Dăncilă, „dezamăgită şi revoltată“ de raportul MCV: Care este rostul întrebărilor lui Frans Timmermans?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Premierul României Viorica Dăncilă a declarat, marţi seară, într-o intervenţie telefonică la Antena 3 că este „dezamăgită şi revoltată” de raportul MCV, întrebându-se care este rostul celor 18 întrebări pe care Frans Timmermans I le-a adresat.

„Trebuie să spun că sunt dezamăgită şi revoltată. Dezamăgită pentru că nu e corect atât timp cât argumentele României nu sunt luate în considerare. Am mers în PE, am vorbit cu domnul Timmermas şi am spus lucruri pe care nu poate spune că nu le ştie, şi mă refer la protocoale. Eu nu pot accepta sub nicio formă acea recomandare în care CE impune să suspendăm procedura de numire. O astfel de solicitare ar fi o încălcare a tratatului european. E inadmisbil ca procedurile de revocare sau numire să fie (...) e o intervenţie brutală în chestiunile care ţin exclusiv de România. De asemenea, nu e corect să ni se spună să reluăm proceduri de revocare, când procurorul din Germania a fost demis într-o singură zi. Ne întrebăm de ce asemenea interferenţă?", a afirmat Viorica Dăncilă, marţi seară, la Antena 3, potrivit Mediafax.

Dăncilă s-a arătat indignată şi de faptul că Frans Timmermans nu a ţinut cont de răspunsurile oferite la întrebările pe care prim-vicepreşedintele CE le-a trimis Guvernului. 

„I-am oferit argumente juridice (lui Frans Timmermans - n.r.). Nu am văzut nici măcar unul dintre aceste argumente să fie reflectate în MCV şi îmi pun întrebarea care e rostul acestor 18 întrebări de la domnul Timmermans? De ce pui aceste întrebări cuiva dacă nu te interesează ce răspunde? Cred că nu mai putem accepta ca românii să fie certaţi sau să li se ceară lucruri care nu se cer altora în Europa. Sunt proeuropeană, am fost europarlamentar 9 ani, nimeni nu mă poate bănui că nu vreau ca România să meargă pe calea europeană. Dar în acelaşi timp trebuie să avem tăria şi demnitatea să ne apărăm ţara", a explicat Viorica Dăncilă.

Executivul comunitar arată că România a îndeplinit doar două din cele 12 recomandări emise de Comisia Europeană în raportul MCV din ianuarie 2017 (cele referitoare la Sistemul Prevent al Agenţiei Naţionale de Integritate şi Agenţia Naţională a Bunurilor Indisponibilizate) şi adăugă alte recomandări extrem de dure.

„Raportul Comisiei din ianuarie 2017 a făcut un bilanţ al progresului general înregistrat în ultimii zece ani şi a identificat 12 recomandări specifice, care ar ajuta România să avanseze spre îndeplinirea tuturor criteriilor de referinţă ale MCV. O primă evaluare din luna noiembrie a anului trecut a arătat că, deşi s-au înregistrat progrese în ceea ce priveşte o serie de recomandări, ritmul general al reformei în cursul anului 2017 a fost blocat, iar provocările legate de independenţa judiciară au reprezentat o sursă perseverentă de îngrijorare”, a arătat prim-vicepreşedintele Frans Timmermans.

Printre noile recomandări ale Comisiei Europene se numără oprirea imediată a implementării legilor Justiţiei realizate de Comisia Iordache, precum şi a ordonanţelor de urgenţă emise de Guvernul Dăncilă, stoparea implementării Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, asumarea de către Parlament şi Guvern a recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi GRECO.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite