Surse: PNL strânge rândurile. Aleşii liberali, obligaţi să nu lipsească de la Parlament până pe 20 octombrie. Când ar urma să fie depusă moţiunea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban. FOTO Mediafax
Ludovic Orban. FOTO Mediafax

Biroul Executiv al PNL a decis ca parlamentarii formaţiunii să fie în permanenţă disponibili pentru a merge la Parlament până pe 20 octombrie, potrivit unor surse politice. Moţiunea de cenzură ar urma să fie depusă după 20 septembrie, adică după ce Viorica Dăncilă vine în Parlament pentru remaniere, menţionează sursele citate.

PNL strânge rândurile în următoarele săptămâni. Conducerea formaţiunii a luat hotărârea ca deputaţii şi senatorii să nu lipsească de la lucrările Parlamentului până la 20 octombrie, adică până aproape de alegerile prezidenţiale. 

Practic, liderii PNL vor să ţină de fiecare vot, în condiţiile în care mai au nevoie de zeci de voturi pentru trântirea în Parlament a Guvernului Dăncilă. 

Potrivit unor surse politice, PNL va depune moţiune după 20 septembrie, adică după ce Viorica Dăncilă va veni în Parlament pentru remaniere sau pentru restructurare. 

Premierul a anunţat luni seară că miercurea viitoare, pe 18 septembrie, Guvernul va veni în faţa Parlamentului pentru un nou vot de încredere. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite