Ponta, pentru Euronews: Fostul meu partid preferă să se întoarcă la politica foarte populistă, nerealistă, nedemocratică şi neprogresistă

Ponta, pentru Euronews: Fostul meu partid preferă să se întoarcă la politica foarte populistă, nerealistă, nedemocratică şi neprogresistă

Victor Ponta a vorbit pentru Euronews despre direcţia ideologică a noului său partid Pro România. Foto: Inquam.

Fostul premier Victor Ponta, liderul partidului Pro România care în ultimele zile a atras tot mai mulţi parlemantari PSD, a explicat, într-un interviu pentru Euronews, care sunt intenţiile noului său partid, spunând că PSD a alunecat spre o ideologie şi politici care sunt foarte apropiate de cele promovate de Viktor Orban în Ungaria, iar el îşi doreşte să readucă România pe linia europeană şi politica românească.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fostul premier Victor Ponta, liderul noii formaţiuni politice Pro România, a vorbit într-un interviu pentru Euronews despre direcţia în care va merge partidul său şi diferenţele dintre acesta şi social-democraţii al căror lider a fost. 

„Sunt nişte valori ale democratiei sociale modern-europene, de centru-stânga, care au fost abandonate de partidul meu anterior si multi, nu numai tineri, ci si cetateni pro-europeni din România cauta acest tip de noua politica si speram sa avem succes, deoarece este o mare luptă”, a afirmat Ponta.

El a susţinut că PSD ”a alunecat la o ideologie şi politici care sunt foarte apropiate de cele promovate de domnul Orban în Ungaria”. "Speram doar sa readucem pe linia europeana România şi politica românească", a adăugat liderul Pro România.

Întrebat dacă este doar un rebranding al partidului de guvernământ, PSD, Ponta a replicat: „Nu este de fapt. Tocmai am avut o reacţie foarte puternică din partea noii conduceri a fostului meu partid. Aşa cum v-am spus, pentru că au alunecat atât de mult la extreme şi pentru că urmăresc acele politici cu care te-ai confruntat deja în Ungaria şi unele politici din Polonia”.

„Tocmai construim acest partid alternativ şi bineînteles ca nu sunt asa de optimist să spun că vom câstiga alegerile următoare, dar vom juca un rol foarte important în mentinerea României pe calea europeană", a mai spus Ponta.

Întrebat dacă s-ar putea sa trebuiască să formeze o coaliţie cu PSD, liderul Pro România a spus că „deocamdata, acest lucru nu este pe masa, dar sunt gata sa o fac de îndata ce o noua conducere a fostului meu partid îi va aduce înapoi pe aceasta cale progresista si modernizata europeana, care a fost abandonata în ultimul timp".

„În Parlament vom încerca sa schimbam majoritatea în ceea ce priveste cele mai importante aspecte de actualitate, de exemplu, pastrarea independentei sistemului judiciar, lupta împotriva acestei idei a guvernului de a renunta la managementul privat al fondului de pensii, ideea de a continua ofertele publice iniţiale şi de a gestiona companiile de stat prin management privat”, a mai declarat Victor Ponta.

El a susţinut că politicile pe care le-a implementat în funcţia de prim-ministru au fost abandonate în ultimul timp, ”cu aceasta alunecare la politici radicale, populiste”.

„Când am început noul proiect, spuneam foarte clar - sau cât mai clar posibil - ca vrem sa avem si sa promovam politicile de centru-stânga, pro-europene. Fostul meu partid este, desigur, plin de oameni care se uita foarte atent la acest nou proiect. Dar, de asemenea, oamenii care prefera sa se întoarca în trecut, si sa se întoarca la o politica foarte populista, foarte nerealista, foarte nedemocratica si foarte neprogresista si sunt sigur ca este doar o chestiune de timp pâna când vor pierde din aceasta cale catre trecutul Romaniei si oamenii vor intelege ca daca dorim sa ne dezvoltam in continuare, sa progresam ca o tara europeana, trebuie sa luptam cu aceste idei si sa nu ne intoarcem intotdeauna la politicile populiste", a mai declarat Ponta.

Întrebat la ce se referă când spune „politici populiste", Victor Ponta a explicat că  se referă „la acest discurs politic care a fost împrumutat din Ungaria si un pic din Polonia”. 

„Ideea că toate lucrurile rele vin în România de la Bruxelles, companii internaţionale şi străini. Ex-partidul meu se luptă acum pentru un referendum pentru a reveni la această tradiţie a familiei. De asemenea, lipsa stabilitatii si a predictibilitatii în politicele fiscale. Am fost foarte favorabil - şi chiar am luptat pentru politici stabile si predictibile si de aceea România nu numai ca a respectat standardele europene ale deficitului si investitiilor, ci si ca am reusit sa devenim o tara cu cea mai mare crestere economica. Acum, ideea ca nu vom continua reformele structurale, nu vom continua sa fim competitivi, ci doar cumparam oamenii sa vina si sa voteze, sa beneficieze de profituri care nu sunt sustenabile, este o politica cu o viziune ingusta si cred ca mai devreme sau mai târziu am putea reveni la vremurile nefavorabile ale crizei economice si sociale pe care noi, din pacate, ni le amintim înca din 2010 si 2011. "

Ponta a vorbit şi despre activitatea Codruţei Kovesi la conducerea DNA, menţionând că aceasta îşi va termina mandatul de conducere, însă a precizat că spera ca următorul şef al instituţiei să fie „mai puţin implicat în politică”.

„Am sprijinit-o si sunt fost procuror. Am sustinut ideea unui sistem judiciar independent si, dupa cum stiti, exista multe rezultate pozitive, dar si negative. Sunt cel mai bun exemplu în acest sens. Am fost acuzat de ceva, am renuntat la pozitia mea si m-am supus procedurilor judiciare. Nu am schimbat legea, m-am prezentat in instanta si am fost foarte bucuros sa primesc decizia de a fi declarat nevinovat. Dar aici este foarte important sa avem o responsabilitatea clasei politice ca sa accepte idee de responsabilitate politica. De asemenea, procurorii nu ar trebui sa încerce sa fie politicieni si sa faca dosare doar pentru a fi în mass-media. Acestia ar trebui sa ramâna independenti. Dar ei ar trebui sa fie mai responsabili în ceea ce priveste profesionalismul si aplicarea statului de drept. "

Întrebat dacă el crede că Kovesi ar trebui să fie schimbată din funcţie, Victor Ponta a răspuns: „Va termina mandatul şi sper ca următorul procuror şef va fi mai eficient şi va fi mai puţin implicat în politică".

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: