Revocarea din funcţie a Avocatului Poporului Renate Weber a produs un cutremur în mass-media, deşi deznodământul era cunoscut încă de la începutul anului. Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a declarat că în dezbaterile din comisiile de specialitate s-au constatat „încălcări grave ale Constituţiei şi ale legii“. Ca urmare a respingerii rapoartelor de activitate ale instituţiei pe anii 2019-2020, plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a revocat-o din funcţie pe doamna de fier a petiţiilor către Curtea Constituţională. Explicit, Renate Weber a fost mâna prin care PSD a atacat la CCR ordonanţele de urgenţă ale guvernului, Avocatul Poporului fiind singura instituţie care poate bloca aceste acte legislative emise de guvern prin atacarea lor la Curtea Constituţională.

Într-un comunicat din preziua votului, apărătoarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor scrie: „Ca o garanţie a independenţei, nici Constituţia, nici legea organică de organizare nu au prevăzut posibilitatea aprobării/respingerii raportului anual prin vot“. Bun, şi atunci ce trebuie sau ce poate face Parlamentul în cazul în care constată că şefa acestei instituţii nu şi-a făcut treaba? Prin deducţie logică, legislativul e legat de mâini şi de picioare, situaţie în care nu poate decât să-i dea un avertisment sau cel mult o mustrare scrisă şi să o trimită înapoi pe scaunul călduţ al instituţiei. Iar după un an, dacă raportul de activitate arată tot prost, legislativul poate să pluseze şi să-i aplice un vot de blam. Şi tot aşa, până când Renate Weber îşi încheie mandatul de cinci ani, cu un salariu de parlamentar şi cu o pensie aşijderea. Era de la sine înţeles că PSD şi AUR vor sesiza la Curtea Constituţională acest „abuz“ al majorităţii parlamentare.

Politica struţului

Vă mai aduceţi aminte de puciul din vara anului 2012 când vătafii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu au făcut praf şi pulbere unele dintre cele mai importante instituţii şi l-au suspendat pe preşedintele Traian Băsescu? După decapitarea ICR şi schimbarea ilegală a conducerii celor două camere ale Parlamentului a urmat demiterea Avocatului Poporului Gheorghe Iancu. Atunci tăvălugul USL nu a mai judecat nici un raport de activitate al şefului instituţiei, l-a demis pur şi simplu. Iar după un an de interimat al lui Anastasiu Crişu, Victor Ciorbea, groparul PNŢCD, va trece în barca puterii şi în 2014 va fi numit să conducă instituţia, încheindu-şi mandatul într-o tăcere deplină în 2019, când Renate Weber, trimisă de trei ori în Parlamentul European de PNL, va sări în barca puterii şi va fi numită de ALDE Avocatul Poporului.

Doar un cuvânt despre Victor Ciorbea. Imediat după violenţele din 10 august 2018 din Piaţa Victoriei, când jandarmii lui Dragnea şi Dăncilă au maltratat manifestanţii paşnici, acesta declara în presă: „Eu sunt plecat în concediu încă de dinaintea evenimentelor din 10 august, aşa că, vedeţi dumneavoastră, nu cunosc toate datele problemei (…) Având în vedere că sunt în concediu, încă nu am aflat dacă au fost primite solicitări, sesizări, plângeri din partea cetăţenilor privitoare la incidentele de pe zece august“. Politica struţului. Oare Ciorbea nu avea telefonul la el, nu delegase pe nimeni să-i ţină locul?

La cap. 4, art. 59 din Constituţie scrie negru pe alb: „Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiunile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile şi libertăţile lor, în limitele prevăzute de lege“. Ciorbea nu avea nevoie de plângeri, deşi au fost foarte multe, ci să sesizeze din oficiu organele de anchetă. Dar era în concediu, ca şi Viorica Dăncilă.

Cum scăpăm de instituţiile-persoane?

Avocatul Poporului este una dintre cele mai politizate instituţii alături de Curtea Constituţională. Amândouă sunt stat în stat şi deservesc partidul sau alianţele politice care le gestionează. Sunt, pe lângă multe altele,  acele instituţii-persoane care nu vor putea fi reformate decât printr-o modificare severă a Constituţiei.

Primul punct al programului de guvernare al actualei coaliţii, susţinut de USR-PLUS, este „reforma constituţională, asigurarea justiţiei independente şi a statului de drept“ (o formulare pleonastică, întrucât dacă legea fundamentală ar fi modificată în litera şi spiritul democraţiei, atunci restul enunţului nu-şi mai are rostul).

Poate că e prea devreme să ne îndoim că acest angajament va fi şi realizat de coaliţia PNL-USR-PLUS. Dar după atâtea încercări eşuate sau mai degrabă mimate de-a lungul timpului de către partide, chiar şi atunci când a fost întrunită condiţia ca două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor să voteze proiectul, vezi conglomeratul USL, umbra îndoielii persistă. Mă feresc de cuvântul certitudine, mizând pe faptul că dosarul nu e de tot închis în seiful comun al politicii dâmboviţene.

Dacă plecarea Renatei Weber stoarce lacrimi anteniştilor lui Voiculescu şi Dianei Şoşoacă, aceasta din urmă isterizându-se în plenul Parlamentului că Avocatul Poporului a fost singura instituţie de partea românilor, făcând referire la amenzile din timpul stării de urgenţă care au fost anulate de CCR în urma sesizării A.V., e limpede că adevărul e ascuns sub preş.

La fel cum Curtea Constituţională păzeşte legea fundamentală, sau trebuie s-o păzească, tot astfel Avocatul Poporului păzeşte sau trebuie să păzească drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Dar avem, din păcate, pe de o parte un Valer Dorneanu, iar pe de altă parte o Renate Weber. Două instituţii-persoane, stat în stat, care trăiesc în concubinaj.

Avocatul Poporului este instanţa care trebuie să se ocupe de tot ce înseamnă încălcarea drepturilor omului, de la culte religioase şi minorităţi naţionale la persoanele cu handicap şi protecţia drepturilor copilului. O mare parte a populaţiei nici nu a auzit de această instituţie, iar instituţia nu-şi bate capul să iasă în lume, să se facă cunoscută celor mulţi şi neştiutori. Titulatura sună cum nu se poate mai bine. Dar dacă cei mulţi nu se duc la acest avocat din oficiu, pentru că nu ştiu că îl au, atunci trebuie ca avocatul să se ducă la ei. Avocatul Poporului, desigur. Şi o poate face pe mai multe căi. Una dintre ele ar fi să îşi formeze o armată de activişti, în urban şi mai ales în rural, care să noteze în carneţele toate abuzurile pe care le descoperă. Guvernele pot fi obligate, dacă e nevoie chiar prin mişcări de stradă, să aloce bugete mult mai mari acestei instituţii.

Asta, desigur, dacă Avocatul Poporului va înceta să mai fie avocatul şefului instituţiei.

George Arun - Deutsche Welle