Şeful SRI: „Grupări extremiste au încercat să influenţeze protestele pentru Roşia Montană“

Şeful SRI: „Grupări
extremiste au încercat să influenţeze protestele pentru Roşia Montană“

Şeful SRI, George Maior FOTO Arhiva Adevărul

Directorul SRI, George Maior, a afirmat, luni, că instituţia pe care o conduce supraveghează organizarea protestelor faţă de proiectul Roşia Montană, pentru ca acestea să nu degenereze.

UPDATE Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat luni, la audieri, că ministerul pe care îl conduce a emis aviz de legalitate proiectului de lege, care este favorabil.

„Ministerul Justiţiei este un avizator al acestui proiect. Nu e rolul Ministerului Justiţiei să analizeze raţiunile economice ale textului, ci doar raţiunile de legalitate“, a spus Cazanciuc.

„Am emis un aviz favorabil pentru că, din punctul nostru de vedere, proiectul nu încalcă niciun text imperativ. Au fost formulate mai multe observaţii, care reprezintă punctul de vedere al ministerului“,a explicat ministrul Justiţiei, adăugând că instituţia pe care o conduce „şi-a făcut pe deplin datoria“.

UPDATE Ministrul Dan Şova a declarat luni, în cadrul audierilor de la Comisia pentru Roşia Montană, că RMGC ar putea acţiona statul român în judecată la o Curte de Arbitraj pentru a cere ca statul să fie obligat să elibereze avizul pentru începerea exploatării.

„Nu este obligatoriu ca RMGC să ceară despăgubiri statului român. Se poate întâmpla ceva, ca investitorul căruia i se refuză eliberarea acordului de mediu sau a altor avize să se adreseze unei instanţe arbitrale care poate fi Curtea de Arbitraj de la Viena sau Curtea de Arbitraj de la Washington şi să ceară obligarea statului român la eliberarea avizului care lipseşte pentru începerea exploatării“,a  declarat Şova.

El a mai precizat că, în licenţa de exploatare pe care RMGC o deţine şi pe care o poate prelungi până în 2019, nu sunt specificate prevederi în avantajul statului român.

„Până la punerea în discuţie a acestui proiect, situaţia concretă a statului român în proiectul Roşia Montană este următoarea: în licenţa de exploatare nu există garanţii de mediu; proiectul, aşa cum l-a moştenit Guvernul Ponta, nu presupune nicio protecţie şi nicio investiţie în patrimoniul cultural; nu presupune niciun fel de avantaje pentru comunitatea de la Roşia Montană; nu există niciun fel de obligaţie cu privire la refacerea poluării istorice de către RMGC pe banii ei; nu există nicio garanţie cu privire la păstrarea cotei de participare la capitalul social – am introdus-o noi“, a mai spus ministrul delegat pentru marile proiecte.

UPDATE Directorul SRI, George Maior, a afirmat că instituţia pe care o conduce supraveghează organizarea protestelor faţă de proiectul Roşia Montană, pentru ca acestea să nu degenereze.

Maior a afirmat, la finalul audierii în Comisia SRI, că Serviciul a trimis peste 500 de informări privind acest proiect către factorii de decizie, informări în care se regăseau şi „încercări ale structurilor extremiste şi eco-anarhiste de a exploata sau influenţa mişcările de protest“.

În perioada ianuarie 1999-septembrie 2013, SRI  a trimis peste 500 de informări privind Roşia Montană, care au ajuns la peste 70 de persoane care deţin funcţii de demnitate publică.

„A fost vorba despre analize complexe asupra riscurilor şi beneficiilor proiectului de la Roşia Montană, necesitatea stabilirii valorii şi a structurii geologice a zăcământului de acolo şi riscul de blocare a implementării investiţiilor“, a mai spus Maior.

Georgian Pop, şeful Comisiei SRI din Parlament, a declarat, într-o conferinţă de presă, că a primit o informare, din partea Serviciului Român de Informaţii, privind beneficiarii legali ai informaţiilor referitoare la proiectul Roşia Montană. „Din cele prezentate, nu există informări şi informaţii transmise către Parchet“, a arătat Pop.

„SRI nu a informat privind acţiuni de trafic de influenţă sau alte aspecte din zona infracţionalităţii“, a mai spus deputatul PSD.

În ce priveşte protestele din Piaţa Universităţii, preşedintele comisiei de control a clarificat rolul SRI: „de prevenţie ca nişte proteste legitime să nu fie denaturate prin extremism. Orice actor economic are libertatea şi dreptul de a-şi promova interesele în limite legale“, a mai spus el.

George Maior s-a prezentat în faţa membrilor comisiei special de control a activităţii SRI, după ce directorul SIE, Teodor Meleşcanu, a fost audiat săptămâna trecută. Acesta din urmă a confirmat că, în spatele demonstraţiilor, ar putea exista şi raţiuni diferite de cele ecologice sau economice. Potrivit lui Meleşcanu, SIE a pus la dispoziţie aproximativ 50 de informări din perioada 2002-2013.

„Am prezentat Comisiei informaţii despre alţi cetăţeni care au avut un interes în activitatea de lobby“, a declarat Meleşcanu.

La rândul lui, preşedintele Traian Băsescu a vorbit, duminică, despre proiectul Roşia Montană şi a dezminţit informaţia potrivit căreia miliardarul George Soros ar fi avut vreo implicare în protestele la adresa proiectului minier.

Şeful statului a precizat că va organiza, în cursul săptămânii, o serie de conferinţe de presă în care va aborda proiectul Roşia Montană, el declarându-se nemulţumit de abordările „mincinoase“ : „nevoia de creare a locurilor de muncă versus crima utilizării cianurilor“.

În acelaşi timp, în 26 de oraşe din ţară şi în alte 30 din lume au avut loc proteste faţă de începerea exploatării miniere la Roşia Montană. 

Citeşte şi:

Georgian Pop (PSD): Din cele peste 500 de informări ale SRI privind RMGC nici una nu a trimisă către Parchet

Băsescu: „Soros nu trimite ONG-urile în stradă“

Ce implicare are George Soros la Roşia Montană

Miliardarii care se bat pe aurul de la Roşia Montană, în topul Forbes al celor mai bogaţi americani

Ciocnirea titanilor: cum a ajuns Roşia Montană câmpul de luptă între George Soros şi cel mai bogat israelian

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările