este ca un fel de supra-ţară în  România tuturor românilor. Dacă se vorbeşte despre un regim politic care s-ar putea numi Meritocraţia, cel puţin la fel de bine putem vorbi şi de un regim opus, ca sens axiologic, iar acest regim, real deja, poate fi numit Mediocrotocraţia.

P.S. Mediocritatea nu este de aur, nici de argint şi nici chiar de aramă. Mediocritatea este de plumb, material amorf şi inert, care ne poate trimite şi la o poezie a lui Bacovia, dar şi la numele unui ministru, aflat pe creasta valului istoric. Dar, vorba poetului, în care credem, adică „Ce e val ca valul trece”, mai degrabă sau mai târziu, uneori cam „târzior”!