Oprea la B1 TV: Vă spun onest şi cinstit, am vrut să fiu director al SRI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul interimar, liderul UNPR Gabriel Oprea a fost invitatul jurnalistului Cătălin Striblea în cadrul emisiunii „Ultimul cuvânt” la B1 TV, emisiune în care a intervenit telefonic şi Victor Ponta.

Update 22:33

Gabriel Oprea: „Victor Ponta este cel mai bun premier din ultimii 10 ani.”

Gabriel Oprea, legat de temeiul legal pentru care americanii au anunţat că aduc armament greu în România; „SUA este partenerul strategic al României şi avem acordul NATO, astfel încât tot ce se face, se face legal. Partenerii noştri sunt aici, asta înseamnă că România este un stat sigur, înseamnă o încurajare pentru parteneri.” 

Gabriel Oprea, despre pozoţia sa faţă de legile de tip „Big Brother”: „În actualul context de securitate trebuie rezolvate două probleme. Este normal ca orice lege de acest tip să respecte drepturile fundamentale ale omului. Pe de altă parte, trebuie întărită securitatea României.” 

Update 22:15

Întrebat dacă vrea să fie prim-ministru în locul lui Victor Ponta, Gabriel Oprea a negat cu vehemenţă. „Chiar dacă mi s-a propus sau mi se va propune, nu-mi doresc să fiu prim-ministru al României. Am rămas la 10 ani fără tată, a fost militar. Am făcut şcoala de ofiţeri, mi-am dorit să fiu ofiţer şi am ajuns. Îmi fac treaba bine şi o pot face şi mai bine, asta îmi doresc. Ăsta e domeniul la care mă pricep.”

În ceea ce priveşte Serviciul Român de Informaţii, Oprea a a declarat: „Vă spun onest şi cinstit, am vrut să fiu director al SRI. La SIE nu aş vrea. ”

Update 22:07

Gabriel Oprea, legat de demisia din 1993 de la armată: „Eram prieten cu Anghel Iordănescu, venise din străinătate şi am stabilit împreună să avem nişte proiecte economice. Eram ofiţer de justiţie militară şi am demisionat.”

Gabriel Oprea, legat de ce a căutat atâţia ani lângă Miron Cozma: „În 1994 s-a făcut Liga Profesionistă de Fotbal Tenis. Săndulescu era preşedinte, eu eram vicepreşedinte şi jucam într-un campionat împreună cu Cozma. Am apărut şi în Sportul.” 

Gabriel Oprea, legat de ce mistere ascunde averea sa: „Ce mistere? Am făcut într-adevăr proiecte economice între 1993 şi 2000. În momentul când am devenit demnitar, am ieşit din orice firmă. Am fost primul demnitar român care şi-a făcut publică averea, fără să existe vreo lege în acest sens.” Întrebat ce afaceri a avut, Oprea a răspuns: „Am făcut câteva afaceri imobiliare cu domnul Iordănescu. El a venit cu capitalul, eu am venit cu ideile.”

Update 21:52

Victor Ponta: „În maxim două săptămâni vin în România pe picioarele mele. Şi cu Gabi Oprea la Guvern şi Rovana Plumb la partid, nu se dărâmă lumea.

Noi trăim în altă realitate juridică. Dacă eu, când eram procuror, făceam declaraţiile care se fac astăzi, eram dat afară, îmi spuneau că n-am trecut pe la facultate. ”

Update 21:42 

Gabriel Oprea: „Am spus că pe probleme de securitate naţională susţinem preşedintele României oricum îl cheamă. Am demonstrat că ne ţinem de cuvânt, suntem parteneri serioşi şi loiali în coaliţiile din care facem parte.

Victor Ponta: „Cât timp îmi ţine locul, că nu e prima dată, am încredere totală că-şi face bine treaba.”

Victor Ponta: „N-ar fi complet corect  spus că eu conduc Guvernul de la distanţă, e condus direct de Gabi Oprea, dar ne consultăm şi toate deciziile guvernamentale le-am luat împreună tot timpul.”

Victor Ponta: „Ceea ce vă pot spune despre PSD este că decizia este de a nu vota pentru candidatura domnului Ungureanu. E o decizia politică, pe care o ia conducerea partidului, apoi este discutată cu grupurile parlamentare.”

Rugat de Ion Cristoiu să dea trei argumente serioase pentru care PSD nu trebuie să voteze candidatura lui Mihai Răzvan Ungureanu, Victor Ponta a spus:

„Foarte uşor. În primul rând, lipsa de respect şi dispreţul domnului Iohannis pentru lucrurile importante. Domnul Iohannis ne consideră pe noi şi pe români nişte iobagi care trebuie să îndeplinească ordine, ori PSD nu primeste ordine. Doi, s-a vorbit să nu dăm toată puterea unui singur partid, iar asta se pare că e valabil doar când vine vorba de PSD. Trei, Gabi Oprea şi UNPR n-au votat pentru căderea Guvernului Ungureanu, în schimb doamna aceasta cu poalele-n cap şi PNL-ul au votat pentru căderea Guvernului Ungureanu şi au spus despre acesta lucruri pe care eu nu le-am spus niciodată.” 

Interviul acordat de Gabriel Oprea intervine în contextul în care nominalizarea lui Mihai-Răzvan Ungureanu la şefia Serviciului de Informaţii Externe a generat tensiuni în coaliţia de guvernare, între PSD şi UNPR. Săptămâna trecută, Oprea a subliniat că UNPR va sprijini, prin votul său în Parlament, propunerea lui Klaus Iohannis, în timp ce PSD a arătat că nu poate vota pentru numirea lui Ungureanu la SIE.

În ultimele zile, coordonatorul politic al social-democraţilor, Liviu Dragnea, a declarat că liderii partidului vor ca Victor Ponta să revină în ţară şi a insistat asupra refuzului PSD de a-l vota pe MRU la SIE.

„Vrem cu tărie să continuăm guvernarea, dar nu în orice condiţii. Dacă UNPR va vota pentru numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE, atunci probabil că vom intra într-o altă etapă de colaborare. Noi nu putem să stăm să aflăm de la televizor cum să votăm pentru anumite proiecte. Orice s-ar întâmpla, PSD este un partid puternic şi cu cele mai bine definite structuri, de aceea se tot încearcă distrugerea sa. În câteva zile, Victor Ponta va reveni în ţară şi lucrurile se vor calma“, a spus Dragnea, sâmbătă.

Citeşte şi:

Dezertarea lui Ponta devoalează cele trei tabere din PSD

REPOZIŢIONARE Liderii social-democraţi i-au transmis fără ocolişuri lui Victor Ponta să se întoarcă în ţară pentru a decide dacă PSD iese sau nu de la guvernare. Alături de cele două tabere din partid care s-au detaşat a fi „pro“ sau „contra“ rămânerii la Putere se conturează şi o a treia grupare care vrea decapitarea lui Ponta.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite