Cum răspund PSD şi PNL la anunţul lui Cioloş că va veni cu o platformă de principii şi valori care să fie continuate după alegeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderul PSD, Liviu Dragnea, consideră că tehnocraţii, în frunte cu Dacian Cioloş că au minţit când au spus că vor rămâne independenţi. FOTO Andreea Alexandru/Mediafax
Liderul PSD, Liviu Dragnea, consideră că tehnocraţii, în frunte cu Dacian Cioloş că au minţit când au spus că vor rămâne independenţi. FOTO Andreea Alexandru/Mediafax

PSD l-a criticat dur pe premierul Dacian Cioloş după ce acesta a anunţat că va veni cu o platformă de principii şi valori care să fie continuată. Liviu Dragnea i-a acuzat pe tehnocraţi de faptul că guvernarea a fost pentru ei doar tren politic, în timp ce liberalii au precizat că mizează în continuare pe o „axă reformatoare Klaus Iohannis-Dacian Cioloş-PNL“.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a avut o reacţie foarte dură după ce premierul Dacian Cioloş a anunţat că va veni cu o platformă de principii şi valori care să fie continuată, precum şi faptul că a discutat cu miniştrii care ar vrea să candideze la aceste alegeri. „Unul câte unul, miniştrii Guvernului Cioloş părăsesc guvernarea şi se pregătesc să intre ba în PNL, ba în USR. Cioloş însuşi şi-a anunţat aseară o platformă «civilă», cusută cu aţă galbenă de la PNL şi cu acul preşedintelui Iohannis”, scrie Dragnea pe pagina sa de Facebook.

Mai mult, liderul social-democrat a subliniat că „tehnocraţii au minţit”, pentru ei venirea la guvernare fiind doar un „tren politic”. „Dar, după cum se vede, tehnocraţii au minţit. Guvernarea a fost pentru ei un tren politic în care se urcă acum cu toţii. Nu le-a păsat de economie, nu le-a păsat de oameni, nu le-a păsat de ţară. I-a preocupat doar cariera lor politică şi aranjamentul cu Iohannis”, susţine liderul PSD.

Reacţia lui Dragnea a venit în contextul în care Cioloş a declarat, joi, la Digi 24, că în perioada următoare va veni cu o „platformă” de principii şi valori care ar putea fi continuate după alegeri, pe care o va propune public, iar apoi ar putea să o discute cu partide precum PNL şi USR, dar nu a oferit un răspuns clar dacă doreşte sau nu să rămână premier după alegeri. De asemenea, vineri dimineaţă, Cioloş a declarat că a discutat cu mai mulţi miniştri tehnicraţi care ar vrea să candideze şi a precizat că în cazul în care intră în competiţia electorală, aceştia îşi vor da demisia. 

„Axa reformatoare Klaus Iohannis-Dacian Cioloş-PNL“

O poziţie contrară a avut PNL, partid care în continuare îl curtează pe Cioloş în încercarea de a-l atrage în interiorul formaţiunii după alegerile din 11 decembrie. „E corectă şi aşteptată decizia lui Dacian Cioloş de a-şi continua proiectele începute. Pentru PNL, ele nu sunt o noutate. Este ştiut că noi le-am susţinut în tot acest an. Evident că trebuie să-i cunoaştem întreaga platformă, dar în măsura în care putem regăsi priorităţile PNL - o economie competitivă, o administraţie modernă, sisteme de educaţie şi sănătate în pas cu timpurile, o politică inteligentă de investiţii publice şi, în general, un stat cinstit cu cetăţenii săi. Atunci, se confirmă drumul comun”, a afirmat Alina Gorghiu.

În plus, liderul PNL a subliniat că românii aşteaptă ca forţele care acţionează în aceeaşi direcţie şi care pot construi o Românie dreaptă, o Românie a normalităţii să se unească în jurul unui proiect. „E nevoie de un parteneriat solid pentru ca, după 11 decembrie, România să meargă doar înainte, iar eu cred în axa reformatoare Klaus Iohannis-Dacian Cioloş-PNL”, a mai spus Gorghiu. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite