Scandal în Parlament. Explicaţia PSD pentru convocarea sesiunii extraordinare: Acceptul membrilor din BP a fost luat telefonic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

Deputaţii şi senatorii s-au întrunit sesiune extraordinară marţi, pentru a lua act ordonanţele de urgenţă adoptate de către Guvern săptămâna trecută. După ce Opoziţia i-a acuzat pe cei din PSD că nu au respectat legile privind convocarea sesiunii, aleşii puterii au explicat faptul că decizia Biroului Permanent a fost luată în urma unui vot dat prin telefon, fiind obţinut „acceptul majorităţii“.

UPDATE 25 de minute a ţinut sesiunea extraordinară a Camerei Deputaţilor 

UPDATE Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor: Ieri, în momentul în care Camera Deputaţilor a fost sesizată, noi aveam 5 zile în care trebuia să ne întrunim. În urma apelului secretarului şi a liderilor de grup, cu o majoritate covârşitoare s-a convenit ca sesiunea extraordinară să fie la 15.00. Azi, nu trebuia decât să urmăm procedură simplă. Să solicităm unei comisii să avizeze.Aţi venit azi în mod regulamentar, constituţional. 

UPDATE Cristian Barna, purtătorul de cuvânt al USR, l-a contrazis pe liderul deputaţilor social-democraţi: „Nu există instituţia şedinţei de Birou Permanent telefonic“, a precizat Barna

UPDATE Ioan Muntean, liderul de grup al PSD: Vreau să fac două-trei clarificări. Ieri au fost sunaţi toţi membrii Birolui Permanent la telefon, cărora, în majoraritate, li s-a lua acceptul pentru convocarea sesiunii extraordinare. În baza acestui accept preşedintele a convocat sesiunea extraordinară. 

Azi, (în şedinţa de Birou Permanent - n.r.) trebuia doar să stabilim care e comisia de fond şi cea de aviz. Neavând cvorum, o face plenul. De altfel, se ştia unde merge această lege de la Educaţie. În concluzie, am respectat prevederile regulamentare şi azi sesiunea extraordinară a fost legală. Încă un lucru.  Regulamentul Camerei Deputaţilor e clar : numai şedinţele de vot final au nevoie de cvorum.

UPDATE La şedinţa Camerei Deputaţilor au fost prezenţi doar 102 aleşi.

UPDATE Florin Iordache, lăsat de Liviu Dragnea la conducerea Camerei Deputaţilor, a declarat pentru „Adevărul“ că nu era nevoie de cvorum în Biroul Permanent pentru a se convoca sesiunea extraordinară, cum nu este nevoie nici de cvorum în plen. Iordache susţine că, pentru a se considera că sesiunea extraordinară a fost convocată legal, e suficient ca deputaţii să ia act de ordonaneţele de urgenţă adoptate de Guvernul Tudose. „E nevoie de cvorum doar când se adoptă legi, hotărâri sau moţiuni simple“, a spus Iordache pentru „Adevărul“. 

UPDATE Deputatul UDMR Seres Denes, membru al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, a declarat pentru „Adevărul“ că plenul Camerei Deputaţilor poate fi convocat chiar dacă n-a fost cvorum în şedinţa Biroului Permanent. Însă e foarte puţin probabil să fie cvorum în plen, în condiţiile în care parlamentarii nu şi-au stricat vacanţa pentru a veni la lucrările sesiunii extraordinare. Opoziţia a anunţat că va boicota şedinţa de plen. 

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a anunţat, marţi, că liberalii vor contesta la Curtea Constituţională sesiunea extraordinară a Parlamentului, dacă PSD-ALDE insistă să organizeze şi un plen, afirmând că ea a fost convocată neregulamentar şi ilegal, iar OUG-urile emise de Guvern vineri nu pot intra în vigoare astfel.

UPDATE Şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor s-a suspendat marţi, din lipsă de cvorum, în condiţiile în care au fost prezenţi doar patru deputaţi, opoziţia refuzând să participe la lucrări.

Deputatul USR Cristian Ghinea, secretarul Camerei Deputaţilor, a scris pe Facebook: „Toti cei 4 membri ai Biroului Permanent din partea opozitiei au fost azi la Camera Deputatilor. Toti cei 3 lideri de grup ai opozitiei au fost. Domnul Dragnea a convocat sesiune extraordinara dar el nu a venit. La fel alti pesedisti. Opozitia am decis sa nu facem act de prezenta. Drept urmare Biroul Permanent nu a avut cvorum. Drept urmare sesiunea extraordinara NU este convocata. Orice tentativa de a ocoli acest fapt simplu va fi atacata la Curtea Constitutionala. Daddy nu poate convoca singur din pix o sesiune extraordinara. Guvernul nu poate da OUG-uri in acest moment. Repet: Parlamentul NU este in sesiune extraordinara. Felicitari tuturor colegilor din opozitie - noi sapte (4 membri in BP si 3 lideri de grup) am fost toti astazi aici. Au lipsit pesedistii care acum sunt bosumflati“.

Deputatul PMP Eugen Tomac: „Ieri (luni – n.r.) după-amiază am fost convocaţi de către domnul Dragnea pentru o sesiune extraordinară. Constatăm însă un lucru ieşit din comun şi grav, pentru că singurul pesedist care s-a prezentat astăzi la muncă este domnul Iordache, omul bun la toate, şi ceilalţi lideri din conducerea Camerei Deputaţilor, membri PSD, stau bine mersi în vacanţă. În schimb, aici mascarada continuă, motiv pentru care, având în vedere că nu a existat cvorum în cadrul Biroului Permanent, puterea nu a reuşit să îşi asigure acest lucru pentru că pesediştii stau bine mersi în vacanţă, în frunte cu domnul Dragnea, nu vom participa nici de la ora 15.00 la mascarada numită sesiune extraordinară”.

***

Camera Deputaţilor şi Senatul au fost convocate în sesiune extraordinară, începând de marţi, pentru a fi introduse pe ordinea de zi OUG-urile adoptate vineri, privind pensiile speciale, indemnizaţiile pentru creşterea copilului şi salariile poliţiştilor.

Anunţul a fost făcut de preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, la finalul şedinţei de coaliţie de luni. Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor se va întruni de la ora 11, urmând ca şedinţa de plen să aibă loc începând cu ora 15. Senatul va avea marţi doar o reuniune a Biroului Permanent, de la ora 14.

Sesiunea extraordinară este necesară pentru ca OUG-urile adoptate vineri de Guvern să poată intra în vigoare, aplicarea lor depinzâd de votarea lor de către Parlament.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite