Deputatul Bran si-a tras un viloi cu monograma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La jumatatea celui de-al treilea mandat de parlamentar, fostul subinginer de la Tractorul, specializat in "fuseraie", deputatul pedist brasovean Vasile Bran a ajuns, in sfarsit, in randurile "lumii

La jumatatea celui de-al treilea mandat de parlamentar, fostul subinginer de la Tractorul, specializat in "fuseraie", deputatul pedist brasovean Vasile Bran a ajuns, in sfarsit, in randurile "lumii bune". In chip de bilet de intrare, el a prezentat deunazi jurnalistilor viloiul... cu monograma pe care si l-a tras in buza comunei Ghimbav, la vreo 8 kilometri de Brasov. Cu 12 camere, 7 bai, sauna, garaj subteran - "am vrut si piscina interioara, da' ma mai gandesc, ca-i cam scumpa" - constructia are vreo 600 metri patrati locuibili si este inconjurata de un teren de cateva mii de metri patrati, pe care vor aparea anul viitor si alte dotari (gazon, terenuri de tenis, crama, zona pentru "friptane" etc.). Modest, deputatul Bran a evaluat vila - in care va locui cu sotia si fiul cel mic, plus cativa caini - la "vreo suta de mii de dolari". Bani pe care s-a grabit sa precizeze ca i-a "adunat din economiile din leafa de parlamentar si imprumuturile pe care le-am luat de la o ruda si de la banci". Pentru ca nu cumva sa-i fie confundat viloiul cu cele invecinate, Bran l-a "marcat" cu monograma V.B. Pusa deocamdata doar pe semineul impozant din sufrageria in care poti intoarce o caruta cu cai cu tot, monograma va fi aplicata pretutindeni, de la poarta si usa de la intrare pana la piesele de mobilier "comanda speciala", ce urmeaza sa-i soseasca in curand dimpreuna cu... portretul in marime naturala ce-i va decora biroul!

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite