PSD mitraliază la foc automat OUG privind anticipatele

PSD mitraliază la foc automat OUG privind anticipatele

Şerban Nicolae este preşedintele Comisiei Juridice din Senat FOTO Mediafax

Comisia Juridică a Senatului a respins, marţi, ordonanţa de urgenţă privind alegerile anticipate, iar azi urmează să fie dat votul şi în plenul forului. În acest ritm, săptămâna următoare iniţiativa ar putea să ajungă şi să fie respinsă de deputaţi, ceea ce ar însemna abrogarea actului normative adoptat de Guvernul Orban special pentru anticipate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Senatorii jurişti au tranşat problema OUG privind anticipatele într-o şedinţă-fulger. Majoritatea formată din PSD, ALDE şi UDMR au reuşit să respingă proiectul care prevede  că românii vor putea vota la orice secţie din ţară sau din străinătate la parlamentare, că numărul senatorilor şi deputaţilor de diaspora se dublează şi românii din afara graniţelor vor putea merge la urne timp de trei zile. Proiectul este primul pe ordinea de zi a plenului Senatului pentru a intra a vot, iar săptămâna viitoare iniţiativa poate fi discutată şi respinsă şi în Camera Deputaţilor. Practic, în două săptămâni majoritatea PSD-ALDE-UDMR pun cruce ordonanţei privind anticipatele.
 
În urma votului de marţi, PNL a reacţionat prin vocea vicepremierului Raluca Turcan. Vicepremierul susţine că PSD „nu renunţă la obsesia de a pedepsi Diaspora pentru înfrângerile usturătoare suferite în alegerile din ultimii ani şi a găsit o nouă modalitate prin care să se răzbune“ respingând ordonanţa de urgenţă privind organizarea alegerilor anticipate. Raluca Turcan le-a cerut social-democraţilor să fie mai cumpătaţi la votul final din Senat. Nu în ultimul rând, vicepremierul a subliniat că tocmai din cauza unor asemenea decizii în Parlament, România ar avea nevoie de un legislativ, în care actuala Putere să fie mai bine reprezentată.
 
Pentru a fi siguri că închid subiectul ordonanţei de urgenţă privind anticipatele, liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, şi preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, au sesizat Avocatul Poporului pe această temă. În condiţiile în care Avocatul Poporului e Renate Weber, adică fost membru al ALDE, cel mai probabil acesta va ataca ordonanţa de urgenţă la CCR. 

Lunea viitoare, zi decisivă pentru anticipate

Ca tabloul să fie complet, un moment-cheie al planului pentru anticipate se va juca lunea viitoare. Judecătorii CCR au luat hotărârea de a discuta sesizarea PSD privind conflictul constituţional între preşedinte şi Parlament pe tema numirii unui nou premier pe 24 februarie. Însă tot luni va avea loc şi şedinţa de învestire a noului Guvern. Aşadar, două decizii care ţin de Guvern vor fi luate în aceeaşi zi. Situaţia e complicată şi în contextul în care o mare dilemă este dacă PNL va reuşi să strângă cvorumul de şedinţă, pentru ca apoi parlamentarii acestei formaţiuni să refuze să voteze învestirea propriului Guvern.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: