Orban, despre desfiinţarea SIIJ: Căutăm în continuare acea formă care să întrunească consensul partidelor din Coaliţie
0
Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat la finalul şedinţei de Coaliţie că liderii nu au reuşit încă să ajungă la un consens privind desfiinţarea Secţiei Speciale de anchetare a magistraţilor. El a precizat că a rămas ca ministrul Justiţiei să vină cu o nouă propunere, ţinând cont de recomandările Comisiei de la Veneţia.
„Desfiinţarea SIIJ nu se poate realiza decât în Parlament, doar pe o formă care să fie susţinută de toate formaţiunile politice din Coaliţie. Căutăm în continuare acea formă care să întrunească consensul partidelor din Coaliţie. (…) Astăzi a fost o discuţie care sper să ducă la o soluţie care să poată să vină în sprijinul tuturor formaţiunilor”
El a mai precizat că „a rămas ca ministrul Justiţiei împreună cu comisia să mai formuleze o propunere ţinând cont de recomandările Comisiei de la Veneţia pe care să vedem dacă vom obţine consensul”.
Premierul Florin Cîţu a anunţat că în şedinţa de luni a Coaliţiei va fi discutată desfiinţarea Secţiei Speciale, fiind avansate noi amendamente astfel încât să aibă loc deblocarea subiectului.