Un nou război între PNL şi USR-PLUS, de data aceasta pe tema LGBT: „În frunte cu Cioloş, au votat raportul Matic. Şocant!”

Un nou război între PNL şi USR-PLUS, de data aceasta pe tema LGBT: „În frunte cu Cioloş, au votat raportul Matic. Şocant!”

Gigel Ştirbu critică decizia USR PLUS de a susţine raportul Matic în Parlamentul European. FOTO: Facebook/ Gigel Ştirbu

Gigel Ştirbu, vicepreşedinte PNL, a criticat dur adoptarea raportului Matic de către Parlamentul European, prin care li se cere statelor membre să garanteze accesul femeilor la avort şi, printre altele, dreptul bărbaţilor transsexuali, cât şi dreptul altor persoane non-binare, să rămână însărcinate şi să nască.  Liberalul se arată ingidnat de faptul că europarlamentarii USR-PLUS, „în frunte cu Dacian Cioloş” au votat pentru acest raport „toxic”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Gigel Ştirbu şi-a arătat profund dezacordul pentru adoptarea proiectului Matic, însă criticile s-au îndreptat cu precădere spre parlamentarii europeni de la USR-PLUS, în special către Dacian Cioloş, despre care liberalul susţine că, alături de Renew Europe, ar fi avut „motive ascunse” pentru a vota acest raport.
 
„Am aflat din mass-media că aseară a fost votat în Parlamentul European Raportul Matić - proiect care promovează ideea că femeia nu trebuie să fie mamă, că noua generaţie trebuie îndoctrinată de mică cu ideea că femeia nu are această vocaţie, iar toţi cei care se opun acestei viziuni trebuie combătuţi şi condamnaţi cu orice preţ. Pe lângă multe alte absurdităţi pe care acest raport le contine, documentul sustine că şi bărbaţii pot să nască copii, şi faptul că educaţia sexuală pro LGBT va fi obligatorie în şcoli!?!
 
Ceea ce mi s-a părut într-adevăr şocant şi inamisibil este faptul că europarlamentarii USR-PLUS, membrii ai Grupului Renew, în frunte cu Dacian Cioloş au încredinţat 7 voturi acestui raport toxic”, a scris liberalul, vineri, pe Facebook.
 
Gigel Ştirbu este de părere că raportul Matic este împotriva dreptului părinţilor de a se pronunţa asupra educaţiei pe care o primesc copiii şi a făcut apel către Dacian Cioloş „să nu mai voteze documente toxice”, pentru interese „ascunse”.
 
„Schimbarea totală de paradigmă în privinţa drepturilor omului în UE votată ieri este periculoasă şi nesănătoasă, si-l întreb pe dl Cioloş, care este de acord ca bărbaţii să nască, care sunt motivele reale pentru care a votat această inepţie? Care sunt motivele ascunse ale domnului preşedinte Cioloş al Renew Europe, în care au fost grupaţi verzii şi stânga europeană din Parlamentul European, să susţină un document în care libertatea religioasă nu ar mai trebui să existe?
 
Cam care ar fi următoarea iniţiativă propusă de Dacian Cioloş: obligativitatea scoaterii icoanelor din casele românilor, aşa cum au impus comuniştii în anul 1948 în RPR? Fac apel la Dacian Cioloş să se trezească şi să nu mai voteze documente toxice pentru interese ascunse!”, a conchis Ştirbu. 
 
Gigel Ştirbu nu este singurul liberal care a criticat dur raportul Matic. Alături de el, şi deputatul PNL Daniel Gheorghe cataloghează dezicia luată la nivel european drept „monstruozitate”, felicitându-i pe europarlamentarii PNL pentru că nu au votat raportul.
 
„Ţin să precizez faptul că mi se pare fundamental ca Partidul Naţional Liberal să îşi asume cu mult mai multă fermitate valorile creştin conservatoare. (...) Oare, mă întreb, colegii de la USR-PLUS, au de gând să pună în aplicare în România acele nazdrăvănii sinistre din infamul raport votat in mare veselie de toată stânga din Parlamentul European?”, a mai scris deputatul pe Facebook. 
 
 
Parlamentul European a adoptat joi un raport prin care le cere celor 27 de state membre ale Uniunii Europene să garanteze accesul femeilor la avort, supus unor legi extrem de restrictive în unele state membre, şi să asigure în acelaşi timp accesul la „o contracepţie de calitate şi la preţuri accesibile”, relatează AFP. Acest raport, care nu are caracter obligatoriu, face apel la statele membre „să garanteze că femeile beneficiază de drepturi sexuale şi reproductive de calitate, complete şi accesibile, precum şi să suprime toate obstacolele care împiedică accesul deplin la aceste servicii”. Mai mult, este consemnat şi dreptul bărbaţilor transsexuali, cât şi dreptul altor persoane non-binare, să rămână însărcinate şi să nască.
 
De asemenea, oficialii europeni le cer statelor membre să garanteze accesul la produse contraceptive de calitate, acces la tratamente de fertilitate fără discriminare, în special faţă de femeile singure sau cuplurile de femei. Nu în ultimul rând, Parlamentul European încurajează „o educaţie sexuală completă pentru copiii din învăţământul primar şi secundar”, ţinând cont de „diversitatea orientărilor sexuale şi de gen”.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările