Premierul Ciucă solicită analizarea lucrării sale de doctorat de către Comisia de Etică a UNAp: Acuzaţiile publice nu se pot susţine ştiinţific în niciun fel

Premierul Ciucă solicită analizarea lucrării sale de doctorat de către Comisia de Etică a UNAp: Acuzaţiile publice nu se pot susţine ştiinţific în niciun fel

Nicolae Ciuca FOTO Facebook

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că solicită analizarea lucrării sale de doctorat de către Comisia de Etică a UNAp - Instituţia Organizatoare de Studii de Doctorat în care s-a susţinut teza de doctorat. Şeful Executivului a precizat că lucrarea sa înglobează, pe lângă cercetarea teoretică şi experienţa acumulată, „constituindu-se în mod evident contribuţia originală”.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Ca urmare a interesului manifestat public faţă de teza de doctorat „Dimensiunea angajării armatei României în operaţiuni întrunite multinaţionale”, pe care am susţinut-o în anul 2003, la Universitatea Naţională de Apărare (UNAp), am decis să solicit analizarea lucrării de către Comisia de Etică a UNAp - Instituţia Organizatoare de Studii de Doctorat în care s-a susţinut teza de doctorat care are un pronunţat caracter specific domeniului Ştiinţe Militare”, a transmis Nicolae Ciucă. 
 
Premierul a precizat că „alegerea tematicii tezei de doctorat s-a bazat predominant pe experienţa personală acumulata in misiunile internaţionale la care am participat nemijlocit, individual sau împreună cu Batalionul 26 Infanterie: misiunea ONU de menţinere a păcii din Angola (1996-1997), misiunea NATO din cadrul rezervei strategice a SACEUR pentru Balcanii de Vest (2000-2001) şi misiunea de tip coaliţie din Afganistan (2002). Aşadar, teza mea de doctorat înglobează, pe lângă cercetarea ştiinţifică şi studiul teoretic, experienţa acumulată în misiunile reale şi exerciţiile la care am participat, aceasta constituindu-se, in mod evident, contribuţia originala proprie unei teze de doctorat corect elaborata”. 
 
„În calitatea de militar, indiferent de poziţia pe care am fost încadrat, mi-am îndeplinit întotdeauna atribuţiile, respectând principiile, legile şi regulamentele militare care guvernează activitatea Armatei Române. În acuzele publice se reclamă că unele referiri din notele de subsol nu apar şi în lista bibliografică. Acest lucru nu arată altceva decât faptul că lucrarea a fost elaborată onest, fiind menţionata cel puţin într-un loc sursa bibliografică”, a mai completat premierul. 
 
Potrivit şefului Executivului, „acuzaţiile publice nu se pot susţine ştiinţific in niciun fel, fapt ce poate fi dovedit si de raportul oricărei metodologii de depistare a similitudinii, corect şi profesionist utilizată. Sintagme si formulări standardizate specifice domeniului tezei de doctorat (gen “pilon de stabilitate” etc) nu trebuie ocolite atunci când tratezi un subiect sensibil - precum geopolitica - unde semantica trebuie neaparat să fie precisă, motiv pentru care anumite sintagme/formulări este obligatoriu să fie standardizate”. 
 
„Din anul 2003, după susţinere, teza mea de doctorat este publică şi a putut şi poate fi consultată la Biblioteca Universităţii Naţionale de Apărare şi la Biblioteca Naţională. Consider că am realizat lucrarea conform cerinţelor legale existente la acea vreme şi, în consecinţă, am iniţiat solicitarea de verificarea a acesteia de către Comisia de Etica a UNAp - Instituţia Organizatoare de Studii de Doctorat, în acord cu prevederile legale în vigoare, in spiritul OMEC Nr. 5229/2020 din 17 august 2020. În măsura in care vor mai exista semne de întrebare, UNAp va fi îndreptăţită sa solicite verificarea de către CNATDCU - Comisia 26 - Ştiinţe politice, studii de securitate, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică”, a mai transmis Ciucă. 
 

Potrivit PressOne, teza de doctorat a lui Nicolae Ciucă ar conţine plagiat în cel puţin 42 din cele 147 de pagini, iar o parte din textul plagiat ar proveni din alte două teze de doctorat, una dintre ele coordonată de îndrumătorul premierului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările