INTERVIU Premierul Ludovic Orban: „Iohannis va obţine peste 65% pentru a nu lăsa PSD să-şi revină”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban are mari aşteptări de la aceste alegeri prezidenţiale. FOTO Mediafax
Ludovic Orban are mari aşteptări de la aceste alegeri prezidenţiale. FOTO Mediafax

Într-un scurt interviu pentru „Adevărul” acordat la Zagreb, unde a participat la Congresul PPE, premierul Ludovic Orban estimează un scor imens în favoarea lui Klaus Iohannis în finala prezidenţială de duminică. Cât despe imaginea sa europeană, premierul României e cunoscut ca „Orban cel bun”, aluzie la Viktor Orban, liderul-problemă al Europei.

Adevărul: Suntem la Congresul PPE de la Zagreb, unde Donald Tusk a fost ales preşedintele partidului. După alegerile de duminică, România ar putea avea preşedinte PPE (Klaus Iohannis), premier PPE (Ludovic Orban) şi comisar european PPE (Adină Vălean). Ce câştigă, concret, România din această conjunctură politică favorabilă?

Ludovic Orban: Cu siguranţă va aduce multe avantaje. Poziţia României se întăreşte. PPE conduce de 20 de ani Comisia Europeană, are majoritatea în Parlamentul European şi un rol determinant în stabilirea evoluţiei politicii europene. O prezenţă foarte serioasă din partea României în PPE ne va aduce o posibilitate suplimentară de a influenţa deciziile în avantajul românilor.

Preşedintele Klaus Iohannis vorbea, tot la summitul PPE, de aderarea la Schengen, însă mai aveam şi problema MCV.

Problema MCV o avem din cauza guvernărilor anterioare, să fim cinstiţi. Trebuie să ne uităm cu foarte mare atenţie în ultimul raport MC, să analizăm foarte serios recomandările şi să le punem în practică, aceasta este calea cea mai sigură de a încheia MCV. În cee ace priveşte aderarea la Schengen, facem o reevaluare a situaţiei, vom vedea exact unde xistă opoziţie şi vom încerca să îndepărtăm aceste poziţii contrare. Unii leagă aderarea la Schengen de MCV, deşi nu există o legătură directă. Noi îndeplinim condiţiile tehnice, va trebui să dobândim un suport politic real.

Aveţi un orizont de timp pentru ridicarea MCV şi pentru aderarea la Schengen?

Nu am stabilit în programul de guvernare un calendar, dar ne vom mişca cu toată energia în această direcţie, aşadar sper să atingem acest obiectiv cât mai repede posibil.

Le-aţi spus delegaţilor PPE că vă numiţi Orban, dar Ludovic Orban. V-a confundat cineva cu Viktor Orban?

Am vrut să fac aceste precizări pentru că au apărut câteva confuzii în media legate de asemănarea de nume şi am vrut ca diferenţele să fie foarte clare.

Am vorbit cu mai mulţi europarlamentari care v-au numit „Orban cel bun”.

Într-adevăr, există acest apelativ, „Orban, the good one”.

Deci vi s-a spus chiar aşa?

Da, este adevărat.

Cu Viktor Orban aţi discutat până acum? Era apropiat de guvernarea PSD şi de Liviu Dragnea.

Nu! Ne-am întâlnit doar la Congresul PPE de la Helsinki, anul trecut, când partidul a stabilit candidatul pentru şefia Comisiei Europene. Atunci am avut un scurt dialog. Nu am avut o întâlnire oficială, dar când se va ivi ocazia cu siguranţă vom discuta, pentru că avem multe teme importante pe agendă.

Ce scor va obţine Klaus Iohannis duminică?

Un scor cât mai mare.

Peste 60%?

Sper să depăşim 65%.

65%? Enorm.

Ne mobilizăm pe ultima sută de metri, căutăm să-i convingem pe cât mai mulţi români să iasă la vot, astfel încât să-i asigure preşedintelui Iohannis o victorie cât mai categorică, pentru nu lăsa PSD să-şi revină, pentru a nu lăsa PSD să capete din nou aroganţa şi obrăznicia care au caracterizat acest partid în ultima perioadă. Aşadar, preşdintele Iohannis va atinge 65%.

Mai poate atinge Klaus Iohannis această bornă imensă, în condiţiile în care a refuzat să dezbată direct cu Viorica Dăncilă? A stârnit multă nemulţumire atitudinea sa, cel puţin în mediul online.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a răspuns fiecărui cetăţean, a răspuns la orice întrebare, a organizat o dezbatere, a atins toate temele de interes pentru români.

Deci nu credeţi că va fi afectat de lipsa unei confruntări directe cu Dăncilă?

Nu cred. Ar fi fost culmea să meargă într-o dezbatere cu Dăncilă, sunt doi politicieni de calibru diferit şi nu ar fi fost normal, din punctul meu de vedere, ca preşedintele să accepte să dialogheze cu cineva care a făcut un rău imens României. Viorica Dăncilă este responsabilă pentru violenţele din 10 august 2018 şi pentru deteriorarea imaginii României la nivel european.

Câţi PSD-işti aţi dat afară până acum din Guvern?

Mi-e greu să număr, dar voi continua depesedizarea României.

Peste 100?

Da! Sute. Obiectivul nostru este de a reface capacitatea administrativă a instituţiilor guvernamentale, de a pune din nou meritocraţia la baza promovărilor, de a organiza anagajări în funcţii publice pe baza unor concursuri transparente. E nevoie ca de aer ca oamenii competenţi să revină în instituţiile publice, iar oamenii de valoare care au fost marginalizaţi de clienţii politici ai PSD vor fi promovaţi.

PSD a anunţat o moţiune simplă împotriva ministrului de Finanţe Florin Cîţu. Dacă trece această moţiune îl veţi schimba?

PSD ar trebui să se ascundă o bună perioadă de timp. PSD a provocat un deficit bugetar grav, PSD este ultimul partid care poate să iniţieze o moţiune împotriva ministrului de Finanţe. Florin Cîţu este obligat să repare acum toate stricăciunile produse de guvernările PSD, mai ales în zona bugetară.

USR cere candidat comun pentru Primăria Capitalei. Acceptaţi?

Nu luăm decizii decât după alegerile prezidenţiale. Noi suntem mobilizaţi acum pentru câştigarea turului doi cu un procent cât mai clar. Vom stabili strategia pe baza unei analize pe care o vom face după prezidenţiale.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite