VIDEO Klaus Iohannis, atac la PSD înainte de alegeri: Adoptă legi populiste ştiind că sunt inaplicabile. Unii recurg la tactici retrograde

VIDEO Klaus Iohannis, atac la PSD înainte de alegeri: Adoptă legi populiste ştiind că sunt inaplicabile. Unii recurg la tactici retrograde

Klaus Iohannis FOTO presidency.ro

Preşedintele României Klaus Iohannis a lansat un atac foate dur la adresa majorităţii PSD din Parlament după ce au adoptat rectificarea bugetară cu amendamente care prevăd creşterea pensiilor cu 40% şi a salariilor profesorilor, în ciuda avertismentelor care vine de la actorii internaţionali.

Rămâi pe adevarul.ro pentru cele mai noi declaraţii.
Klaus Iohannis: În această duminică mergem la urne să decidem cui întrebuinţăm administrarea localităţilor noastre. De ce este această alegere importantă?
Cei care vor câştiga depinde ca şcoala şi spitalul să fie modernizate, problemele de trafic rezolvate. Din cauza pandemiei întreg procesul electoral a fost perturbat. Alegerile locale ar fi trebuit să fie cu luni în urmă,d dar au fost amânate pentru că atunci erau etapele incipiente ale pandemiei, iar organizarea ar fi putut creşte numărul de infectări. Spre deosebire de primăvară acum ştim care sunt măsurile care permit desfăşurarea alegerilor. Există norme sanitare strictie şi bine gândite. 
 
Campania electorală a fost una activă. A fost un câştig pentru democraţia noastră. Au fost multe proiecte electorale bune. Am văzut cum unii competitori recurg la tacticile lor retrograde. Sunt politicieni care încă cred că oamenii pot fi minţiţi. Mai mult, aceiaşi politicieni se folosesc de majoritatea din Parlament, încă, pentru a promova tot felul de legi electoraliste şi populiste, ştiind că sunt inaplicabile în această perioadă de criză sanitară majoră. Iresponsabiitatea PSD riscă să ducă România într-o criză prelungită. România trebuie să progreseze, iar votul e cel mai important instrument. 
Avem modele de administraţii locale de succes. Avem şi exemple unde administraţiile locale au eşuat lamentabil. Vă încurajez să mergeţi la vot în număr cât mai mare şi alegeţi pe cei care pot dezvolta comunităţile. 
 
Sunt motive de un lockdown în ţară?
Nu văd motive pentru un nou lockdown. Da, vedem şi la noi, şi în altă parte, cum numărul de infectări e în creştere.
 
Promulgaţi legile pentru creşterea punctului de pensie şi creşterea salariile profesorilor? 
Primii paşi s-au făcut. pensiile au fost crescute cu 14%, alocaţii au fost crescute cu 20%. Trebuie să ţinem cont de faptul că suntem în pandemie, în criză economică, iar bugetul de stat e sub presiuni uriaşe. 

Avocatul General al CJUE a decis că numirea şefului Secţiei speciale şi procedurile privind această secţie nu respectă dreptul UE? Cum vedeţi această decizie?
E o propunerea a Avocatului General. Propunerile sunt exact lucrurile pe care le-am spus eu, PNL şi societatea civilă când PSD s-a apucat să distrugă legile Justiţiei încercând să pună mâna pe Justiţie. Cu aceste argumente am atacat modificările la legile Justiţiei. Am spus acum câteva săptămâni că legile Justiţiei în această toamnă trebuie să intre în discuţie şi să fie reparate. Imediat după alegeri la MJ să apară propunerile pentru baza discuţiei publice ca să fie redată viteza luptei anticorupţie şi pentru a garanta magistraţilor independenţa lor. 

E deja a doua săptămâna când încălzesc apa la aragaz ca sa pot participa cât de cât spălat la o conferinta de presa, iar în cazul meu sunt alte mii de cetăţeni. Cum vi se pare faptul ca principala dezbatere pt primăria capitalei, in 2020, e dacă vom avea apa calda și caldura? 

Eu am zis aşa. Avem multe modele de administraţii de succes. După cum avem şi administraţii locale care au eşuat. Dvs ca şi votant veţi putea să daţi seama dacă localitatea în care trăiţi o duce bine sau nu. 

Ciolacu a spus că după alegeri o să se închidă şcolile şi o să se treaca la şcoala online. E posibil?
Nu, acest scenariu nu e posibil. Vă daţi seama, dacă liderul PSD trebuie să recurgă la speculaţii şi minciuni pentru a se face auzit e un semnal îngrijorător.

Vă întreb acum pentru că aţi spus că vorbiţi cu Ministerul Sănătăţii despre situaţia privind decesele şi infecţiile nozocomiale în urmă cu o lună? Aţi vorbit şi aţi primit date?
Vedeţi că tema spitalelor şi a sănătăţii publice nu e o temă nouă. Eu am atins-o de multe ori. Sănătatea publică nu e bună. Avem prea mulţi bolnavi. Avem prea puţine controale de rutină. Toate lucrurile trebuie schimbate/ Ele se schimbă în ani de reformă a sistemului. 

A trecut rectificarea bugetară. Aveţi informaţii că România ar putea avea fondurile europene suspendate de UE? 
Din păcate ambele scenarii sunt posibile. Nu sunt doar avertismente, ci şi discuţii cu înalţi responsabili din Comisia Europeană care ne-au spus că dacă rectificarea intră în vigoare ni se taie 3 miliarde de euro din fonduri pentru că încălcăm tratate. Agenţiile de rating cu siguranţă vor schimba ratingul de ţară în mult mai rău. Nu mai vorbim de faptul că pentru cheltuieli nu există bani.E un scenariu de groază.

 Mâine am putea avea un scenariu de groază: ţara care are în fruntea Parchetului anti-mafia o persoană care are soţul condamnat pentru corupţie?
Dacă apare o condamnare cu siguranţă vor apare urmări. Dacă are cineva curiozitatea să citească acel aviz o să vă daţi seama că avizul negativ nu s-a bazat pe acest lucru. Aceasta incompatibilitate nici nu a fost menţionată ca problemă. Dacă se ajunge la acest scenariu nu aştept ca alţii să mişte rotiţele.

La ce prezenţă la vot vă aşteptaţi?
Nu m-aş aventura să evaluez prezenţa la vot, dar sper să fie comparabilă cu cea de la alte alegeri de acest tip.




 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările