Comunicarea politică de centru-stânga

Comunicarea publică este un domeniu care, în România, mai are etape importante de parcurs. O ilustrare utilă înţelegerii acestui fenomen o oferă analiza mesajelor politice. Lipsa de spaţiu ne obligă la economia de cuvinte.

Este şi aceasta o ştiinţă a comunicării. Să fii cât mai clar în cât mai puţine cuvinte. De aceea, pentru exemplificarea celor enunţate mai sus vom analiza pe scurt mai multe discursuri ale unor persoane publice, politicieni şi nu numai, din toate sferele. Vom începe cu politicienii de stânga care ne-au oferit recent, în cadrul Congresului PSD, mai multe ocazii de a audia acte de comunicare politică şi măsura în care identitatea ideologică se regăseşte în discursuri. Pe viitor însă, vom analiza şi prestaţia politicienilor liberali, democrat-liberali şi, evident, cu voia dumneavoastră, a adepţilor pepededismului în frunte cu inegalabilul Dan Diaconescu.  

Aşadar, la recent încheiatul congres al PSD am urmărit mai multe mesaje de centru-stânga pe care le vom prezenta în rezumat.

Victor Ponta. Preşedintele PSD a început cu un raport al celor 3 ani care au trecut de la alegerea sa în funcţie. Raportul a fost de fapt pretextul pentru afirmarea unor atribute de putere. („Marea realizare este faptul că ne-am recâştigat respectul şi încrederea, a noastra şi a celorlaţi.”). Dimensiunea ideologică se regăseşte şi ea („Am recastigat valori esentiale pentru PSD. Suntem singurii aparatori ai celor multi si aflati in nevoie”) într-o formulă de asumare, cel puţin discursivă, a responsabilităţii („suntem şi o ţară cu uriaşe decalaje şi nedreptăţi sociale care trebuie rezolvate de noi”). Recunoaşterea publică a responsabilităţii este un pas înainte. Dincolo însă de retorică, importante sunt măsurile concrete. La acest capitol, Victor Ponta fixează un cadru optimist – nici nu putea altfel după 3 ani de apologie a austerităţii – („Avem o mare oportunitate istorică. Suntem o ţară stabilă politic şi financiar într-o regiune şi Europă instabila”) şi indică uneie direcţii generale de acţiune („solutii mai echitabile de taxare a veniturilor, noi autostrazi, standarde de mediu,  in acelasi timp cu sustinerea proiectelor care exploateaza noi resurse si dau independenta energetica tarii”.)

Ion Iliescu. Preşedintele de onoare al PSD s-a remarcat printr-un discurs direct, concentrat pe două dimensiuni. Prima, parabola vârstelor din PSD – optzeciştii (generaţia Iliescu), şaizeciştii (generaţia Năstase), patruzecistii (generaţia Ponta), şi tineri de douăzeci de ani. O asemenea dispunere a mesajului are avantajul de a transmite fiecărui grup important din partid un mesaj dedicat, ceea ce atrage simpatie şi susţinere.  De asemenea, mesajul are şi rolul de a sugera dimensiunea mare a partidului din care face parte care cuprinde generaţii cu diferenţe de vârstă între ele de până la 60 de ani. A doua dimensiune a privit partea mai consistentă legată de politici de dezvoltare, nevoia de echilibru şi solidaritate, adică dimensiunea clasică a unui discurs de stânga.  

Liviu Dragnea. Este discursul clasic al maestrului de ceremonii. Liviu Dragnea a avut o expunere foarte lungă din care s-au detaşat mai multe elemente: un raport al secretarului general încă în funcţie („PSD are într-adevăr acum organizaţii locale în fiecare structură administrativă din teritoriu şi până la nivelul fiecărei secţii de vot”), dificultăţile care au însoţit constituirea USL şi mai ales desemnarea candidaţilor („Mi-aduc aminte, câteodată cu nostalgie, câteodată cu tristeţe, câteodată cu bucurie, toate discuţiile şi toate întâlnirile şi toate negocierile infernale pe care le purtam pentru stabilirea listelor de candidaţi la alegerile locale”), mesaje privind organizarea internă de partid în perioada următoare, dezvoltarea satului românesc („mica Franţă a Estului”), relansarea industriei („mica Germanie a Estului”) şi regionalizarea. De departe însă, cel mai vizibil a fost partea în care Dragnea a trasat obiective şi sarcini atât partidului, cât şi miniştrilor din Guvern, asumându-şi un rol coordonator pe amblele dimensiuni („Fiind la final de mandat de secretar general, am câteva sugestii timide pentru câţiva colegi de-ai mei”).

Gabriel Oprea. Vicepremier în Guvernul USL şi preşedinte al UNPR, Gabriel Oprea a avut un discurs echilibrat, prin care a atins cinci teme mari. Sprijinul pe care l-a acordat UNPR, prin votul în Parlament pentru formarea Guvernului Ponta. Participarea la succesul electoral din decembrie 2012 („UNPR şi-a adus contribuţia la o victorie spectaculoasă a USL”). Rezultatele bune ale guvernărilor social-democrate care au modernizat România de-a lungul timpului, arătând  că a fost mândru să facă parte din echipa guvernamentală condusă de premierul Adrian Năstase („PSD a dus întotdeauna greul marilor momente care au transformat România în bine încă din primii ani de după 1989. Sub guvernarea PSD condusă de domnul Adrian Năstase, România a intrat în NATO. Un prim-ministru de stânga, împreună cu o echipă extraordinară din care am spus întotdeauna ca am fost mândru sa fac parte, 100% PSD, a pregătit aderarea României la Uniunea Europeană”). Susţinerea totală pentru Victor Ponta şi guvernarea următorilor ani („Guvernul Victor Ponta s-a apucat de treabă şi trebuie sprijinit cu toată forţa, de toată lumea”) cu un accent pe tema interesului naţional prezentă în discurs sub formula „Proiectul România” - guvernare, locuri de muncă, servicii publice de calitate” şi argumentele loialităţii faţă de stânga politică („în ceea ce ne priveşte, atât pe mine cât şi pe colegii din UNPR, rămânem reprezentanţi oneşti şi devotaţi stângii româneşti, alături de PSD”). Mesajul principal transmis de discursul său a fost centrat pe soliditatea relaţiei cu PSD, colaborarea cu acest partid fiind caracterizată de Oprea drept o „întoarcere acasă” .

Sorin Oprescu. Primarul Capitalei, un apropiat indiscutabil al PSD, în ciuda profilului de independent pe care şi-l promovează, a pus accentul pe un discurs emoţional, cu formule retorice prin care a scos în evidenţă nemulţumirile populaţiei (oamenii s-au săturat de sărăcie, de nesiguranţa zilei de mâine, de venituri mici, servicii publice precare de sănătate, educaţie, cultură”). De asemenea, Oprescu a mizat pe legătura sentimentală cu faţă de reprezentanţii PSD, încercând să fixeze tabloul unei relaţii pozitive în contextul în care unele dintre proiectele sale par a se lovi chiar de opoziţia unor social-democraţi (primari de sectoare şi consilieri PSD din CGMB).

Mircea Geoană. Fostul preşedinte al PSD a venit la Congres cu un mesaj de pace. De altfel, însăşi eticheta aplicată de Geoană evenimentului („acest Congres este oarecum atipic faţă de Congresele mult mai competitive din anii trecuţi şi ar putea fi numit Congresul de Pace de la Bucureşti”) este edificatoare pentru intenţiile emiţătorului în condiţiile conflictelor marcate chiar şi de o suspendare temporară din partid. La fel ca alţi social-democraţi, Mircea Geoană a punctat şi dimensiunea ideologică printr-un apel la protejarea celor slabi în contextul în care şi prosperitatea Occidentului este pusă ea însăşi în pericol.

Ca o concluzie, discursurile de centru-stânga din România ating filonul ideologic şi au pe alocuri elemente de consistenţă, dar nu trezesc de fiecare dată ecouri. Motivaţiile sunt multiple. Presa, mai ales televiziunile, nu sunt interesate de programe, de politici, ci preferă can-can-ul aducător de puncte de rating. Iar dacă acesta lipseşte, se concentrează pe dispute şi conflicte politice. Dacă lipsesc şi acestea, pur şi simplu nu mai transmit nimic. Presa scrisă are aceeaşi problemă, mai ales în contextul mutării conţinutului pe online care solicită titluri scurte, de impact şi text puţin. Motivaţia oferită şi de unii şi de alţii este că publicul nu cere şi nu urmăreşte discursuri consistente. Numai că, într-un asemenea cerc vicios, publicul nu se va educa niciodată, iar politicienii nu vor avea încotro şi ne vor spune tot mai puţine lucruri despre programe care să ne schimbe viaţa.