Cătălin Ivan: „Ieşirea lui Puiu Haşotti, regretabilă şi disproporţionată,  iar Remus Cernea caută notorietate fără să îşi consulte colegii de alianţă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cătălin Ivan, purtătorul de cuvânt al PSD, a declarat luni că ieşirea publică a fostului ministru liberal al Culturii, Puiu Hasotti, faţă de iniţiativa deputatului Remus Cernea privind reglementarea parteneriatului civil între heterosexuali şi între persoanele de acelaşi sex este disproporţionată şi regretabilă.

Totodată el a declarat că propunerea înaintată de Remus Cernea este un gest prin care vrea să câştige notorietate, întrucât subiectul nu a fost discutat sau susţinut în USL.

"Ieşirea publică a domnului Haşotti este una disproporţionată şi regretabilă, dar îi dăm mai multă importanţă decât are. Pe domnul Cernea îl bănuiesc că îşi caută notorietate publică şi să discute despre un subiect foarte sensibil. Nu este un demers deloc serios, atât timp cât nu l-a discutat nici măcar cu colegii de alianţă. Prin urmare, ştia din start că nu are susţinerea nimănui pentru acest proiect, din moment ce nu l-a discutat absolut cu nimeni", a declarat Ivan la RFI.

Cătălin Ivan a precizat că o propunere legislativă trebuie discutată în partid cu specialişti pentru a fi  susţinută de un partid politic şi că nu este suficientă  iniţiativa unui membru de partid care nu s-a consultat în prealabil cu celilalţi membri.

"Nu, cred că este mult spus. Cred că domnului Cernea va trebui să i se explice cum funcţionează Parlamentul, cum funcţionează un partid politic, cu atât mai complicat cum funcţionează o uniune politică şi probabil că va înţelege că sunt mecanisme interne, care pot să-l ferească şi pe dumnealui de situaţii neplăcute şi de atacurile unor colegi, atacuri disproporţionate, aş spune eu, dar oricum justificate până într-un punct”, a declarat Cătălin Ivan.

Purtătorul de cuvânt PSD  a mai spus că "o discuţie serioasă cu domnul Cernea va trebui să aibă loc, nu pe iniţiativa dumnealui, ci pe faptul că iese public cu astfel de idei, fără să le discute mai întâi în interiorul partidului".

"E important să ştim şi noi ce iniţiative are fiecare coleg de-al nostru, dacă le putem susţine, dacă nu le putem susţine, pentru că vedeţi, o astfel de iniţiativă nepregătită, nediscutată, neanalizată până la capăt poate să provoace foarte multe discuţii şi într-un final mai mult rău decât bine. Eu nu cred că domnul Cernea a fost neapărat rău intenţionat, dar cu siguranţă a acţionat în cel mai nefericit mod posibil", a adăugat purtătorul de cuvânt al PSD.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite