Trump şi Iohannis, declaraţii contradictorii cu privire la vizele pentru români: Nu am discutat despre Visa Waiver/ Am menţionat problema

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Guliver / Getty Images
FOTO Guliver / Getty Images

Preşedintele Donald Trump a părut să fie contrazis de omologul său român, atunci când Klaus Iohannis a confirmat în faţa jurnaliştilor că a ridicat problema vizelor pentru români, deşi miliardarul republican negase cu doar câteva secunde înainte că o asemenea discuţia a avut loc în timpul reuniunii de la Casa Albă, remarcă CNN.

Întrebat dacă a discutat despre programul vizelor pentru români, preşedintele Iohannis a răspuns „da“.

Dar Trump a intervenit rapid pentru a preciza că: ”Nu am discutat. Nu am discutat, dar cu siguranţă - este ceva ce vom discuta”.

Apoi preşedintele american i-a semnalat omologului român să continue să răspundă la întrebarea jurnaliştilor.

”Am menţionat această problemă şi, de asemenea, am menţionat-o şi în cadrul altor întâlniri pe care le-am avut, pentru că este foarte importantă pentru noi. Este importantă pentru românii care vin în Statele Unite”, a completat Iohannis.

Nu este clar dacă miliardarul american a internţionat să nege că au existat discuţii despre programul vizelor în timpul întâlnirii cu preşedintele României, comentează CNN.

Acest program le permite cetăţenilor din ţările participante să călătorească fără a avea nevoie de viză, pentru afaceri sau ca turişti, în Statele Unite.

Potrivit Departamentului de Stat, un număr de 38 de ţări participă în acest program, iar România se numără printre ţările care încearcă în mod activ să se alăture programului, dar aşteaptă aprobare din partea Guvernului SUA.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite