Siegfried Mureşan, la lansarea „Descoperă UE“: 15.000 de tineri pot călători gratis în întreaga Europă. Aşteptăm înscrierea tinerilor români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eurodeputatul Siegfried Mureşan (PNL, PPE) a declarat, luni, la o conferinţa  cu prilejul lansării înscrierilor pentru Programul „Descoperă UE” prin intermediul căruia tinerii din Uniune în vârstă de 18 ani pot primi un bilet gratuit de tren de până la 30 de zile pentru a vizita statele membre ale UE, că 15.000 de adolescenţi din Europa pot beneficia de aceste bilete, dintre care 750 din România.

Programul va începe demarţi, 12 iunie. Candidaţii selecţionaţi vor trebui să urmeze un itinerariu prestabilit, cu trenul, autobuzul, feribotul şi cu avionul în unele cazuri. Călătoria lor va dura „până la 30 de zile“ şi va include „între una şi patru destinaţii străine“, iar de oportunitate se pot bucura în acest an aproximativ 15.000 de tineri, potrivit eurodeputatului Siegfried Mureşan. Dintre cei 15.000 de tineri, 750 vor fi din România. „Aştept înscrierea tinerilor români“, a subliniat purtătorul de cuvânt al PPE. 

Eurodeputat PNL a punctat faptul că el a fost  negociator-şef al PE şi raportor al bugetului UE pe 2017. „De la început mi-am propus ca acest buget să facă cât mai multe lucruri concrete pentru oameni şi în special pentur tineri. Am convins colegii să sporim cu 15% fondurile pentru Erasmus. Avem anul acesta 2,3 miliarde euro, faţă de 2 miliarde cât am avut înainte.  Mi-am propus ca acest buget să fie şi un buget al tinerilor“, a mai spus Mureşan. 

Purtătorul de cuvânt al PPE a mai punctat faptul că înscrierile sunt deschise pe site-ul Comisiei Europene în perioada 12-26 iunie. DUpă analiza cererilor depuse şi aprobarea venită de la oficialii europeni, tinerii acceptaţi pentru acest program vor putea să călătoreacă cu tichetul oricând în perioada 9 iulie - 30 septembrie.  

De asemenea, Mureşan a mai spus că cei care vor să clătorească trebuie să urmărească să viziteze şi obiective de patrimoniu cultural.

Au mai luat cuvântul la eveniment preşedinta Consiliului Municipal al Elevilor din Bucureşti, Anne-Marie Bianca Arcidiacono, şi preşedintele Asociaţiei Tinerilor Bucureşteni, Ionuţ Mirea.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite