Oprişan: Viorica Dăncilă este o soluţie pentru alegerile prezidenţiale
0Preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, marţi, că Viorica Dăncilă este o soluţie pentru alegerile prezidenţiale, afirmând că aceasta are „şanse mari” în faţa lui Klaus Iohannis.
„Realizarea unui pol de stânga, a unei coaliţii de stânga, e binevenită pentru PSD", a declarat Oprişan.
Întrebat dacă ar fi de acord cu intrarea PRO România la guvernare, în schimbul susţinerii candidatului PSD la prezidenţiale, Oprişan a spus: „Nu ştiu, asta trebuie discutat foarte serios şi cu conducerea PRO România şi cu ALDE, în aşa fel încât coaliţia să aibă o largă majoritate în Parlamentul ţării".
Totodată, Oprişan a fost întrebat dacă Viorica Dăncilă este cea mai bună variantă a PSD pentru prezidenţiale.
„Viorica Dăncilă este o soluţie pentru alegerile prezidenţiale (...) Astăzi vom avea o discuţie în cadrul Comitetului Executiv şi al Biroului Permanent şi vom lua o decizie în acest sens. Dar eu cred că din punctul meu de vedere doamna Dăncilă este o soluţie”, a mai spus Oprişan, afirmând că Dăncilă are „şanse mari” în faţa lui Klaus Iohannis.
Comitetul Executiv al PSD se reuneşte, marţi, pe ordinea de zi aflându-se desemnarea candidatului pentru alegerile prezidenţiale.