PNL cere preşedinţiei să-i retragă lui Tokes "Steaua României"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a spus luni că preşedintele Traian Băsescu ar trebui să-i retragă vicepreşedintelui Parlamentului European, Laszlo Tokes, Ordinul Steaua României, pentru cele mai recente declaraţii ale acestuia referitoare la autonomia secuilor, potrivit antena3.ro

Preşedintele României, Traian Băsescu, l-a decorat la 17 decembrie 2009 pe Laszlo Tokes cu Ordinul National Steaua Romaniei în grad de Cavaler la 20 de ani de la Revoluţie "în semn de mare apreciere a curajului şi demnităţii de care a dat dovadă, declanşând, prin exemplu personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste".

În aceeaşi zi, europarlamentarul Laszlo Tokes a fost distins cu medalia Robert Schuman,  care i-a fost acordatăde către preşedintele grupului PPE din PE, Joseph Daul, cu ocazia unei ceremonii organizate pentru a marca 20 de ani de la căderea comunismului în Europa.

Tokes a declarat, joi, la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, că dacă o microregiune precum Kosovo şi-a dobândit autonomia, acelaşi lucru ar fi posibil şi în Ţinutul Secuiesc, iar, dacă va fi nevoie, secuimea trebuie să iasă în stradă. Tokes a lansat vineri şi o chemare către toate comunităţile maghiare din Bazinul Carpatic să continue lupta pentru obţinerea autonomiei.

Declaraţiile lui Tokes care au inflamat scena politică

Mai citeşte opiniile PSDPRM şi ce a zis Băsescu. Pe aceeaşi temă au avut o opinie şi intelectualii din Banat.

La 15 iunie 2010, Tokes a fost ales vicepreşedinte al Parlamentului European. În ceea ce priveşte retragerea sprijinul lui Tokes pentru funcţia de vicepreşedinte al PE, prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat luni că legislativul european " nu este o joacă ca în alte părţi, azi îi dai, mâine îl retragi, poimâine iar îi dai".

Citeşte alte articole pe tema autonomiei:

Planul în 3 paşi pentru obţinerea autonomiei "Ţinutului Secuiesc" dezvăluit de Toro Tibor

Boc: Este necesară o reorganizare teritorială a României, însă fără landuri şi regiuni cu conţinut etnic

Marko Bela: Ţinutul Secuiesc nu este o invenţie

Revine "autonomistul" Viktor Orban: ce face UDMR cu Ţinutul Secuiesc?

Marko Bela: Orice articol al Constituţiei trebuie să poată fi modificat, chiar şi cel privind limba oficială

Gabor Vona, liderul partidului Jobbik: „Sprijinim autonomia teritorială pentru maghiari“

Lupta de la Haga: Serbia a mai pierdut o dată Kosovo

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite