Guvernul Cioloş guvernează pe datorie, pe care o vor plăti generaţiile viitoare!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se amplifică informaţiile privind împrumuturile pe care va fi obligat să le contracteze guvernul Cioloş în 2016. Încasările la bugetul de stat suferă o contracţie severă, prin toate măsurile de relaxare fiscală, iar cheltuielile o dilatare consistentă, prin cele 11 creşteri de venituri, 10% la toată suflarea bugetară, 25% la medici, 15% la profesori, ... % la alţii şi alţii

Ecartul imens între venituri şi  cheltuieli va fi acoperit, cum altfel,  din împrumuturi. Dumnezeu te iartă de păcate, de datorii în nici un caz.

Creşterea economică preconizată pe 2016, de 4,1%, s-ar putea dovedi prea optimistă şi dependentă de evenimentele politice şi economice din plan extern.

În aceste condiţii, daca nu vom avea o creştere aşa de optimistă,  şi deficitul bugetar de 2,9% va sări bine peste 3%.

Aşa cum stau lucrurile acum nu vom mai avea un acord, măcar preventiv, cu FMI-UE-BM, iar  costurile împrumuturilor ar putea creşte semnificativ, după scenariul deja trăit în 2008-2010. Ceea ce va genera o altă creştere a deficitului şi a împrumuturilor de acoperire a acestuia.

Nu invăţăm nimic din experienţe recente.

Cursul de schimb a dat semne de nervozitate anul trecut, rezultat tot din situaţia nesigură a echilibrelor structurale. Va putea fi menţinut în variaţii rezonabile, sau o va lua razna, cum am văzut că s-a întâmplat cu alte ocazii?

Să ne lămurim.

Dacă aceste împrumuturi ar fi pentru investiţii şi dezvoltare, autostrăzi, infrastructură rurală, infrastructură pentru irigaţii, educaţie şi sănătate, de care ar beneficia şi urmaşii noştri, n-ar fi o mare problemă. Vor contribui şi ei la ce vor folosi în viitor. Dar de ce să plătească pentru ce băgăm noi în burtă, pentru maşinile scumpe, excursiile şi bunurile de consum,  pe care nu le vor moşteni, că se strică? Şi de ce banii din consum să meargă să-i îmbogăţească pe alţii, ca majoritatea mărfurilor vin din import?

Deja din Ianuarie guvernul  deschide cutia împrumuturilor: 1,1 miliarde euro pentru acoperirea nevoilor de finanţare curente.

În afara cheltuielilor curente, vin la scadenţă împrumuturi anterioare, făcute inclusiv de guvernul Ponta, care ne amăgea că economia duduie. Dar făcea împrumuturi peste împrumuturi,  pe care le plătim acum.

Grav e şi altceva. Dacă împrumuturile se fac de la bănci autohtone, acestea vor prefera să-şi dea banii statului, de unde îi reprimeşte înapoi fără riscuri, chiar dacă la o dobândă mai mică. Cât despre finanţarea economiei şi a unităţilor economice, rămâne la coada opţiunilor băncilor.

Să facem socotelile

  • Deficitul bugetar de anul acesta, pe cash 2,8% din PIB, înseamnă 21 de miliarde lei (aproximativ 4 miliarde euro), cheltuiţi de stat peste ce încasează. Asta dacă economia va merge în parametrii proiectaţi. Dacă nu, asta e. Deficitul va fi mult mai mare.
  • Titluri de stat de pe piaţa internă în valoare de 38 de miliarde de lei vor ajunge la scadenţă anul acesta, dintre care 31 de miliarde de lei sunt emisiuni în lei, iar restul în euro. Cu alte cuvinte alte 9 miliarde euro vor fi împrumutaţi în 2016 pentru stingerea datoriilor anterioare.
  •  Pe piaţa externă o emisiune de obligaţiuni de 1,5 miliarde de euro trebuie achitată în luna iunie.

La o socoteală grosieră statul va împrumuta în 2016 14-15 miliarde euro, faţă de circa 10 miliarde euro în 2015, o creştere cu 45% faţă de 2015.

Moştenirea guvernului Ponta

„Mulţumim” Victor Ponta pentru  moştenirea lăsată, după modelul guvernului Tariceanu. Ai plecat la timp, să plătească alţii „bomba” financiară lăsată. Cum a făcut şi Tariceanu.

Cum  condiţiile economice interne şi externe s-ar putea înrăutăţi masiv (nu ştim ce iarna vom avea, cât de secetos va fi anul, cum vor merge exporturilor dacă UE intră în stagnare sau chiar criză econimica, dacă va începe un război în Orient sau în Ucraina, criza refugiaţilor, criză economică din Grecia, multe alte necunoscute), deficitul ar putea creşte dramatic, iar împrumuturile statului român vor fi şi mai mari.

Capcana întinsă de partide

De ce l-am mai schimbat pe Ponta cu Ciolos? Trebuia să rămână Ponta, să-şi bea paharul de cucută până la fund.

Aşa, Ponta şi partidele politice vor  da vina pe guvernul Cioloş, că nu ştie să numere banii.

Aceasta-i capcana în care au căzut Iohannis şi Cioloş, capcana întinsă de partidele politice responsabile de situaţia economică dramatica a ţării.

Din păcate este şi capcana întinsă României, viitorului ţării şi a copiilor noştri. Care nici nu ştiu ce-i aşteaptă.

Nu aşa se conduce o ţară. Cu speranţa ca la vară va fi cald şi bine, ca la jocul de ruletă.

Şi ne întrebăm de ce mulţi tineri îşi iau lumea în cap şi pleacă în ţări cu guverne normale, nu inconştiente ca ale noastre.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite