Mihai Tudose, ironic faţă de Cîţu: Problema nu e că nu a auzit de Stiglitz, ci că Stiglitz n-a auzit de Florin Cîţu şi talentul său de a duce ţara în zid

Mihai Tudose, ironic faţă de Cîţu: Problema nu e că nu a auzit de Stiglitz, ci că Stiglitz n-a auzit de Florin Cîţu şi talentul său de a duce ţara în zid

„Cu siguranţă Florin Cîţu a auzit de Stiglitz. Dar nu-l bagă în seamă. Problema e a laureatului Nobel, că n-a auzit de Cîţu. Dacă auzea, trebuia să ţină cont de talentul lui de a duce o ţară direct în zid, cu toată viteza”, opinează fostul premier PSD, Mihai Tudose.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tudose aminteşte, într-un editorial publicat de Digi24, că Joseph Stiglitz şi Hamid Rashid, coordonatorul departamentului ONU pentru monitorizarea economică globală, au analizat recent riscurile unei crize globale a datoriilor, pornind de la observaţia că peste o sută de ţări cu venituri mici şi medii trebuie să plătească în acest an datorii de 130 de miliarde de dolari.
 
Din această sumă, mai spune Tudose, jumătate se va duce la creditori privaţi. S-a ajuns aici în urma triplării datoriei publice, din cauza relaxării cantitative la care s-a recurs după criza financiară din 2008. "Acum a venit ziua socotelilor", avertizează cei doi economişti.
 
„De aici, dl Cîţu ar pierde firul. Pentru că, împreună cu colegii lui de guvern, e prizonierul unei logici strict electorale. O logică de un pragmatism tare cinic în vremuri de pericol medical generalizat şi acut. Dar şi de risc economic şi social major, după cum atenţionează Stiglitz şi Rashid: "O criză globală a datoriilor va arunca milioane de oameni în şomaj şi va alimenta instabilitatea şi violenţa în întreaga lume".
 
Soluţiile propuse sunt scutirea de la plata datoriilor pe timpul pandemiei şi, în perspectivă, o restructurare profundă a acestor datorii excesive, printr-un program de răscumpărare a lor.
 
Singura mea rezervă e legată de propunerea ca FMI să gestioneze acest proces. Chiar dacă şi-a cosmetizat agenda, FMI rămâne o sperietoare mondială prin condiţiile pe care le impune. Dar asta e o altă discuţie, deşi m-a pus pe gânduri asigurarea d-lui Cîţu că nu vom avea nevoie de sprijinul FMI în acest an şi că ne descurcăm să luăm bani de pe pieţele financiare. Dar la anul? Sau după alegeri potopul?”, notează fostul premier.
 
Redăm în coninuare opinia domniei sale:
 
Cu o ritmicitate specifică dependenţilor de shopping, dl Cîţu ne anunţă triumfător că a mai împrumutat nişte bani. Unde se duc sumele astronomice pe care le contabilizează falimentara guvernare PNL? La refinanţarea datoriei publice şi la acoperirea deficitului bugetului de stat.
 
Ca premier, anunţam în decembrie 2017 că intenţionez să împrumut de pe pieţele externe 8 miliarde de euro în următorii doi ani. 8 miliarde în 2 ani. În numai primele şase luni de mandat, actualul guvern a făcut împrumuturi de peste 10 miliarde de euro. Practic, România e pe perfuzii!
 
Sigur, "PSD e de vină pentru toate", de vreme ce PSD e arătat cu degetul până şi pentru când plouă sau când nu plouă ( în funcţie de stocul de umbrele deţinut de oarece prieteni liberali), deşi se face curând anul de când PNL guvernează singur-singurel – lux de care nu va mai avea parte vreun partid românesc mult de acum înainte.
 
Dar în ce condiţii "se descurcă" dl Cîţu pe pieţele financiare? Împrumutând cu cele mai mari dobânzi din Uniunea Europeană. Asta da performanţă! În ritmul ăsta, liberalii se vor bucura în curând dacă le dau cămătarii Duduieni nişte bani! Nu e glumă: zilele trecute, Ministerul Finanţelor a reuşit să obţină numai două treimi din cât şi-a propus să împrumute de la bănci. Concret, la emisiunea de obligaţiuni de 300 de milioane de lei, dl Cîţu a reuşit să ia doar 201 milioane cu împrumut, deşi dobânda era de 3,96%!...
 
Analiza lui Joseph Stiglitz se intitulează "Cum poate fi prevenită criza datoriei suverane". A-i pune acest text în faţă lui Florin Cîţu e ca şi cum ai încerca să dresezi un cuptor cu microunde să-ţi aducă dimineaţă ziarul....
 
P.S. Marea Britanie a intrat oficial în recesiune, pentru prima dată după 11 ani.... Numai noi suntem pe val......

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: