Alăturarea nefirească dintre Franţa, Germania şi Marea Britanie în ceea ce priveşte limitarea liberei circulaţii a forţei de muncă şi a imigraţiei în interiorul UE nu este în măsură să încurajeze statele care ar dori să adere la UE în viitor şi care au trecut peste presiuni şi obstacole grele ca să ajungă cu decizia neclintită până la Vilnius. În faţa lor, cu ce te prezinţi tu, dragă Uniune Europeană? Cu limitarea drepturilor mult promise şi aşteptate de state deja membre ale clubului care s-au trezit acum, după multe sacrificii, că rămân participanţi second hand în marea familie europeană? Nu e tocmai cea mai bună reclamă pentru credibilitatea şi pentru planurile tale de viitor.

Atunci când ne-am mutat în UE nu ne-ai spus că vor fi curţile interioare separate de locuinţele servitorilor şi nici că vrei egalitate, dar nu pentru căţei, ca să amintim o fabulă românească, sau, în varianta modernă, că unii sunt mai egali decât alţii. 

Dacă ne uităm la principii şi promisiuni, mutarea în interiorul UE nici nu ar trebui considerată imigraţie, pentru că cetăţenii europeni din alte ţări care vin să se stabilească în România, de exemplu, nu sunt priviţi de noi ca imigranţi, nici nu sărim pe ei că ne iau pământurile sau mai ştiu ce. În schimb, dragă UE, de ce când românii se duc în alte ţări sunt trataţi cu dispreţ de parcă ar fi extratereştri care nu au ce căuta acolo? Şi de ce trei state puternice îşi dau mâna pentru a impune graniţe pe care ne angajasem că le diminuăm, că doar acesta era scopul formării şi consolidării Uniunii?

Drumul pe care ai plecat, dragă UE, nu duce unde trebuie. Această mică deviaţie majoră de la idealul Europei Unite se va agrava cu timpul. Vom fi noi şi voi, Estul şi Vestul, ca întotdeauna. Şi atunci, unde mai sunt idealurile părinţilor fondatori şi de ce s-a mai făcut toată această construcţie? Atunci când ne-am mutat în UE nu ne-ai spus că vor fi curţile interioare separate de locuinţele servitorilor şi nici că vrei egalitate, dar nu pentru căţei, ca să amintim de o fabulă românească, sau, în varianta modernă, că unii sunt mai egali decât alţii.  

Între timp însă, dragă UE, au mai apărut şi alţi jucători. Lumea nu se termină la Bruxelles, şi, ca dovadă, China se uită cu interes spre Europa Centrală şi de Est, ba chiar şi spre România, spre marea ta uimire şi stupoare. Şi nu numai China. Aşa că să nu te mire dacă, la următorul Eurostat, ai să descoperi că popoarele acelea dispreţuite şi ţinute la colţ din Europa marginală se vor uita cu mai multă încredere spre ţări îndepărtate decât spre cele care nu mai ştiu cum să inventeze graniţe şi oprelişti. Şi, de asemenea, să nu te mire scepticismul de la Vilnius. Ţi l-ai pregătit singură, tratându-i pe alţii de sus. Iar lumea e mare şi nimeni nu mai vrea să fie dus cu zăhărelul, pentru ca, atunci când vine vorba de drepturi egale, acestea să rămână numai pe hârtie.

Dragă UE, încă nu e prea târziu să-ţi aminteşti de ce ai plecat la drum. Dacă te poţi întoarce din drumul tău egoist prin care ridici din nou ziduri şi cortine de fier, atunci mai există o speranţă de viitor. Dacă nu, să nu te înfoi când vei descoperi că lumea poate să trăiască şi fără tine.