Iulian Bulai: „Guvernare din partea USR-PLUS nu se poate fără unul dintre cei mai performanţi miniştri, Cătălin Drulă”

Iulian Bulai: „Guvernare din partea USR-PLUS nu se poate fără unul dintre cei mai performanţi miniştri, Cătălin Drulă”

Iulian Bulai, deputat USR PLUS. FOTO Inquam Photos / George Călin

Deputatul USR-PLUS Iulian Bulai este de părere că o guvernare din partea Alianţei n-ar fi posibilă fără ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, care este„ unul dintre cei mai performanţi membri ai Cabinetului Cîţu”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe fondul ultimelor discuţii din spaţiul public privind o posibilă remaniere a ministrului Transporturilor după ce acesta l-a numit pe prim-ministrul Florin Cîţu „zombie politic”, colegul său de partid Iulian Bulai susţine că  actuala guvernare nu ar putea fi posibilă fără Cătălin Drulă. Deputatul a subliniat că opiniile divergente fac parte din „exerciţiul democratic” şi îi îndeamnă pe politicieni să lase ameninţările, care în loc să vină cu soluţii „toarnă gaz pe foc”.
 
„Toată lumea ar trebui să respire profund de mai multe ori, să avem un tot calm, orientat spre soluţii şi spre o ieşire concretă din această criză. Cătălin Drulă nu pleacă nicăieri. Nu se poate guvernare cu USR-PLUS fără Cătălin Drulă. Este un ministru performant, un om care a livrat, care şi-a suflecat mânecile şi a început lupta cu mafia. România este o democraţie parte a  UE, nu este nici Coreea de Nord, nici Iran, Azerbaidjan sau alt stat din lumea a treia. Pot exista opinii divergente, critici, nuanţe în anumite abordări, iar aceste lucruri fac parte din exerciţiul democratic. De aceea, noi suntem orientaţi spre soluţii. Vom merge la şedinţa de coaliţiei şi sperăm să ieşim din criză lăsând la o parte aceste ameninţări care pur si simplu în loc să vină cu soluţii, toarnă gaz peste foc. Guvernare din partea USR-PLUS nu se poate fără unul dintre cei mai mai performanţi miniştri, Cătălin Drulă”, a declarat Iulian Bulai, luni, la Antena 3. 
 
Acesta a mai spus că există o independenţă a miniştrilor şi relaţie de putere prin colaborare, nu „o dominare violentă din partea premierului faţă de miniştri”. 
 
„Nu există un «dacă». Există o independenţă a miniştrilor şi o relaţie de putere împreună, în colaborare. Nicidecum de o dominare violentă din partea premierului faţă de miniştri. Acest lucru, dacă se întâmplă acum, trebuie să se oprească”, a completat deputatul USR-PLUS. 
 
Premierul Florin Cîţu, a declarat în şedinţa conducerii PNL de luni, după ce ministrul Transporturilor l-a numit „zombie politic”, că data viitoare când se mai întâmplă aşa ceva, va lua o decizie imediat.
 
„Guvernul are un singur premier. Nu există miniştrii evaluaţi de USR, de UDMR, PNL, ci de premier. Vlad Voiculescu a administrat prost ministerul, nu au fost făcute nici măcar bugetele. În cazul lui Drulă, dacă data viitoare se mai întâmplă (n.r. - să atace premierul), iau imediat o decizie, fără să mai întreb pe nimeni”, le-a transmis Florin Cîţu colegilor din conducerea PNL, potrivit unor surse liberale. 
 
Ulterior, într-o conferinţă de presă, şeful Guvernului a afirmat că evaluarea activiţăţii miniştrilor se va face pe baza activităţii, nu a declaraţiilor.
 
La rândul său, Ludovic Orban a transmis că atunci când un ministru face declaraţii împotriva unui coleg de Guvern, în special la adresa premierului, înseamnă că acesta nu mai vrea să facă parte din Executiv.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările