IRL va îndemna la boicotarea revizuirii Constituţiei, dacă nu sunt adoptate unele amendamente

IRL va îndemna la boicotarea revizuirii Constituţiei, dacă nu sunt adoptate unele amendamente

Lansare Iniţiativa România Liberală FOTO Adevărul

Reprezentanţii Iniţiativei România Liberală (IRL), Vlad Moisescu şi Diana Tuşa, au declarat joi, într-o conferinţă de presă, că vor îndemna la boicotarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei în cazul în care majoritatea parlamentară nu va susţine introducerea unor amendamente formulate de IRL.

Tuşa a reclamat faptul că în proiectul de revizuire a Constituţiei nu a fost inclusă menţiunea că familia reprezintă căsătoria între un bărbat şi o femeie, fapt agreat de peste 80% din români. 

Totodată, ea a criticat modificarea competenţelor de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care nu va mai avea drept exclusiv de judecată asupra parlamentarilor, aceştia urmând să utilizeze calea de judecată a instanţelor comune. 

"Reiese că şi prin această prevedere cei care au gândit modificarea Constituţiei au încercat să-şi rezolve pe termen scurt spre mediu nişte probleme punctuale privitoare la oamenii pe care îi au în Parlamentul României", a mai spus Tuşa. 

De asemenea, preşedintele Consiliului Director al IRL, Vlad Moisescu, a susţinut că unul dintre amendamentele IRL pe care ar fi dorit să îl voteze comisia de revizuire viza posibilitatea ca cetăţenii să hotărască prin referendum forma de guvernământ. 

"Ne găsim în faţa unui raport prost de revizuire a Constituţiei, care va urma calea legală de a merge la Curtea Constituţională, dar se aşteaptă şi părerea Comisiei de la Veneţia şi a Comisiei Europene (...) În situaţia în care aceste prevederi, avem încă speranţa că CC se va apleca asupra necunostituţionalităţii multora din articolele produse de domnul Antonescu, vor fi adoptate în plenul Parlamentului, IRL va face apel la toţi românii să boicoteze referendumul de revizuire a Constituţiei", a susţinut Vlad Moisescu. 

El a catalogat procesul de revizuire a Constituţiei şi raportul rezultat din comisia parlamentară condusă de Crin Antonescu drept "o glumă proastă şi o bătaie de joc la adresa cetăţenilor".

"Modul în care s-au desfăşurat lucrările comisiei probează neseriozitate, superficialitate, incompetenţă şi dezinteres faţă de proiectarea deficienţelor care îi afectează pe cetăţeni. Aceasta nu este o Constituţie pentru români, ci o Constituţie pentru politruci cu probleme penale adăpostiţi în Parlament. Cea mai gravă consecinţă prevăzută de revizuirea Antonescu o reprezintă distrugerea echilibrului între puterile statului prin plasarea Parlamentului, în fapt a parlamentarilor, deasupra celorlalte puteri în stat, executivă şi judecătorească", a mai susţinut liderul IRL.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: