Firea, despre Nicuşor Dan: În loc să se dea ridicol cu bicicleta, să-şi consume timpul preţios pentru cetăţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax / Alexandru Dobre
FOTO Mediafax / Alexandru Dobre

Fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea critică modul de lucru al noului primar şi spune că Nicuşor Dan „demonstrează încă o dată cât de nepregătit este”. Firea consideră că primarul nu ştie cum funcţionează o instituţie publică, explicând că Nicuşor Dan se plânge de datorii, însă „plăţile insituţiilor publice se fac la termene legale”.

„În loc sā se dea ridicol cu bicicleta, doar pentru fotografii si filmāri, noul primar ar trebui sā-si consume timpul pretios pentru cetāteni! El demonstreazā, încă o dată, cât de nepregătit este pentru a conduce destinele a aproape 4 milioane de oameni, cât de puţine ştie, cât de puţine înţelege despre poziţia pe care o ocupă”, a transmis pe Facebook fostul primar Gabriela Firea.

„Problema datoriilor “lăsate de Firea” este praf în ochii bucureştenilor, praf pe care îl aruncă zilnic, doar-doar vor uita oamenii de frigul din case, de gropile din asfalt, de ţânţari şi căpuşe, de PROMISIUNILE MINCINOASE DIN CAMPANIE. Să te plângi că ai datorii la PMB înseamnă că NU ŞTII DELOC cum funcţionează o instituţie publică din punct de vedere financiar. Înseamnă că nu înţelegi ce înseamnă o investiţie, care sunt etapele ei, nu pricepi că nu poţi plăti un contract când te taie capul, că nu ştii că toate plăţile instituţiilor publice se fac la termene LEGALE, după ce facturile emise se verifică, se avizează, se certifică! REPET: Contractele instituţiilor publice nu sunt cumpărături de la magazinul din colt, te duci cu portofelul şi ai achitat pe loc, ca să nu ai datorii”, a argumentat fostul primar.

Gabriela Firea a mai atras atenţia asupra faptului că datoriile primăriei sunt mult mai mari, amintitnd de un împrumut de 500 de milioane de euro şi refinanţat şi că acesta a fost făcut de foştii primari, Băsescu şi Videanu.

„Şi dacă nu ştie, îi spun eu edilului ridicol al Capitalei, că datoriile pe care le are de plătit sunt muuult mai mari. Pentru că trebuie să plătească, de exemplu, şi împrumutul obligatar de 500 milioane euro, luat în 2005 de primarii Băsescu şi, ulterior, Videanu, refinanţat până acum de două ori. Împrumut pe care nu l-a făcut Firea. Trebuie să plătească despăgubiri civile de peste 500 milioane lei, inclusiv Costanda, Creştin şi alţii, care nu sunt de pe “timpul lui Firea”. Da, trebuie să plătească facturi pentru lucrări executate sau în curs de realizare, începute în mandatul meu, de exemplu Parcarea de la Cora Pantelimon, Pasajul Dna Ghica, Penetraţie Prelungirea Ghencea, cartierul Henri Coanda, la care se va înghesui fără ruşine să taie panglica, în câteva luni, desi nu a avut nici o contribuţie la realizarea lor”, a mai argumentat fostul primar.

Gabriela Firea a mai subliniat faptul că Nicuşor Dan ar putea să „ceară public Guvernului mai mulţi bani pentru Capitală”.

„Va trebui să plătească facturile pentru noile mijloacele de transport achiziţionate, pentru că în mandatul meu s-a realizat cea mai mare înnoire a parcului auto al STB. Va trebui să plătească co-finanţarea la proiecte europene în valoare totală de peste 1 miliard de euro, proiecte realizate de mine şi echipa mea! De ce nu se plânge Plicuşor Ban şi că a primit de-a gata aceste proiecte şi finanţarea necesară lor? De ce nu se plânge că Municipiul Bucureşti are un grad de îndatorare de doar 8,57%, pe care şi l-ar dori mulţi primari de municipii, în condiţiile în care limita legala este 30%? De ce nu iese să ceară public Guvernului mai mulţi bani pentru Capitală, aşa cum am făcut-o eu mai mult de jumătate din mandat”, a mai transmis Gabriela Firea pe Facebook.

De asemenea, fostul primar şi-a reiterat opinia conform căreia modalitatea de finanţare a municipiului insuficientă.

„Pentru că adevărul este acesta, şi îl REPET: Municipiul Bucureşti, Capitala României, este singurul oraş care nu încasează taxe şi primeşte bani doar de la bugetul de stat. Modalitatea de finanţare a Municipiului Bucureşti este veche de peste 15 ani, ani în care Capitala s-a dezvoltat exponential, în care numărul locuitorilor a crescut, ca şi nevoile acestora. Această finanţare este insuficientă, incorectă, discriminatorie în condiţiile în care bucureştenii contribuie cu 25% la PIB şi primeşte 0,6%, o sumă per total ineficientă! Plicuşor recunoaşte acest lucru, ba chiar îl pune şi pe site-ul PMB, atunci când justifică aprobarea unui împrumut: media veniturilor lunare încasate în primele patru luni ale anului 2021 nu acoperă necesarul minimal lunar de funcţionare!!! Ce să mai vorbim despre dezvoltare, dacă banii de la Guvern nu sunt suficienţi pentru funcţionare, adică cheltuieli cu salariile şi utilităţile. De ce nu iese Plicuşor să se bată pentru banii bucureştenilor? De ce nu este în fiecare zi la poarta Guvernului, dacă nu primeşte fonduri suficiente nici pentru funcţionarea normal a Capitalei? Nu este el candidatul dreptei unite, reprezentantul Coaliţiei de la guvernare în Bucureşti, nu e unul de-al lor? Poate că e mult mai simplu să dai vina, după 8 luni de mandat, tot pe Firea şi apoi să te ascunzi în dulap…Sau sā te dai penibil cu bicla! Doar cu presa de fata, sā te vadā lumea, nu pentru ca esti ecologist”, a conchis fostul primar, Gabriela Firea. 

Primarul Nicuşor Dan a declarat miercuri că mandatul preluat, nu este unul obişnuit. „Am preluat un mandat cu datorii curente de 3 miliarde de lei – cât metroul din Drumul Taberei. Trebuia să plătim aceşti bani pe loc (...) nu a fost un mandat oarecare şi am fost obligaţi să tăiem costuri, şi acolo unde am fi vrut şi acolo unde nu am fi vrut. Banii pe care nu-am avut în martie îi avem acum”, a declarat, miercuri, Nicuşor Dan într-o conferinţă de presă, referindu-se la acuzaţiile care i se aduc că există întârzieri la amenajarea parcurilor şi realizarea deratizării şi dezinsecţiei.

El a mai spus că Primăria Capitalei va contracta un împrumuturi în valoare de 135 de milioane de lei

Nicuşor Dan a participat joi, la evenimentul dedicat Zilei Mondiale a Bicicletei, unde a sosit pe bicicletă alături de ministrul Mediului, Tanczos Barna. Cei doi au fost la un pas să cadă de pe biciclete, după ce un alt participant s-a dezechilibrat şi era să cadă peste ei. La eveniment a participat şi şeful statului

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite