PSD şi PNL- unde dragoste nu e, e com-pe-ti-ţi-e!

Povestea de prietenie dintre Victor Ponta şi Crin Antonescu s-a născut în iarna lui 2011 odată cu formarea USL şi s-a topit progresiv pe parcursul a trei anotimpuri (iarnă, primăvară, vară) ale anului 2013.

Nimic tragic, căci până la urmă, nu are nimeni nevoie ca ei să-şi povestească intimităţi. Importante sunt proiectele politice majore (modificarea constituţiei şi regionalizarea), o guvernare stabilă şi evitarea pe cât se poate a scandalurilor ample.

Relaţia dintre PSD şi PNL a intrat într-o nouă etapă. Dacă până în vara lui 2013, cele două partide au urmărit sistematic o logică a cooperării şi a compromisului, de acum înainte, competiţia va fi logica prioritară. Mai demult, proiectele politice şi iniţiativele erau discutate mai întâi în încăperile securizate ale USL şi abia apoi aflam şi noi de ele. Acum, şi unii şi alţii nu mai sunt aşa surprinşi când, la cafeluţa de dimineaţă, citesc în presă  ce proiecte mai propun colegii de alianţă.

Am văzut cum Antonescu îl trosneşte pe Ponta, apărând justiţia de el şi de Băsescu, cum Liviu Dragnea încearcă din răsputeri să devină artizanul reformei administrative, cum parlamentarii liberali scot un proiect electoral numai bun să modifice raporturile de putere de la nivel local, cum scăderii CAS (măsură prevăzută în programul de guvernare) încearcă să i se opună o formulă populistă a scutirii impozitării salariilor mici (doar, doar liberalii vor fi lăsaţi cu ochii în soare), cum Ponta este măsurat alături de Antonescu pentru alegerile prezidenţiale, deşi numai unul candidează, şi altele de felul acesta.

Efectele generate de pactul de coabitare, presiunile politice interne la care sunt supuşi Crin Antonescu şi Victor Ponta, priorităţile politico-ideologice ale celor două partide, dar şi listele separate din alegerile europarlamentare din 2014 şi-au spus cuvântul.

Atenţie! Nu este nicio tragedie şi nici nu ar trebui să citim această schimbare de comportament politic în cheia unei iminente instabilităţi politice, deşi suntem obligaţi de legile nescrise ale politicii româneşti să ne gândim că ea poate genera şi premisele unor scenarii de separare.

Competiţia este binevenită mai ales în condiţiile în care şi PSD şi PNL sunt actori politici care au toate motivele să nu împartă aceeaşi masă (identitate, ideologie, trecutul recent, poziţionări etc. ). Şi totuşi o fac. Când două partide mari, unul de stânga, altul de dreapta pun bazele unei contrucţii politice înainte de a-şi testa propriile forţe în alegerile parlamentare, e destul de clar că motivaţia colaborării este mare, iar disponibilitatea spre compromis reală.

Prin urmare, tensiunile şi conflictele sunt absolut normale, fac parte din peisaj. Problema este alta. Dacă în urma intrării în această fază, a competiţiei accelerate, mai există disponibilitate pentru dialog, negociere şi compromis, dacă se mai urmăresc proiectele comune sau dacă se urmăreşte exclusiv agenda ascunsă.