Portret. Dat afară pentru că „nu a reuşit să comunice“, Răzvan Cuc se întoarce. Cine este propunerea PSD la Ministerul Transporturilor

Portret. Dat afară pentru că „nu a reuşit să comunice“, Răzvan Cuc se întoarce. Cine este propunerea PSD la Ministerul Transporturilor

FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Deputatul PSD Răzvan Cuc a fost numit aseară la finalul şedinţei CEx al partidului ca propunere pentru a conduce Ministerul Transporturilor. În vârstă de 35 de ani, Cuc a mai ocupat o dată această funcţie în perioada Guvernului Tudose, fiind dat afară după trei luni pentru probleme de comunicare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deputatul PSD Răzvan Cuc, în vârstă de 35 de ani, a fost propus la conducerea Ministerului Transporturilor, în şedinţa CEx al partidului de marţi. Social-democratul a ocupat funcţia la portofoliul Transporturi şi în perioada Guvernului Tudose.

Alexandru Răzvan Cuc a fost deputat PSD de Giurgiu, iar de două săptămâni, potrivit lui Liviu Dragnea, acesta face parte din PSD Neamţ, filiala unui apropiat al liderului social-democrat, Ionel Arsene.

Relaţia lui Cuc cu Ministerul Transporturilor datează din 2015, când acesta era numit secretar de stat în minister în cabinetul Cioloş, fiind numit de premierul de la acea dată, Victor Ponta. În mai anul următor, social-democratul era demis pe motiv că a participat la o activitate din campania electorală PSD.
 
Alexandru Cuc avea să ajungă în postura de ministru al Transporturilor în ianuarie 2017,  în Guvernele Grindeanu şi Tudose, unde a rezistat doar trei luni. Deputatul era atunci  forţat să demisioneze de şeful Guvernului, deşi era un simpatizant al liderului PSD, Liviu Dragnea.
 
„Pentru faptul că nu a reuşit să comunice şi că nu a explicat cum a găsit Ministerul Transporturilor, şi-a asumat el răspunderea şi asta arată că este un om de onoare”, declara atunci şeful social-democraţilor.
 
Deşi abilitatea de a comunica bine este una dintre calităţile principale solicitate de liderii PSD, Cuc a fost timid cu microfonul din Parlament, luând cuvântul doar de trei ori în doi ani de activitate. O dată atunci când şi-a depus jurământul, şi de două ori atunci când s-a apărat în dezbaterile moţiunii simple împotriva sa.
 
Fiul unui diplomat de carieră, fost ambasador în Brazilia, Răzvan Cuc a fost consilier judeţean din partea PPDD în Giurgiu şi director al Administraţiei Zonei Libere Giurgiu. Are o fabrică de pâine, terenuri, garsoniere, case şi spaţii de birouri în Giurgiu şi în Bucureşti. Mai deţine bijuterii de 25.000 euro achiziţionate în 2011. Soţia sa Ramona (fostă Iordache) este executor judecătoresc. Între 2006 şi 2010, el a lucrat ca expert în cadrul Ministerului Economiei.
 
Potrivit CV-ului, Alexandru Răzvan Cuc are licenţă în Drept şi Economie. A absolvit în 2012 Facultatea de Drept şi Administraţie Publică a Universităţii Hyperion, Bucureşti, începută în 2009. A studiat şi Economia, la Universitatea Americană, Bucureşti, în perioada 2002-2006.
 

De asemenea, conform Mediafax, ministrul propus pentru Transporturi are un depozit de peste 70.000 de lei, din 2012, fonduri de investiţii în valoare de peste 300.000 de lei la două bănci şi alte plasamente de peste 9.000 de lei.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: