Dăncilă s-a întâlnit la New York cu liderii Internaţionalei Socialiste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit joi la New York cu Conducerea Internaţionalei Socialiste. Aceasta a afirmat că în cadrul întâlnirii a reafirmat dorinţa PSD de consolidare a cooperării politice cu partenerii internaţionali.

„Am participat la întâlnirea Conducerii Internaţionalei Socialiste la New York, la sediul Naţiunilor Unite. A fost o întâlnire extrem de plăcută şi productivă, în cadrul căreia am reafirmat dorinţa Partidului Social Democrat de consolidare a cooperării politice pentru a contribui la o nouă dinamică a relaţiilor cu partenerii noştri.

Apelăm la toate forţele politice şi suntem alături de socialiştii şi social-democraţii din întreaga lume pentru a promova coeziunea social-economică, condiţii mai bune pentru o muncă decentă, tratament egal între bărbaţi şi femei şi, nu în ultimul rând, pentru a construi politici de limitare a impactului schimbărilor climatice pentru generaţiile viitoare”, a scris Viorica Dăncilă pe Facebook.

Deşi unul din motivele principale ale vizitei premierului în SUA a fost întâlnirea cu vicepreşedintele SUA Mike Pence, întrevederea dintre cei doi, programată ieri, a fost anulată. Mike Pence şi-a anulat majoritatea întâlnirilor de săptămâna aceasta ca urmare a declanşării procedurii de „impeachment” împotriva preşedintelui Donald Trump, susţin surse politice pentru Adevărul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite