Premierul Nicolae Ciucă o felicită pe Roberta Metsola, noua preşedintă a Parlamentului European

Premierul Nicolae Ciucă o felicită pe Roberta Metsola, noua preşedintă a Parlamentului European

FOTO: Facebook

Premierul Nicolae Ciucă a felicitat-o pe Roberta Metsola după ce a fost aleasă preşedintă a Parlamentului European (PE), precizând că împreună vor lucra  pentru o Uniune „care protejează valorile democratice” şi „asigură prosperitatea cetăţenilor”.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Felicitări, Roberta Metsola, pentru alegerea ca Preşedinte al PE. Vom lucra cu dumneavoastră pentru o UE care protejează valorile democratice, asigură prosperitatea cetăţenilor şi sustine activ agenda de reforme a partenerilor din PaE şi Balcanii de Vest”, este mesajul pe care premierul l-a transmis, marţi, pe Twitter.

Conservatoarea Roberta Metsola, desemnată de PPE, a fost aleasă preşedintă a Parlamentului European (PE) din primul tur, marţi, cu 458 de voturi, ca succesoare a italianului David Sassoli, relatează AFP. Ea a avut trei contracandidaţi, pe naţionalistul conservator polonez Kosma Zlotowski, reprezentantul grupului conservatorilor şi reformiştilor europeni (ECR), pe spaniola Sira Rego, reprezentant stângii radicale şi pe Alice Kuhnke, fost ministru al Culturii şi Democraţiei în Suedia, reprezentanta Verzilor.

Deputatul european Siegfried Mureşan (PNL/ PPE), vicelider al Grupului PPE din Parlamentul European, a transmis, marţi, după alegerea Robertei Metsola ca preşedintă a Parlamentului European, că votul de astăzi este o veste foarte bună pentru Europa şi pentru România, pentru că aceasta cunoaşte foarte bine situaţia din ţara noastră, este o prietenă a românilor şi o apărătoare a statului de drept.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările