VIDEO Horia Georgescu: Au fost presiuni ale celor mai importanţi oameni din stat. Nu facem dosare în funcţie de apartenenţa la un partid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

Horia Georgescu, preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, a explicat, la Adevărul Live, de ce delegarea responsabilităţilor dăunează integrităţii aleşilor locali şi dacă ANI va contesta mandatul de europarlamentar al lui Mircea Diaconu, dacă acesta va fi votat de cetăţeni.

Rămâneţi pe adevarul.ro pentru a urmări în timp real principalele declaraţii

Despre candidatura lui Mircea Diaconu la europarlamentare:

Nu aş vrea să vorbesc despre o persoană anume. Referitor la acest caz, noi am solicitat punerea în aplicare a deciziei ÎCCJ. Acesta a fost demersul ANI, indiferent de persoana la care s-a referit. Nu este singular cazul dumnealui. Noi întotdeauna, când am avut o decizie definitivă şi irevocabilă a instanţei supreme, am urmărit punerea în aplicare a acesteia.

Nu a fost un act de intimidare, a fost o poziţie publică pe care am avut-o, în sensul respectării sentinţelor emise de o instanţă.  Este un reper la care cu toţii trebuie să ne raportăm. Dacă aplicăm fiecare deciziile instanţelor judecătoreşti, fie că ne plac sau nu, într-un mod arbitrar, constatăm cu regret că nu putem vorbi despre un stat de drept funcţional. Reacţia pe care am avut-o a fost referitoare la înfăptuirea justiţiei. Nu am ameninţat pe nimeni.

Aş vrea să fac o paranteză. Am fost acuzat de către un post de televiziune, Antena 3. Antena 3 a avut o campanie de linşaj mediatic. Nu este la primul demers de acest gen împotriva mea şi a familiei mele. Sunt obişnuit cu acest lucru şi nu mă intimidează. Postul Antena 3 s-a poziţionat constant împotriva instituţiilor statului, împotriva mea, a Laurei Kovesi, a Liviei Stanciu, oameni care au devenit avanposturi de politică externă şi care sunt puşi la zid pentru că aplică legea.

Cred că au fost foarte deranjaţi pentru că i-am acţionat în judecată. Am şi câştigat nişte procese împotriva lor. Îi îndemn pe toţi cei provocaţi în acest sens să procedeze la fel. Dreptatea se poate căuta în instanţă şi acolo sunt sigur că mi-o voi găsi la un moment dat.

Sunt diverse iniţiative legislative care sunt repuse pe tapet şi reluate dezbaterile în Parlament. Am avut evenimentele din marţea neagră, sunt şi alte iniţiative legislative care ar afecta atribuţiile ANI şi au rămas în dezbatere publică. Ar putea oricând să intre pe ordinea de zi. Se poate încerca oricând diminuarea atribuţiilor ANI sau punerea sub control parlamentar a instituţiei pe care o conduc.

Am văzut poziţii publice ale unor senatori care vor să dezbată raportul ANI. Raportul de audit extern al ANI poate fi dezbătut strict în Consiliul Naţional de Integritate. Doar Consiliul poate decide în sensul formulării de recomandări.

Concret, acum, nu am văzut o iniţiativă legislativă, doar declaraţii publice ale unor parlamentari care au probleme cu ANI. 

 Despre nepotism

S-a vorbit atât timp în România despre nepotism, dar nimeni nu a făcut nimic în acest sens. Sunt alte zeci de cazuri pe care le-am înaintat parchetelor pentru instrumentarea unor dosare. Vorbim de nepotism, dar nimeni nu a făcut nimic până la apariţia ANI. Faptul că aceste cazuri sunt la nivel înalt, că există decizii definitive ale instanţelor administrative este un semnal foarte bun, pentru că de la acest punct se va demultiplica la nivelele inferioare. Ne vin zeci de sesizări în care avem de-a face cu astfel de situaţii. 

Faptul că un sondaj de opinie arată că instituţia noastră beneficiază de un procent de 41% încredere multă şi foarte multă este extraordinar, e obţinut în scurt timp.Am devenit un model de bune practici.Sesizările reprezintă o mare parte din dosarele noastre, sesizările directe din partea cetăţenilor.

Cred că cetăţenii vor vedea din ce în ce ma clar, prin cazurile pe care ANI sau DNA le gestionează, că pot avea mai mult de la un primar onest, care nu gestionează fraudulos banii publici şi nivelul de viaţă poate creşte în sens pozitiv.

Despre noul sitem informaţii de prevenţie

Noi am dezvoltat aceste instrumente prin care venim în întâmpinarea celor care ne întreabă, să le explicăm legislaţia. Un alt proiect va fi un sistem informatic integrat care va preveni conflictele de interese înainte să se întâmple. În primă fază va fi pentru fondurile europene. În momentul unei licitaţii, va putea să spună unei persoane cu funcţie de decizie că există o firmă care are o legătură, conform legislaţiei, cu persoana respectivă şi participă la această procedură. Demersurile ulterioare se vor face în sensul luării unui set de măsuri pentru prevenirea conflictului de interese.

Avem multe proiecte de fonduri europene fraudate prin conflict de interese. Avem zeci. Este o eşantionare, nu o verificare a tuturor achiziţiilor. Aceste verificări durează mult, sunt complexe şi necesită resurse alocate foarte mari. Când vom putea preveni acest fenomen, vom rezolva problema conflictului de interese şi vom creşte absorbţia. Cred că până la finalul anului sistemul va fi funcţional. Licitaţia e în derulare. Va fi şi o piesă legislativă care va obliga operatorii care generează proceduri de achiziţie publică să introducă date în timp real. 

Cred în viabilitatea acestui sistem, e primul sistem instituţional de prevenţie în achiziţii publice care cred că poate fi un model şi la nivel european. Este o soluţie foarte complexă, cred că un termen de un an şi jumătate e rezonabil pentru o astfel de aplicaţie.

 Despre europarlamentare:

Am lansat o secţiune pe portalul ANI cu declaraţiile de avere. Nu verificăm averea tuturor candidaţilor, le verificăm pe bază de sesizare sau din oficiu, dacă sunt elemente suficiente. Nu am primit sesizări până acum. Verificăm toate categoriile profesionale prevăzute de lege, fie prin sesizări formulate de cetăţeni, fie prin sesizări din oficiu.

Cine face o sesizare, şi-o asumă. Procedura e deschisă. În momentul în care începem o verificare, persoana respectivă e informată. E un demers foarte transparent. Noi cerem documente de la multe instituţii, acest lucru se poate afla.Sunt foarte multe situaţii în care sesizările nu sunt confirmate de datele pe care le culegem.

 Noi nu facem dosare în funcţie de apartenenţa la un partid politic a cuiva. Doar gestionăm acel dosar. 

Despre procesele parlamentarilor:

 Ecaterina Andronescu, pe cazul de incompatibilitate, a câştigat la Curtea Supremă din cauza modificării legii.S-a schimbat legea, iar instanţa supremă a decis în mod corect. Nu e vina Agenţiei că cineva modifică legea.

Dânsa mai are un proces pe conflict de interese şi acolo avem o situaţie în care s-a numit manager de proiect pe fonduri europene, de unde a încasat şi bani.

Au fost presiuni ale celor mai importanţi oameni din stat. Important este cum ne gestionăm activitatea. Sunt declaraţii politice. Au fost, la un moment dat, urmate de fapte, când ne-a fost scăzut bugetul, în 2011, dacă nu mă înşel.  Acest lucru e grav, pentru că o declaraţie politică e urmată de o acţiune în Parlament pentru diminuarea instrumentelor ANI. 

Eu nu fac dosare. Inspectorii de integritate verifică sesizările primite după o procedură standard. Sunt politicieni de bună credinţă în toate partidele. Chiar şi Guvernul ne-a ajutat. Salariile inspectorilor au crescut, iar bugetul nu a mai suportat amendamente în ultimii doi ani. 

Presiunea  externă a funcţionat constant în a descuraja demersurile unor parlamentari. A fost decisivă de multe ori, a descurajat iniţiativele legislative. Asta nu înseamnă că nu ne putem afla în orice moment într-o situaţie de genul marţea neagră, dar până la urmă noi trebuie să aplicăm legea, să curăţăm ţara de corupţie şi, foarte important, să promovăm acest model de luptă împotriva corupţiei şi în alte state.

Ucraina a căzut din cauza corupţiei, de aceea întotdeauna UE şi SUA pun accent pe statul de drept, pe instituţii puternice care s-au arătat a fi bastioane de credibilitate, avanposturi de politică externă. 

Sunt instituţii care şi-au asumat munca altor instituţii care nu-şi fac treaba. Sunt multe instituţii în România care nu îşi fac treaba. Sunt foarte multe şi aici noi ne-am asumat această misiune pentru a putea lupta eficient împotriva corupţiei şi pentru a putea disloca reţele formate de ani întregi, de trafic de influenţă, de fraudare a banilor publici. 

Despre mandatul din fruntea ANI:

Mandatul mi se încheie peste doi ani. Nu pot rămâne, mandatul e limitat la unul singur. Pot fi vicepreşedinte, dacă particip la concurs şi promovez, ceea ce nu va fi cazul. Mă voi uita spre alte opţiuni în acel moment, deocamdată am multe de făcut în această instituţie.  Îmi doresc să continui munca alături de o echipă foarte consistentă, foarte tânără care şi-a făcut treaba foarte bine.

Nu mă tentează să intru în politică. Nu consider oportună o carieră în politică. Eu am un mandat în fruntea ANI. Eu spun că am un mandat de patru ani în fruntea ANI pe care vreau să-l finalizez şi să definitivez proiectele pe care le-am început. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite