INTERVIU Siegfried Mureşan, purtător de cuvânt PPE: „Igor Dodon ar face din Republica Moldova o ţară la comanda oligarhilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Siegfried Mureşan vrea ca Republica Moldova să meargă pe drumul european FOTO Eduard Enea
Siegfried Mureşan vrea ca Republica Moldova să meargă pe drumul european FOTO Eduard Enea

Într-un interviu pentru „Adevărul“, Siegfried Mureşan, europarlamentar PMP, analizează competiţia pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova dintre Igor Dodon - candidatul orientat spre Est, şi Maia Sandu, candidatul orientat spre Vest.


La începutul săptămânii, a fost lansat la Bruxelles Laboratorul de Inovare pentru Politici Publice, un proiect-pilot gândit de europarlamentarul PMP Siegfried Mureşan. Rolul laboratorului este de a propune noi metode de legiferare la nivel european care să scadă costurile totale atât pentru autorităţile europene şi naţionale, dar mai ales pentru cei afectaţi direct de legislaţia UE: cetăţenii europeni şi întreprinderile private. După eveniment, am discutat cu Siegfried Mureşan despre alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, acolo unde, peste două săptămâni, va fi observator din partea Parlamentului European.

„Adevărul“: Ce ar însemna pentru Republica Moldova alegerea lui Igor Dodon ca preşedinte?

Siegfried Mureşan: Mai bine să nu ne confruntăm cu acest lucru. Dodon spune un singur lucru: că preferă Uniunea Euro-Asiatică a lui Vladimir Putin, nu UE. Dodon înseamnă incertitudine, înseamnă punerea sub semnul întrebării a parcursului european al Republicii Moldova, parcurs care a dus la liberalizarea regimului de vize. În plus, să nu uităm că Republica Moldova primeşte cele mai multe fonduri europene nerambursabile pe cap de locuitor din partea UE. Igor Dodon ar face din Republica Moldova o ţară la comanda oligarhilor, o ţară reprezentată de un preşedinte care nu este credibil în Europa şi care nu crede în apropierea Republicii Moldova de UE. E un experiment pe care cetăţenii Republicii Moldova nu cred că îl vor face.

Aşadar, alegerea lui Dodon ar însemna sfârşitul parcursului pro-european al Republicii Moldova.
E un risc foarte mare. Ar însemna încetinirea parcursului european al Republicii Moldova, iar dacă Dodon spune că vrea să ducă ţara spre Est, nu spre Vest, nu am avea niciun motiv pentru a nu-l crede. Toată cariera lui politică a fost construită în jurul acestei teze. Toate progresele înregistrate şi toate beneficiile acumulate de Republica Moldova prin semnarea Acordului de asociere cu UE - reforma procuraturii, reforma Justiţiei, reforma administrativă plus tot sprijinul financiar primit de Republica Moldova - vor fi puse sub semnul întrebării.

PPE insistă pentru un singur candidat : Maia Sandu. De ce nu vrea Iurie Leancă să se retragă?
Ce este în mintea lui Iurie Leancă numai el ştie. În luna mai, eu am condus  delegaţia PPE în Republica Moldova, unde ne-am întâlnit cu toate cele patru partide pro-europene de centru dreapta. Le-am spus tuturor acestor partide: «aşteptăm să prezentaţi un candidat unic la alegerile prezidenţiale, înainte de primul tur». Asta, deoarece  există riscul să fie în turul doi Igor Dodon şi candidatul Guvernului, Marian Lupu. Toate aceste patru partide şi-au asumat angajamentul de a-l susţine pe cel mai bine plasat candidat, chiar dacă el nu ar fi din partidul lor.

Ce s-a întâmplat între timp ?
Au existat două sondaje extrem de credibile. Unul comandat de un think-tank american al Partidului Republican, iar cel de-al doilea de Fundaţia Konrad Adenauer. Din aceste două sondaje reiese că Maia Sandu este cel mai bine plasat candidat din spectrul pro-european de centru dreapta.  În acest context, Andrei Năstase a înţeles să se retragă, iar PLDM-ul susţine, de asemenea, candidatura doamnei Maia Sandu. Aşadar, trei din cele patru partide au urmat solicitarea şi demersul PPE. Domnul Leancă a fost primul care a părăsit masa de negociere şi şi-a asumat o candidatură pe cont propriu. Candidatura domnului Leancă este contrară aşteptărilor PPE şi nu e susţinută de familia noastră politică.

Ce să deducem din atitudinea lui Iurie Leancă? Face jocurile taberei Estului?
Vedem doar că Iurie Leancă susţine Guvernul actual şi ne întrebăm cât de strânsă e colaborarea sa cu ceilalţi actori politici şi economici care susţin Guvernul (oligarhul Vladimir Plahotniuc- n.r.). Însă, repet, candidatura lui Leancă e un risc pentru Maia Sandu, principalul candidat al dreptei, susţinut şi de PPE.

Maia Sandu e o garanţie pentru Europa?
Maia Sandu e un candidat asupra căruia nu planează niciun semn de întrebare. şi care militează credibil pentru ancorarea Republicii Moldova în spaţiul euro-atlantic. Atunci când a avut răspundere ministerială, Maia Sandu ( fost ministru al Educaţiei - n.r.) a reformat sistemul.

„Trump ar fi un regres pentru SUA“

În scurt timp vin şi alegerile din SUA. Hillary Clinton sau Donald Trump, ce e mai bine pentru
România?

Categoric, Hillary. Alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA ar fi un regres în materie de cultură, civilizaţie, economie cum nu l-a mai văzut lumea dezvoltată niciodată. Am mai avut regimuri politice în state importante care au însemnat un regres faţă de regimul politic anterior, însă niciodată în ţara cea mai puternică din punct de vedere economic, militar şi cea mai influentă din punct de vedere politic. Alegerea lui Donald Trump înseamnă riscuri economice majore pentru SUA şi pentru economia globală. SUA, sub conducerea lui Donald Trump, nu ar mai fi SUA pe care le-am cunoscut în decursul ultimilor zeci
de ani.

„Lupta împotriva corupţiei trebuie să continue în mod credibil“

În decembrie avem şi noi alegeri. Candidaţi?
Nu!

Nici măcar pentru a trage lista, aşa cum se întâmplă la alte partide?
Trasul listei e o modalitate de a păcăli cetăţenii. Noi nu păcălim oamenii. Eu am candidat la europarlamentare pentru a fi aici pe termen lung. Sunt în prezent raportor din partea PPE pe întreg bugetul UE pe anul viitor, un dosar de o importanţă majoră şi pentru alegătorii de acasă. Partidul meu nu va avea astfel de oameni care doar să tragă lista în sus.

Elena Udrea a anunţat că va candida la Bucureşti, acolo unde PMP a scos cel mai bun scor la locale. E o răzbunare? Va afecta scorul PMP?
Nu ştiu, nu m-am gândit la asta niciodată. Am citit şi am aflat din ziar.

În contextul declaraţiilor controversate ale liderului PMP Traian Băsescu, ce poziţie aveţi faţă de DNA şi lupta anticorupţie?
Lupta împotriva corupţiei în România trebuie să continue în mod credibil, hotărât. Toţi cei care au greşit trebuie traşi la răspundere. Aceasta a fost poziţiea mea întotdeauna, iar, de exemplu, declaraţii ca cele făcute de preşedintele Senatului, cum că Parlamentul nu ar mai trebui să voteze solicitările DNA, sunt de neînţeles pentru mine. Noi, în Parlamentul European, ridicăm imunitatea unui europarlamentar în 20 de secunde, cu largă majoritate.

Mai puţin cazul Dan Nica.
Atunci a tărăgănat Nica în Comisia juridică a Parlamentului. Regula e următoarea: întâi eşti invitat la audiere, iar aici poţi cere o singură dată, având un motiv întemeiat, amânarea audierii. Pe motiv medical, de exemplu, ceea ce Nica ceruse o dată. În cazul Nica, până la urmă, Parlamentul şi-a declinat competenţa, penru că faptele au fost săvârşite înainte de a ajunge în Parlamentul European.

Ce majoritate credeţi că se va forma după alegerile parlamentare?
O majoritate sănătoasă şi de centru-dreapta. Nu e niciun secret că aş vrea să văd în opoziţie partidul care a ţinut România pe loc timp de 25 de ani.

Vă referiţi la PSD?
Da!

Dacian Cioloş va rămâne premier?
Eu am susţinut nominalizarea ununi premier tehnocrat ca urmare a tragediei de anul trecut de la Colectiv, însă alegerile au loc ca oamenii să voteze şi să fie ascultaţi după aceea. Cu un an înainte de alegeri a fost acceptabil un guvern condus de un tehnocrat, dar la începutul unui Parlament cu un mandat de patru ani în faţă cred că actul de guvernare trebuie exercitat de un guvern politic şi competent. Dar când spun un guvern politic nu vreau un guvern format din oamenii politici ai trecutului, ci vreau un guvern susţinut de o majoritate transparentă - am văzut cât de rău a fost un guvern minoritar condus de Tăriceanu după ce a pierdut majoritatea în 2007, un guvern şantajabil, care în vremuri de creştere economică pentru România a reuşit să facă deficit de 5 - 6% şi să lase România cu cămara goală în faţa crizei economice globale care ne-a lovit.

Premierul trebuie să fie neapărat cu carnet de partid? Sau e suficient să fie asumat de un partid?
Guvern politic condus de un premier care să fie susţinut în  mod deschis şi  transparent de o majoritate parlamentară pe baza unui program care să ducă România înainte.


 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite