Prigoană Jr. şi Radu Stroe se luptă pentru locul din Parlament lăsat liber de Bogdan Olteanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Honorius Prigoană
Honorius Prigoană

Liberalul Radu Stroe şi Honorius Prigoană, de la PDL, vor candida pentru mandatul de deputat din Colegiul 1 lăsat liber în urma demisiei lui Bogdan Olteanu.

Candidaturile celor doi au fost validate de Biroul Electoral Municipal (BEM). Pe listă s-a înscris şi Remus Cernea din partea Partidului Verde, însă candidatura acestuia nu a fost validată deoarece formaţiunea politică ecologistă nu a întrunit pragul electoral în 2008 şi nu are reprezentanţi în Parlament. Decizia BEM poate fi contestată în termen de 24 de ore la Tribunalul Bucureşti. Reprezentatntul Partidului Verde a declarat că, dacă nu va obţine dreptul de  acandida, va apela la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Fiul cel mare al lui Silviu Prigoană s-a arătat încrezător în şansele sale şi a precizat că îţi poate finanţa singur campania.

Liberalul Radu Stroe este susţinut şi de social democraţi, chiar dacă liderul PNL Crin Antonescu anunţa în urmă cu două săpzămâni că nu mai există un protocol de colaborare dintre cele două formaţiuni politice din opoziţie.

Radu Stroe este secretarul general al PNL şi a fost deputat, între 2000 - 2004 şi senator între 2004 - 2008. În legislatura 2004 - 2004 a fost preşedintele comisiei parlamentare pentru controlul activităţii Serviciului Român de Informaţii.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite